Art. 2405 Noul cod civil Imputarea sumelor percepute Ipoteca mobiliară Ipoteca

CAPITOLUL III
Ipoteca

SECŢIUNEA a 3-a
Ipoteca mobiliară

Art. 2405

Imputarea sumelor percepute

În lipsă de stipulaţie contrară, creditorul impută sumele percepute asupra creanţei sale, chiar neajunsă la scadenţă, potrivit regulilor stabilite pentru imputaţia plăţilor.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 2405 Noul cod civil Imputarea sumelor percepute Ipoteca mobiliară Ipoteca




isac.violeta 1.03.2014
1. Efectul plăţii creanţei ipotecate este plata creanţei garantate. Odată primite sumele datorate în baza creanţei ipotecate, creditorul ipotecar este dator să le deducă din totalul creanţei care şi-a ataşat raportul de garanţie, chiar dacă aceasta nu este ajunsă la scadenţă.

2. în principiu, acest lucru nu ar ridica o problemă deosebită dacă termenul stipulat în titlul creanţei garantate ar fi stabilit în favoarea creditorului.

3. Dacă însă termenul a fost stabilit în favoarea debitorului şi debitorul nu renunţă, în aceste condiţii, la beneficiul termenului, nu trebuie considerat că această
Citește mai mult modalitate de plată reprezintă pentru debitor o decădere din termen, iar imputaţia se va produce la scadenţă. Nu vedem astfel de ce legiuitorul l-ar vătăma pe constituitorul garanţiei cu o scadenţă automată şi anticipată, cu atât mai mult cu cât a dat creditorului său o garanţie solidă a cărei executare, prin plata primită în aceste condiţii, este asigurată.

4. Regulile imputaţiei pot fi stabilite de părţi prin convenţia de ipotecă, iar în lipsa unei clauze convenţionale, se aplică regulile imputaţiei legale a plăţii, stabilite prin art. 1509 NCC. Vom sublinia cu acest prilej şi incidenţa art. 103 din Legea nr. 71/2011, care stabileşte că regulile referitoare la imputaţia plăţii devin incidente dacă plata se face după data intrării în vigoare a Codului civil, chiar dacă izvorul său este anterior.

5. Datorită mecanismului juridic în care intervine plata, adică a faptului că scopul său este asigurarea plăţii unei alte datorii, nu credem că pot fi incidente regulile referitoare la stabilirea imputaţiei plăţii prin voinţa debitorului sau a creditorului, deoarece scopul plăţii nu poate fi deturnat. De exemplu, chiar dacă debitorul cedat are mai multe datorii directe, cu acelaşi obiect şi deopotrivă scadente faţă de cesionarul creanţei cesionate în scop de garanţie de către un cedent, nici debitorul şi nici cesionarul nu pot hotărî, separat sau împreună, stingerea oricăreia dintre datoriile directe dintre ei, întrucât plata creanţei cesionate are ca unic scop garantarea plăţii datoriei dintre cedent şi cesionar. Mai mult, chiar dacă între cedentul unei creanţe în garanţie şi cesionarul acesteia există mai multe datorii cu acelaşi obiect şi deopotrivă scadente, dar numai una este garantată cu ipotecă asupra unei creanţe, nici debitorul (cedentul) şi nici creditorul (cesionarul) nu pot hotărî ca imputaţia să opereze asupra unei alte creanţe decât cea garantată, deoarece ar însemna extrapolarea limitelor şi funcţiei ipotecii.

6. De aceea, considerăm că singura „stipulaţie contrară" regulilor de imputaţie legală este convenţia dintre cedent şi cesionar referitoare la stingerea succesivă a mai multor creanţe garantate cu aceeaşi ipotecă asupra creanţelor şi cu acelaşi rang sau la stingerea creanţei garantate cu ipotecă asupra creanţelor într-o ordine inversată faţă de cea stabilită de lege în art. 1509 alin. (2) NCC.
Răspunde