Art. 2506 Noul cod civil Efectele prescripţiei împlinite Dispoziţii generale
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Dispoziţii generale
Art. 2506
Efectele prescripţiei împlinite
(1) Prescripţia nu operează de plin drept.
(2) După împlinirea termenului de prescripţie, cel obligat poate să refuze executarea prestaţiei.
(3) Cel care a executat de bunăvoie obligaţia după ce termenul de prescripţie s-a împlinit nu are dreptul să ceară restituirea prestaţiei, chiar dacă la data executării nu ştia că termenul prescripţiei era împlinit.
(4) Recunoaşterea dreptului, făcută printr-un act scris, precum şi constituirea de garanţii în folosul titularului dreptului a cărui acţiune este prescriptibilă sunt valabile, chiar dacă cel care le-a făcut nu ştia că termenul de prescripţie era împlinit. În aceste cazuri sunt aplicabile regulile de la renunţarea la prescripţie.
| ← Art. 2505 Noul cod civil Compensaţia şi dreptul de retenţie... | Art. 2507 Noul cod civil Renunţarea la prescripţie... → |
|---|
1. Din punctul de vedere al efectelor sale, prescripţia extinctivă are natura juridică a unei sancţiuni civile, prin efectul căreia creditorul neglijent îşi pierde o parte dintre mijloacele juridice de ocrotire a dreptului său subiectiv nevalorificat în termenul stabilit de lege.
2. Ca sancţiune civilă, prescripţia
Citește mai mult
extinctivă trebuie delimitată de alte sancţiuni civile cu care - prin unele trăsături - se aseamănă. Astfel: a) prescripţia extinctivă se deosebeşte de prescripţia achizitivă, prin care cel care posedă timp îndelungat un bun imobil dobândeşte un drept real asupra acelui bun, dar nu pierde un drept la acţiune în sens material; b) ea se deosebeşte şi de sancţiunea decăderii deoarece prin decădere se stinge însăşi dreptul subiectiv neexercitat în termenul prescris de lege, iar reglementările specifice prescripţiei (referitoare la suspendare, întrerupere şi repunere în termen) nu se aplică şi decăderii (O. Ungureanu, Manual de drept civil. Partea generală, ed. a 3-a, Ed. AII Beck, Bucureşti, 1999, p. 159).3. Prescripţia extinctivă strige dreptul material la acţiune neexercitat în termenul stabilit de lege (...). Dar prescripţia nu operează de drept (ipso iure), ci numai dacă cel care a câştigat-o prin împlinirea termenului de prescripţie o invocă (M. Nicolae, op. cit., p. 681).
4. Prescripţia nu operează ipso iure sau ope legis, ci numai ope exceptionis, adică doar la cererea părţii interesate (M. Nicolae, op. cit., p. 1158).
5. Aşadar, prescripţia extinctivă nu este o sancţiune nici legală, nici judiciară, ci pur şi simplu voluntară, deoarece nu poate fi opusă decât de partea interesată (M. Nicolae, op. cit., p. 675).
6. Efectele extinctive ale prescripţiei dreptului la acţiune se produc numai după pronunţarea hotărârii judecătoreşti. Prin urmare, prescripţia nu operează în temeiul legii, ci trebuie constatată de instanţă şi se concretizează în hotărârea de respingere a acţiunii (/. Leş, op. cit., p. 299).
7. Regula că prescripţia nu operează de plin drept are două consecinţe majore: prima este aceea că, deşi nu mai are exerciţiul dreptului material la acţiune, creditorul poate solicita totuşi executarea obligaţiei, nu însă prin intermediul unei acţiuni judiciare. Cea de-a doua vizează cadrul procesual în care poate fi opusă excepţia prescripţiei (in limine litis, potrivit art. 2513 NCC) şi faptul că instanţa nu o poate invoca din oficiu, indiferent de titular [art. 2512 alin. (2) şi (3) NCC).
8. Deşi s-a împlinit termenul de prescripţie extinctivă, titularul dreptului la acţiune poate sesiza organul de jurisdicţie; dacă n-ar avea această obligaţie nu s-ar putea verifica -jurisdicţional - dacă prescripţia este sau nu împlinită (Gh. Beleiu, op. cit., p. 246).
9. Potrivit art. 2506 alin. (2) NCC, chiar dacă prescripţia stinge doar dreptul material la acţiune, nu şi dreptul substanţial, totuşi, având în vedere că debitorul poate refuza executarea obligaţiei, creditorul nu va putea solicita nici rezilierea sau rezoluţiunea contractului.
10. Debitorul care plăteşte (...) o datorie stinsă prin prescripţia opusă în justiţie, face o plată, iar nu o liberalitate (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bolănescu, Al. Băicoianu, op. cit., p. 404).
11. Soluţia stingerii numai a dreptului la acţiune rezultă (...) din valabilitatea plăţii făcută după împlinirea termenului de prescripţie (dacă s-ar fi stins însuşi dreptul subiectiv, debitorul ar putea cere restituirea prestaţiei) (Gh. Beleiu, op. cit., p. 245). în măsura în care prescripţia nu operează de drept (ipso iure), stingerea obligaţiei sau, după caz, a dreptului la acţiune, nu se poate vorbi, într-adevăr, de existenţa vreunei obligaţii naturale, deoarece câtă vreme obligaţia iniţială este şi rămâne intactă, prescripţia câştigată conferă debitorului numai un drept de opţiune, şi anume de a se prevala sau nu de beneficiul prescripţiei împlinite (M. Nicolae, op. cit., p. 662).
12. Art. 2506 alin. (4) NCC instituie două situaţii de renunţare tacită la prescripţia împlinită, respectiv recunoaşterea dreptului, dovedibilă doar cu înscrisuri, şi constituirea de garanţii în beneficiul creditorului. în ambele situaţii, necunoaşterea faptului împlinirii prescripţiei nu are relevanţă, ca şi în cazul plăţii făcute de către debitor după împlinirea termenului de prescripţie. Cu toate acestea, cele două forme de renunţare tacită nu produc efecte decât dacă sunt respectate dispoziţiile referitoare la capacitate prevăzute de art. 2508 NCC.
13. Consecinţele juridice ale stingerii, prin prescripţie, numai a dreptului la acţiuneîn sens material sunt: a) supravieţuirea dreptului subiectiv civil, ca şi a obligaţiei civile corelative; (...) dreptul subiectiv şi obligaţia corelativă sunt transformate, devenind imperfecte, din calitatea pe care o aveau, de a fi perfecte; b) imprescriptibilitatea dreptului la acţiune în sens procesual; aceasta înseamnă că, deşi s-a împlinit termenul de prescripţie extinctivă, titularul dreptului la acţiune poate sesiza organul de jurisdicţie, dacă n-ar avea această posibilitate, nu s-ar putea verifica; c) jurisdicţional - dacă prescripţia este sau nu împlinită; această consecinţă se poate întemeia, în prezent, şi pe art. 21 din Constituţie (liberul acces la justiţie) (P. Truşcă, op. cit., p. 214).
14. Având în vedere faptul că prescripţia extinctivă stinge numai aşa-numitul „drept la acţiune în sens material", precum şi faptul că prescripţia extinctivă nu operează de drept (prin simpla împlinire a termenului) şi nici din oficiu, ci numai la cererea persoanei interesate (cel în folosul căruia curge prescripţia având posibilitatea de a se prevala sau nu de aceasta), urmează a se desprinde o consecinţă importantă, anume supravieţuirea, după împlinirea termenului de prescripţie, a dreptului subiectiv civil şi a obligaţiei civile corelative (G. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., p. 153).