Art. 2409 Noul cod civil Ipotecile mobiliare perfecte Ipoteca mobiliară Ipoteca

CAPITOLUL III
Ipoteca

SECŢIUNEA a 3-a
Ipoteca mobiliară

Art. 2409

Ipotecile mobiliare perfecte

(1) Ipoteca este perfectă atunci când produce efecte potrivit dispoziţiilor Art. 2387, iar formalităţile cerute de lege pentru publicitatea sa au fost îndeplinite.

(2) Publicitatea ipotecilor mobiliare se asigură prin înscrierea acestora în arhivă, dacă prin lege nu se prevede altfel.

(3) Ipoteca perfectă este opozabilă celorlalţi creditori ai constituitorului, celor care dobândesc ulterior drepturi asupra bunului ipotecat, precum şi tuturor celorlalte persoane.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 2409 Noul cod civil Ipotecile mobiliare perfecte Ipoteca mobiliară Ipoteca




isac.violeta 1.03.2014
1. Ipoteca devine perfectă, al treilea moment esenţial în viaţa ipotecii mobiliare, dacă este legal constituită, este efectivă şi dacă s-au realizat în privinţa acesteia formalităţile legale de publicitate.

2. Dispoziţiile alin. (2) instituie regula realizării publicităţii ipotecii mobiliare prin înscrierea acestora în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare (AEGRM), o bază de date unică la nivel naţional care asigură atât înscrierea ipotecilor, dar şi accesul la informaţiile înscrise cu privire la acestea.

3. Creditorul garantat care, în scopul realizării publicităţii şi obţinerii unui
Citește mai mult rang de prioritate, doreşte să facă publică existenţa unei garanţii reale asupra unui bun, trebuie să completeze şi să depună ori să transmită un formular de aviz de ipotecă mobiliară.

4. Dispoziţiile din Regulament prevăd că prin formular de aviz de garanţie se înţelege avizul de constituire a garanţiei şi de înscriere a celorlalte acte juridice prevăzute de lege, în ceea ce priveşte ordinea de prioritate, publicitatea şi executarea ipotecii. Formularele de aviz sunt aprobate prin Ordinul nr. 2034/C/2011 pentru aprobarea formularelor de avize de înscriere privind înregistrările efectuate în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare (M. Of. nr. 731/2011), iar procedura operaţiunilor de înregistrare în arhivă a avizelor de înscriere, pentru accesul la baza de date şi pentru celelalte servicii accesorii este reglementată prin O.G. nr. 89/2000.

5. Rezultă că cel interesat în efectuarea înscrierii este creditorul care îşi garantează creanţa prin încheierea contractului de garanţie reală mobiliară, dar, în egală măsură, efectuarea înscrierii poate fi cerută şi de către debitor.

6. Prin ultimul alineat al acestui articol se statuează că ipoteca perfectă este opozabilă erga omnes: creditorilor constituitorului, terţilor care dobândesc drepturile asupra bunului şi terţilor în general.

7. în realitate, ceea ce ordonează o ipotecă valabilă, efectivă şi perfectă este publicitatea, adică implicit opozabilitatea ipotecii în raport cu oricine şi prioritatea şi preferinţa acesteia, adică preconstituie pentru titularul său dreptul de a fi preferat înaintea tuturor creditorilor negarantaţi ai constituitorului, precum şi înaintea altor creditori ipotecari asupra aceluiaşi bun, dar ale căror ipoteci sunt perfectate ulterior.

8. JURISPRUDENŢĂ. Potrivit art. 1 alin. (4) din H.G. nr. 802/1999 privind adoptarea Regulamentului pentru organizarea şi funcţionarea Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare, privilegiile, hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile, certificatele de depozit, precum şi obligaţiile de plată a impozitelor şi taxelor pot fi înscrise în arhivă pe baza unui aviz de garanţie. întrucât în speţă s-a depus dovada înscrierii avizelor de garanţie la arhivă, judecătorul sindic nu are niciun temei să nu confere acestui fapt juridic consecinţele prevăzute de lege, şi anume înscrierea creanţei Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, pentru suma cuprinsă în avizele de garanţie iniţiale, în categoria creanţelor garantate (C.A. Târgu Mureş, s. com., cont. adm. şi fisc., dec. nr. 123/R/2009, în Jurindex).
Răspunde