Art. 2603 Noul cod civil Legea aplicabilă Filiaţia Familia
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Familia
SECŢIUNEA a 2-a
Filiaţia
Familia
SECŢIUNEA a 2-a
Filiaţia
Art. 2603
Legea aplicabilă
(1) Filiaţia copilului din căsătorie se stabileşte potrivit legii care, la data când s-a născut, cârmuieşte efectele generale ale căsătoriei părinţilor săi.
(2) Dacă, înainte de naşterea copilului, căsătoria părinţilor a încetat sau a fost desfăcută, se aplică legea care, la data încetării sau desfacerii, îi cârmuia efectele.
(3) Legea arătată se aplică, de asemenea, tăgăduirii paternităţii copilului născut din căsătorie, precum şi dobândirii numelui de către copil.
| ← Art. 2602 Noul cod civil Legea aplicabilă separaţiei de corp... | Art. 2604 Noul cod civil Legitimarea copilului Filiaţia Familia → |
|---|
1. Atunci când relaţiile de familie sunt întemeiate pe filiaţia naturală sau pe legături afective deja existente, art. 8 din Convenţia europeană implică dreptul părintelui de a beneficia de măsuri adecvate din partea statului pentru a fi alături de copilul său, precum şi obligaţia autorităţilor naţionale de a dispune aceste măsuri. Cu toate acestea, obligaţia autorităţilor naţionale de a lua măsuri în acest scop nu este absolută, mai ales atunci când persoanele în cauză nu se cunosc încă. Natura şi întinderea acestora depind de circumstanţele fiecărei cauze, dar înţelegerea şi
coop
Citește mai mult
erarea din partea tuturor persoanelor vizate constituie întotdeauna un factor important. Refuzul de a pleca în Italia pentru a fi alături de părinţii lor adoptivi, exprimat în mod constant de către minore după împlinirea vârstei de 10 ani, prezintă o importanţă deosebită. Or, împotrivirea conştientă a copiilor cu privire la adopţie face improbabilă integrarea lor, într-un mod armonios, în noua familie adoptivă. în aceste condiţii autorităţile naţionale au putut aprecia, în mod legal şi temeinic, că, în ciuda aspiraţiilor legitime ale reclamanţilor de a întemeia o familie, dreptul acestora la dezvoltarea de relaţii cu minorele adoptate este limitat de interesul copiilor (C.E.D.O., Hot. din 22.06.2004, Pini şi Bertani şi Monera şi Atripaldi c. României, M. Of. nr. 1245/2004).2. Stabilirea filiaţiei faţă de tată diferă în cazul copilului din căsătorie faţă de cazul copilului din afara căsătoriei. Astfel, paternitatea din căsătorie se stabileşte prin aplicarea prezumţiei de paternitate, potrivit căreia „copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei", în timp ce paternitatea din afara căsătoriei se poate stabili fie prin recunoaşterea voluntară din partea pretinsului tată, fie prin acţiune în justiţie pentru stabilirea paternităţii. Recunoaşterea paternităţii copilului din afara căsătoriei, care poate fi contestată de orice persoană interesată, este atât o mărturisire, prin care un bărbat declară că un copil este al său, cât şi un act juridic, care creează legătura de filiaţie dintre tată şi copil, act juridic ce poate fi contestat atunci când nu corespunde adevărului. Legiuitorul a conferit calitate procesuală activă tuturor persoanelor care dovedesc un interes patrimonial sau nepatrimonial, tocmai pentru a apăra interesul minorului de a avea o stare civilă conformă cu realitatea, primul interesat în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei fiind copilul (C.C., dec. nr. 1554/2010, M. Of. nr. 106/2011).
3. Noţiunea de „viaţă familială" nu are în vedere doar relaţiile izvorâte din căsătorie, ci şi „legăturile familiale" de facto, care prezintă suficientă constanţă în prezent. Articolul 8 din Convenţia europeană protejează nu numai „viaţa familială", ci şi „viaţa privată". în lumina contenciosului european, viaţa privată include integritatea fizică şi psihologică a persoanei şi poate viza uneori aspecte ale identităţii fizice şi sociale ale unui individ. Respectarea „vieţii private" trebuie înţeleasă într-o anumită măsură ca referindu-se şi la dreptul de a stabili relaţii cu alte fiinţe umane. Cu atât mai mult, nu există niciun motiv de principiu pentru excluderea noţiunii de „viaţă privată" în determinarea legăturii legale dintre un copil născut în afara căsătoriei şi tatăl său. în acest scop, statelor le revin, pe tărâmul art. 8 al Convenţiei, obligaţii pozitive, inerente respectării efective a „vieţii private", cum ar fi cele ce implică adoptarea unor măsuri pentru a proteja viaţa privată chiar în sfera relaţiilor dintre indivizi, statele membre beneficiind, însă, de o anumită marjă de apreciere. Convenţia cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, stipulează în cuprinsul art. 9 dreptul la identitate al copilului: „în cazul în care un copil este lipsit în mod ilegal de toate sau de o parte din elementele constitutive ale identităţii sale, statele părţi vor asigura asistenţa şi protecţia corespunzătoare pentru ca identitatea acestuia să fie restabilită cât mai repede posibil" (C.A. Bucureşti, s. a lll-o civ., dec. nr. 44/2010, în Jurindex).
4. Minora s-a născut în străinătate, iar naşterea a fost înregistrată în Franţa, în faţa autorităţii locale competente, fiind stabilită numai filiaţia faţă de mamă. Aceasta a urmat procedura transcrierii actului de stare civilă întocmit în străinătate, certificatul de naştere al acesteia fiind eliberat în România în urma transcrierii. La momentul înregistrării naşterii în Franţa, reclamantul nu a făcut declaraţie în faţa autorităţii competente locale, privind paternitatea minorei, această declaraţie fiind făcută ulterior, tot în faţa autorităţii străine, acest moment plasându-se în timp, ulterior transcrierii în România a actului de naştere întocmit în Franţa. Această ultimă menţiune nu a fost transcrisă în România şi nu există nici declaraţie în faţa ofiţerului de stare civilă român cu atribuţii de stare civilă, nici o declaraţie autentificată dată în faţa notarului sau o hotărâre judecătorească de stabilire a paternităţii, pe baza cărora să se fi făcut menţiunea corespunzătoare vizând stabilirea filiaţiei minorei faţă de tată. Filiaţia faţă de tată se dovedeşte direct cu actul de stare civilă al naşterii, iar nu incidental, prin actul recunoaşterii, acesta din urmă fiind necesar la stabilirea paternităţii, în faţa autorităţii competente administrative sau judiciare, după caz, într-un alt cadru procesual. Ulterior, în baza paternităţii astfel asumate, persoana respectivă este în măsură să solicite şi să exercite în interesul copilului drepturile părinteşti, inclusiv dreptul de a avea legături personale şi contacte directe cu minorul care nu locuieşte împreună cu acesta (C.A. Craiova, s. civ., dec. nr. 131/2008, în Jurindex).
► „Art. 25. (1) Filiaţia copilului din căsătorie se stabileşte potrivit legii care la data când s-a născut, cârmuieşte, potrivit art. 20, efectele căsătoriei părinţilor săi. (2) Dacă înainte de naşterea copilului, căsătoria părinţilor a încetat sau a fost desfăcută, se aplică legea care, la data încetării sau desfacerii, îi cârmuia efectele";
► „Art. 26. Legea arătată în art. 25 se aplică de asemenea: a) tăgăduirii paternităţii copilului născut din căsătorie; b) dobândirii numelui de către copil".
1. Prin copil se înţelege orice fiinţă umană sub
Citește mai mult
vârsta de 18 ani, exceptând cazurile în care legea aplicabilă copilului stabileşte limita majoratului sub această vârstă (art. 1 din Convenţia din 20.11.1989 cu privire la drepturile copilului, republicată).2. Statele părţi se obligă să respecte dreptul copilului de a-şi păstra identitatea (art. 8 din Convenţia din 20/11/1989 cu privire la drepturile copilului), inclusiv cetăţenia, numele şi relaţiile familiale, astfel cum sunt recunoscute de lege, fără nicio imixtiune ilegală. în cazul în care un copil este lipsit în mod ilegal de toate sau de o parte din elementele constitutive ale identităţii sale, statele părţi vor asigura asistenţa şi protecţia corespunzătoare pentru ca identitatea acestuia să fie restabilită cât mai repede posibil (art. 1 din Convenţia din 20.11.1989 cu privire la drepturile copilului, republicată).
3. Copilul ai cărui părinţi îşi au reşedinţa în state diferite va avea dreptul de a întreţine, în afara unor situaţii excepţionale, relaţii personale şi contacte directe, în mod regulat, cu ambii săi părinţi. în acest scop şi în conformitate cu obligaţia care revine statelor părţi în temeiul art. 9 paragraful 1, statele părţi vor respecta dreptul copilului şi al părinţilor săi de a părăsi orice ţară, inclusiv propria lor ţară, şi de a reveni în propria lor ţară. Dreptul de a părăsi orice ţară nu poate fi îngrădit decât de restricţiile prevăzute în mod expres de lege şi care sunt necesare pentru protejarea siguranţei naţionale, a ordinii publice, a sănătăţii publice sau a bunelor moravuri ori a drepturilor şi libertăţilor altora şi care sunt compatibile cu celelalte drepturi recunoscute în convenţie (art. 10 din Convenţia din 20.11.1989 cu privire la drepturile copilului, republicată).
4. Relaţiile de familie ar trebui să cuprindă filiaţia, căsătoria, afinitatea şi rudenia colaterală. Relaţiile cu efecte comparabile celor ale căsătoriei şi ale altor relaţii de familie ar trebui interpretate în conformitate cu dreptul statului membru în care se află instanţa sesizată [pct. 8 din Preambulul Regulamentului (CE) nr. 593/2008 (Roma I)).
5. Relaţiile de rudenie includ filiaţia, căsătoria, afinii şi rudele colaterale. Relaţiile ale căror efecte sunt comparabile cu cele ale căsătoriei şi ale altor relaţii de rudenie, menţionate la art. 1 alin. (2), trebuie interpretate în conformitate cu legislaţia statului membru în care este sesizată instanţa [Regulamentul (CE) nr. 864/2007 (Roma II)].
6. Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 nu se aplică acelor materii care privesc securitatea socială, măsurilor de drept public cu caracter general în materie de educaţie şi de sănătate, nici hotărârilor privind dreptul de azil şi imigrarea. în plus, regulamentul nu se aplică nici stabilirii filiaţiei care este o problemă separată de atribuirea răspunderii părinteşti, nici altor probleme legate de starea persoanelor. Regulamentul nu se aplică hotărârii privind adopţia şi măsurilor premergătoare acesteia, precum şi desfacerea şi declararea nulităţii adopţiei; numelui şi prenumelui copilului; emancipării; obligaţiei de întreţinere; actelor fiduciare şi succesiunilor; măsurilor luate ca urmare a faptelor penale săvârşite de copii [art. 1 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003].
7. Dreptul la viaţa privată a persoanei, reglementat şi apărat prin art. 8 din Convenţia europeană, are drept componentă şi dreptul la identitate al persoanei, implicând dreptul persoanei de a-şi cunoaşte identitatea, ascendenţa, dreptul în discuţie neconfundându-se cu atributele clasice de identificare a persoanei, ci în situaţia unui copil născut în afara căsătoriei ori din căsătorie, când ascendenţa nu este cunoscută ori când nu corespunde realităţii biologice ori juridice, dreptul la cunoaşterea ascendenţei intră în domeniul de aplicarea al art. 8 din Convenţie (C. Bîrsan, Convenţia europeană...).
8. Promovarea şi respectarea interesului superior al copilului este principiul primordial şi de aceea el trebuie să stea la baza tuturor acţiunilor care îl privesc pe copil, înţeles ca persoană cu drepturi şi responsabilităţi, căruia i se acordă prioritatea cuvenită în toate aspectele vieţii sale de către părinţi, reprezentanţi legali, precum şi alte persoane fizice sau juridice cu care interacţionează. Asigurarea pentru toţi copii a unor oportunităţi şi drepturi egale este un principiu ce asigură universalitatea şi egalitatea de şanse, fără nicio discriminare, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, de opiniile politice ori de alte opinii, naţionalitate, apartenenţa etnică sau de originea socială, de situaţia materială, de gradul şi tipul unei deficienţe, statutul la naştere ori de statutul dobândit, de orientarea sexuală, de dificultăţile de formare şi dezvoltare sau de alt gen ale copilului, ale părinţilor ori reprezentanţilor legali. Statul intervine atunci când resursele familiale şi comunitare nu au satisfăcut sau au satisfăcut insuficient nevoile copilului. Copilul are nevoie de un mediu familial stabil, iar serviciile oferite pentru el şi familia sa trebuie să asigure continuitate şi complementaritate, trebuie să fie disponibile în orice moment al vieţii lui şi în sprijinul autonomiei la vârsta adultă, precum şi să acopere diversitatea nevoilor sale specifice. Acelaşi lucru trebuie să fie valabil şi pentru copilul separat de părinţi, iar profesioniştii trebuie să aibă în vedere găsirea de soluţii cu caracter de permanenţă (sinteza dispoziţiilor Cap. IV din H.G. nr. 860/2008 privind aprobarea Strategiei naţionale în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului 2008-2013 şi a Planului operaţional pentru implementarea Strategiei naţionale în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului 2008-2013, M. Of. nr. 646/2008).
9. Articolul 1 alin. (1) lit. (b) coroborat cu alin. (2) lit. (a) şi (d) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 trebuie interpretat în sensul că o hotărâre judecătorească prin care se dispune luarea în îngrijire imediată şi plasarea unui copil în afara familiei de origine, într-o familie substitutivă, trebuie calificată ca materie civilă ce aduce atingere exercitării răspunderii părinteşti şi în cazul căreia, prin urmare, trebuie să se aplice Regulamentul nr. 2201/2003. Situaţia este similară şi atunci când hotărârea judecătorească în speţă, conform dreptului intern al statului de origine sau al statului solicitat, intră sub incidenţa dreptului public (Concluziile Av. Gen. Kokott din 20.09.2007, C-435/06, Culegere 2007).
► Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei;
► Legea nr. 274/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Român pentru Adopţii, cu modificările şi completările ulterioare;
► Legea nr. 275/2004 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2001 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie;
► Hotărârea nr. 860/2008 din 13/08/2008 privind aprobarea Strategiei naţionale în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului 2008-2013
Citește mai mult
şi a Planuluioperaţional pentru implementarea Strategiei naţionale în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului 2008-2013.Legislaţie internaţională incidenţă în raporturile cu statele membre UE:
► Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi protocoalele adiţionale la această convenţie, ratificată prin Legea nr. 30/1994;
► Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 03.05.1996, ratificată prin Legea nr. 74/1999;
► Convenţia cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată;
► Protocolul facultativ la Convenţia cu privire la drepturile copilului, referitor la vânzarea de copii, prostituţia copiilor şi pornografia infantilă, semnat la New York la 06.09.2000, ratificată prin Legea nr. 470/2001;
► Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane, adoptată la 03.05.2005, deschisă spre semnare şi semnată de România la Varşovia la 16.05.2005, ratificată prin Legea nr. 300/2006;
► Convenţia europeană asupra cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 06.11.1997, ratificată prin Legea nr. 396/2002;
► Convenţia de la Haga din 25.10.1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, ratificată prin Legea nr. 100/1992;
► Convenţia europeană asupra recunoaşterii şi executării hotărârilor în materie de încredinţare a copiilor şi de restabilire a încredinţării copiilor, adoptată la Luxembourg la 20.05.1980, ratificată prin Legea nr. 216/2003;
► Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor şi acţiunea imediată în vederea eliminării lor, adoptată la cea de-a 87-a sesiune a Conferinţei Generale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii la Geneva la 17.06.1999, ratificată prin Legea nr. 203/2000;
► Memorandumul de înţelegere dintre Guvernul României şi Organizaţia Internaţională a Muncii privind eliminarea muncii copilului, semnat la Geneva la 18.06.2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.156/2002;
► Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 105/1957 privind abolirea muncii forţate, ratificată prin Legea nr. 140/1998;
► Convenţii ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii, ratificate prin Decretul nr. 83/1975;
► Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate;
► Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, şi Protocolul împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptate la New York la 15.11.2000, ratificată prin Legea nr. 565/2002;
► Convenţia europeană asupra statutului juridic al copiilor născuţi în afara căsătoriei din 15/10/1975. Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 243 din 30/09/1992;
► Recomandarea nr. 19/2006 a Consiliului de Miniştri al Consiliului Europei către statele membre, referitoare la politicile care vizează susţinerea parentalităţii pozitive;
► Recomandarea nr. 5/2005 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind drepturile copiilor instituţionalizaţi;
► Recomandarea nr. 1.286/1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind o strategie europeană pentru copii;
► Rezoluţia nr. 97/1996 a Consiliului Europei şi a reprezentanţilor guvernelor ţărilor membre în cadrul Consiliului privind Egalizarea Şanselor pentru Persoanele cu Handicap;
► Regulile standard ale ONU privind egalizarea şanselor pentru persoanele cu handicap, adoptate cu ocazia celei de a 48-a sesiuni din 20.12.1993 (Rezoluţia 48/96);
► Decizia nr. 941/2009 din 30/11/2009 privind încheierea de către Comunitatea Europeană a Protocolului de la Haga din 23.11.2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor de întreţinere (2009/941/CE, Publicată în JOCE nr. 331/16.12.2009;
► Regulament nr. 4/2008 din 18/12/2008 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor şi cooperarea în materie de obligaţii de întreţinere. Publicat în JOCE nr. 7/10.01.2009.