Art. 2437 Noul cod civil Separarea accesoriilor unui imobil Executarea ipotecii mobiliare Executarea ipotecii
| Comentarii |
|
Executarea ipotecii
SECŢIUNEA a 2-a
Executarea ipotecii mobiliare
Art. 2437
Separarea accesoriilor unui imobil
(1) Atunci când titularul unei ipoteci constituite asupra unui bun mobil accesoriu al unui imobil este preferat titularilor altor drepturi reale asupra bunului imobil respectiv, el poate, în caz de neexecutare din partea debitorului, să separe cele două bunuri.
(2) În acest caz, creditorul ipotecar este obligat să îi despăgubească pe titularii de drepturi reale asupra imobilului, cu excepţia constituitorului, pentru cheltuielile necesare reparării stricăciunilor cauzate de separarea celor două bunuri.
(3) Creditorul nu este obligat la despăgubiri pentru scăderea valorii bunului imobil ca urmare a înlăturării bunului ipotecat ori a necesităţii de a-l înlocui.
(4) Cei îndreptăţiţi la despăgubire pot refuza separarea bunurilor cât timp creditorul ipotecar nu oferă o garanţie suficientă pentru plata despăgubirilor.
(5) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică materialelor obişnuite de construcţie care sunt încorporate într-o construcţie.
| ← Art. 2436 Noul cod civil Urmărirea accesoriilor unui imobil... | Art. 2438 Noul cod civil Dreptul de a prelua bunurile Executarea... → |
|---|
2. Dreptul de a dispune asupra posibilităţii de separare a accesoriilor unui imobil aparţine exclusiv creditorului titular al unei ipoteci constituite asupra unui bun mobil accesoriu al imobilului respectiv, care este preferat titularilor altor drepturi
Citește mai mult
reale asupra aceluiaşi bun imobil.3. Separarea temporară a unui bun accesoriu de bunul principal nu îi înlătură această calitate (art. 546 alin. (5) NCC). Separarea celor două bunuri nu se poate produce decât în caz de neexecutare a obligaţiei de către debitor.
4. în ipoteza separării celor două bunuri, creditorul ipotecar este obligat să îi despăgubească pe titularii de drepturi reale asupra imobilului, pentru cheltuielile necesare reparării stricăciunilor cauzate de separarea celor două bunuri. Prin excepţie, legiuitorul a prevăzut că nu există obligaţia de despăgubire faţă de constituitorul dreptului real asupra imobilului, acesta din urmă presupunându-se că are cunoştinţă despre regimul juridic al bunului accesoriu respectivului imobil.
5. Mijlocul procedural prin care se poate contesta de către titularii de drepturi reale modalitatea de despăgubire, cuantumul acesteia, întinderea stricăciunilor cauzate de separare şi reparaţiile presupuse de refacerea imobilului este opoziţia la executare.
6. Prin excepţie, creditorul bunului mobil accesoriu ipotecat nu este obligat la despăgubiri pentru scăderea valorii bunului imobil ca urmare a înlăturării bunului ipotecat ori a necesităţii de a-l înlocui. Ipoteza înlăturării bunului mobil accesoriu de bunul imobil nu poate fundamenta obligaţia creditorului ipotecar de plată a despăgubirilor pentru diminuarea valorii bunului imobil, chiar dacă valoarea acestui din urmă bun sporea ca urmare a bunului mobil accesoriu, întrucât operaţiunea de separare a celor două bunuri cunoaşte o reglementare legală. Tot astfel, nici necesitatea de a înlocui bunul imobil cu un altul ca urmare a operaţiunii de separare nu poate justifica o obligaţie de răspundere din partea creditorului ipotecar, de vreme ce bunul imobil principal va fi refăcut, nesuportând nicio scădere de valoare.
7. Cei îndreptăţiţi la despăgubire pot refuza separarea bunurilor cât timp creditorul ipotecar nu oferă o garanţie suficientă pentru plata despăgubirilor. Dispoziţia legală instituie facultatea pentru titularii de drepturi reale asupra imobilului, cu excepţia constituitorului, de a se opune operaţiunii de separare a celor două bunuri în intervalul de timp în care creditorul ipotecar nu oferă o garanţie suficientă pentru plata despăgubirilor. Aşadar, obligaţia de a oferi o garanţie pentru plata despăgubirilor ia naştere în momentul în care creditorului ipotecar i se opune refuzul de separare a bunurilor. Textul face o aplicaţie a dreptului de retenţie reglementat de art. 2495 NCC. Dreptul de retenţie va dăinui până când creditorul ipotecar va oferi retentorului o garanţie suficientă pentru plata despăgubirilor.
8. Cei interesaţi sau vătămaţi prin executarea efectuată cu nerespectarea dispoziţiilor anterioare se pot plânge pe calea opoziţiei la executare reglementată de art. 2452 NCC, fie pentru exercitarea abuzivă de către titularii drepturilor reale a dreptului de retenţie prin manifestarea refuzului de separare a celor două bunuri, fie pentru a se critica cuantumul despăgubirilor pretinse de creditorul ipotecar ori natura garanţiei oferite de creditorul ipotecar sau valoarea acesteia. Aşadar, legitimare procesuală activă în opoziţia la executare o pot avea atât titularii drepturilor reale, cu excepţia constituitorului, cât şi creditorul ipotecar, precum şi debitorul, în funcţie de interesul fiecăruia.
9. Garanţia poate consta fie într-o sumă de bani, fie în instrumente financiare, fie în alte garanţii reale sau personale, precum un fideiusor.
10. Caracterul suficient al garanţiei presupune ca valoarea acesteia să fie îndestulătoare astfel încât să fie în măsură să acopere eventualul prejudiciu pe care îl va suferi creditorul ipotecar ca urmare a operaţiunii de separare a celor două bunuri.
11. Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică materialelor obişnuite de construcţie care sunt încorporate într-o construcţie. Raţiunea legiuitorului se justifică prin aceea că materialele de construcţie, deşi au natura juridică a unor bunuri mobile, odată încorporate în imobil fac corp comun cu acesta, astfel încât nu mai pot fi supuse unui eventual proces de separare.