Art. 2606 Noul cod civil Răspunderea tatălui Filiaţia Familia
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Familia
SECŢIUNEA a 2-a
Filiaţia
Familia
SECŢIUNEA a 2-a
Filiaţia
Art. 2606
Răspunderea tatălui
Dreptul mamei de a cere tatălui copilului din afara căsătoriei să răspundă pentru cheltuielile din timpul sarcinii şi pentru cele prilejuite de naşterea copilului este supus legii naţionale a mamei.
| ← Art. 2605 Noul cod civil Legea aplicabilă Filiaţia Familia | Art. 2607 Noul cod civil Legea aplicabilă condiţiilor de fond... → |
|---|
1. Ar fi contrar Convenţiei să se considere că drepturile unui tată natural referitoare la răspunderea părintească nu există de drept, nici chiar în cazul convieţuirii, ci depind de o atribuire prin intermediul unei hotărâri judecătoreşti (sau, dacă este cazul, în temeiul unui acord). Or, niciun fel de drepturi privind încredinţarea nu decurg
Citește mai mult
din Convenţie în avantajul tatălui. Acesta are dreptul doar de a i se atribui asemenea drepturi pe poziţie de egalitate cu mama, în măsura în care acest lucru este compatibil cu interesul copilului. în ceea ce priveşte protecţia vieţii de familie, menţionată la art. 7 din cartă, acest aspect a fost analizat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului din perspectivă verticală, şi anume în cadrul intervenţiilor din partea autorităţilor şi care afectează protecţia menţionată în cadrul unei familii. A impune o asemenea claritate în ceea ce priveşte raporturile juridice dintre părinţi şi copii este pe deplin compatibil cu dreptul fundamental al copilului de a întreţine cu regularitate relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, prevăzut la art. 24 alin. (3) din cartă, care, la rândul său, este menţionat în considerentul (33) al Regulamentului nr. 2201/2003 (Luarea de poziţie a Av. Gen. Jddskinen din 22.09.2010, J. McB./L.E., C-400/10 PPU, Culegere 2010).2. Dreptul Uniunii nu se opune posibilităţii ca, în sensul art. 2 pct. 11 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, pentru a demonstra că a avut loc o încălcare adusă încredinţării dobândite printr-o hotărâre judecătorească, printr-un act cu putere de lege sau printr-un acord în vigoare în temeiul legislaţiei statului membru în care copilul avea reşedinţa obişnuită imediat înaintea deplasării sau reţinerii sale, un stat membru să impună prin legislaţia naţională ca tatăl unui copil, care nu este căsătorit cu mama copilului, să obţină o hotărâre judecătorească a unei instanţe competente prin care să îi fie încredinţat copilul, pentru ca tatălui să îi fie recunoscută „încredinţarea" în sensul art. 2 pct. 11 din acest regulament (Luarea de poziţie a Av Gen. Jddskinen din 22.09.2010, J. McB./L.E., C-400/10 PPU, Culegere 2010).