Art. 2507 Noul cod civil Renunţarea la prescripţie Dispoziţii generale
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Dispoziţii generale
Art. 2507
Renunţarea la prescripţie
Nu se poate renunţa la prescripţie cât timp nu a început să curgă, dar se poate renunţa la prescripţia împlinită, precum şi la beneficiul termenului scurs pentru prescripţia începută şi neîmplinită.
| ← Art. 2506 Noul cod civil Efectele prescripţiei împlinite... | Art. 2508 Noul cod civil Felurile renunţării la prescripţie... → |
|---|
2. Renunţarea trebue să fie liberă şi spontanee, adecă să nu fi fost făcută din eroare, violenţă sau doi (D. Alexandresco, op. cit.,
Citește mai mult
tom XI, p. 57).3. Dovada renunţării la prescripţie se va face potrivit regulelor de drept comun (C. Ho-mangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 457).
4. întrucât, prin exercitarea dreptului de opţiune, prescripţia nu produce un efect extinctiv complet, ci numai stingerea, pierderea dreptului material la acţiune, ea lasă practic neatins dreptul subiectiv civil şi obligaţia corelativă, care continuă să subziste, desigur, într-o formă imperfectă, deoarece sunt private de protecţia acţiunii judiciare, beneficiarul prescripţiei putând însă să renunţe la dreptul de a se opune unei noi acţiuni în pretenţii şi să-şi ia angajamentul de a o plăti.
5. Prin urmare, trebuie distinsă renunţarea la beneficiul prescripţiei împlinite de renunţarea la prescripţia deja aplicată, propriu-zisă. Cât priveşte renunţarea la prescripţia neîmplinită, sunt incidente regulile din materia întreruperii prescripţiei extinctive (prin recunoaşterea dreptului) (M. Nicolae, op. cit., p. 681).
6. Noul Cod civil reglementează, în termeni similari cu prevederile art. 1838-1840 C. civ. 1864, şi posibilitatea renunţării la prescripţie, respectiv la aşa-numita „prescripţie câştigată", adică la însăşi dreptul de a invoca prescripţia extinctivă. Se precizează, în plus, că renunţarea poate privi fie prescripţia împlinită, fie numai beneficiul termenului scurs, însă acestea nu trebuie confundate, chiar dacă produc aceleaşi efecte - începerea unei prescripţii de acelaşi fel -, deoarece în primul caz este vorba de însuşi dreptul de a invoca prescripţia, care poate fi opus şi de alte persoane interesate (art. 2514), pe când în cel de-al doilea caz sunt aplicabile regulile de la întreruperea prescripţiei prin recunoaşterea dreptului (M. Nicolae, op. cit., p. 1160).
7. Spre deosebire de interdicţia renunţării la prescripţie prevăzută de art. 1838 C. civ. 1864, care se raporta la momentul împlinirii prescripţiei, textul NCC interzice renunţarea la prescripţie înainte ca aceasta să înceapă să curgă, respectiv, ca regulă, data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui (art. 2523 NCC). Dacă termenul de prescripţie a început să curgă renunţarea are efecte diferite în funcţie de momentul la care intervine: dacă se produce înainte de împlinirea termenului, efectul se produce doar asupra termenului scurs până la acel moment; dacă se produce după împlinirea termenului, efectul se produce integralităţii acestuia. Prima situaţie este similară întreruperii termenului de prescripţie, iar cea de-a doua va face să curgă un nou termen, egal cu cel scurs şi la care s-a renunţat (art. 2510 NCC).
8. Autorii se întreabă dacă se poate renunţa la o prescripţie începută; de exemplu, au trecut 15 ani de când am contractat obligaţia, pot să renunţ la prescripţie? Răspunsul este foarte simplu: pentru trecut renunţarea va fi validă, ea fiind însă nulă pentru viitor, dacă este relativă la dreptul de a prescrie, însoţit de toate condiţiile legale. Renunţarea îşi va produce însă efectele sale dacă distruge condiţiile cerute pentru prescripţie sau măcar una din ele (D. Alexandresco, op. cit., tom XI, p. 54).
9. în cazul în care se renunţă la o prescripţie în curs, renunţarea este valabilă pentru timpul trecut însă este nulă pentru timpul viitor (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 455).