Art. 2607 Noul cod civil Legea aplicabilă condiţiilor de fond Filiaţia Familia
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Familia
SECŢIUNEA a 2-a
Filiaţia
Familia
SECŢIUNEA a 2-a
Filiaţia
Art. 2607
Legea aplicabilă condiţiilor de fond
(1) Condiţiile de fond cerute pentru încheierea adopţiei sunt stabilite de legea naţională a adoptatorului şi a celui ce urmează să fie adoptat. Aceştia trebuie să îndeplinească şi condiţiile care sunt obligatorii, pentru ambii, stabilite de fiecare dintre cele două legi naţionale arătate.
(2) Condiţiile de fond cerute soţilor care adoptă împreună sunt cele stabilite de legea care cârmuieşte efectele generale ale căsătoriei lor. Aceeaşi lege se aplică şi dacă unul dintre soţi adoptă copilul celuilalt.
| ← Art. 2606 Noul cod civil Răspunderea tatălui Filiaţia Familia | Art. 2608 Noul cod civil Legea aplicabilă efectelor adopţiei... → |
|---|
1. Convenţia de la Haga asupra
Citește mai mult
protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale se aplică în cazul în care un copil având reşedinţa obişnuită într-un stat contractant (statul de origine) a fost, este sau urmează a fi deplasat către un alt stat contractant (statul primitor), fie după adopţia sa în statul de origine de către soţi sau de către o persoană având reşedinţa obişnuită în statul primitor, fie în vederea unei asemenea adopţii în statul primitor sau în statul de origine. Convenţia priveşte numai adopţiile ce stabilesc o legătură de filiaţie (Convenţia de la Haga asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale din 29.05.1993).2. Adopţiile internaţionale nu pot avea loc decât dacă autorităţile competente ale statului de origine: au stabilit că respectivul copil este adoptabil; au constatat, după luarea în considerare a posibilităţilor plasamentului copilului în statul său de origine, că o adopţie internaţională corespunde interesului superior al copilului; s-au asigurat că: persoanele, instituţiile şi autorităţile al căror consimţământ este cerut pentru adopţie au primit sfaturile necesare şi au fost corespunzător informate asupra consecinţelor consimţământului lor, în special asupra menţinerii sau ruperii, ca urmare a unei adopţii, a legăturilor de drept dintre copil şi familia sa de origine; şi-au dat în mod liber consimţământul în formele legale cerute şi acest consimţământ a fost dat sau constatat în scris; consimţămintele nu au fost obţinute prin contraplată sau contraprestaţie de orice fel şi nu au fost retrase; consimţământul mamei, dacă este cerut, nu a fost dat decât după naşterea copilului; s-au asigurat, ţinând seamă de vârsta şi de maturitatea copilului, că acesta s-a bucurat de sfaturi şi a fost bine informat asupra consecinţelor adopţiei şi ale consimţământului său la adopţie, dacă acesta este cerut; dorinţele şi părerile copilului au fost luate în considerare; consimţământul copilului la adopţie, când este cerut, s-a dat în mod liber, în formele legal cerute şi acest consimţământ a fost dat sau constatat în scris; acest consimţământ nu a fost obţinut prin contraplată sau contraprestaţie de orice fel (art. 4 din Convenţia de la Haga asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale din 29.05.1993).
3. Convenţia europeană revizuită în materia adopţiei de copii se aplică în cazul adopţiei unui copil care, în momentul în care adoptatorul solicită adopţia, nu a împlinit vârsta de 18 ani, nu este sau nu a fost căsătorit, nu are ori nu a intrat într-un parteneriat înregistrat şi nu a devenit major şi priveşte numai instituţia juridică a adopţiei care creează o legătură de filiaţie (art. 4 şi următoarele din Convenţia europeană revizuită în materia adopţiei de copii, adoptată la Strasbourg la 27.11.2008).
4. Autoritatea competentă nu încuviinţează adopţia decât dacă şi-a format convingerea că adopţia este în interesul superior al copilului. în fiecare caz, autoritatea competentă acordă o importanţă deosebită pentru ca adopţia să asigure copilului un mediu stabil şi armonios. Adopţia nu este încuviinţată decât dacă cel puţin următoarele consimţăminte la adopţie au fost date şi nu au fost retrase: consimţământul mamei şi al tatălui; dacă nu există nici tată, nici mamă care să poată consimţi, consimţământul oricărei persoane sau al oricărui organism abilitat să consimtă în locul părinţilor; consimţământul copilului despre care se consideră, conform legislaţiei, că are un nivel suficient de înţelegere; se consideră că un copil are un nivel suficient de înţelegere atunci când a împlinit vârsta prevăzută de lege, dar care nu trebuie să depăşească 14 ani; consimţământul soţului sau al partenerului înregistrat al adoptatorului. Persoanele al căror consimţământ este necesar în vederea adopţiei trebuie să primească consilierea necesară şi să fie informate corespunzător asupra consecinţelor consimţământului lor, în special cu privire la menţinerea sau încetarea, ca urmare a adopţiei, a relaţiei legale dintre copil şi familia de origine a acestuia. Consimţământul trebuie să fie dat în mod liber, în forma cerută de lege, şi exprimat ori consemnat în scris. Autoritatea competentă nu poate renunţa la luarea consimţământului şi nici nu poate trece peste refuzul de a consimţi al uneia dintre persoanele sau organismele menţionate la alin. (1), decât pentru motive excepţionale stabilite prin legislaţie. Cu toate acestea, se poate renunţa la consimţământul unui copil care suferă de un handicap ce îl împiedică să îşi exprime consimţământul valabil. Dacă tatăl sau mama nu este titularul drepturilor părinteşti cu privire la copil ori cel puţin al dreptului de a consimţi la adopţie, legislaţia poate să prevadă că nu este necesar consimţimântul acestuia/acesteia. Consimţământul mamei la adopţia copilului său este valabil numai atunci când este dat după naştere, la expirarea termenului prevăzut de legislaţie, care nu trebuie să fie mai mic de 6 săptămâni sau, dacă un astfel de termen nu este stipulat, de la momentul la care, în opinia autorităţii competente, mama se va fi restabilit suficient ca urmare a naşterii. Prin tată şi prin mamă se pot înţelege persoanele care, în conformitate cu legislaţia, sunt părinţii copilului. în cazul în care consimţământul copilului este necesar, acesta este consultat, în măsura în care este posibil, iar opinia şi dorinţele sale sunt luate în considerare ţinându-se seama de gradul său de maturitate. Se poate renunţa la această consultare dacă este în mod vădit contrară interesului superior al copilului (Convenţia europeană revizuită în materia adopţiei de copii, adoptată la Strasbourg la 27.11.2008).
5. România nu va aplica dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. a) pct. (ii) potrivit cărora este permisă adopţia unui copil de către două persoane de sex diferit care au încheiat un parteneriat înregistrat (art. 2 din Legea nr. 138/20011 pentru ratificarea Convenţiei europene revizuite în materia adopţiei de copii, adoptată la Strasbourg la 27.11.2008, semnată de România la Strasbourg Io 04.03.2009).
6. Condiţiile de fond pentru încheierea adopţiei, desfacerea acesteia şi anularea ei sunt stabilite de legislaţia părţilor contractante ai căror cetăţeni sunt adoptatul şi adoptatorul. în aceste cauze competenţa aparţine instituţiei judiciare a părţii contractante al cărei cetăţean este cel adoptat la data formulării cererii (art. 29 din Tratatul din 30.01.2002 dintre România şi Ucraina privind asistenţa juridică şi relaţiile juridice în cauzele civile).
7. Convenţia de la Haga privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor nu se aplică pentru: stabilirea sau contestarea filiaţiei; deciziile privind adopţia; măsurile pregătitoare pentru adopţie, anularea ori revocarea adopţiei; numele şi prenumele copilului; obţinerea capacităţii depline de exerciţiu; obligaţiile de întreţinere; legate sau succesiuni; securitatea socială; măsurile publice de natură generală în domeniul educaţiei şi sănătăţii; măsurile luate ca urmare a unor infracţiuni săvârşite de copil; deciziile privind dreptul de azil şi imigraţia (Convenţia de la Haga privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor, adoptată la 19.10.1996, în vigoare la 01.01.2002).
8. Condiţiile de fond cerute pentru încheierea adopţiei sunt cele stabilite de legea naţională a adoptatorului şi a celui care urmează să fie adoptat. Aceştia trebuie să îndeplinească şi condiţiile care sunt obligatorii pentru ambii, stabilite de fiecare dintre cele două legi naţionale arătate. Procedura adopţiei aparţine autorităţilor competente ale părţii contractante al cărei cetăţean este, la data adopţiei, cel ce urmează a fi adoptat (art. 31 din Tratatul din 06.07.1996 dintre România şi Republica Moldova privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală).
9. JURISPRUDENŢĂ. în cadrul noţiunii de respectare a vieţii private şi de familie, Curtea a reţinut că între reclamant şi fiul său există viaţă familială în sensul art. 8 din Convenţie, datorită legăturii de sânge (reclamantul fiind tatăl minorului ce a fost oferit spre adopţie de mama sa şi adoptat de o terţă familie, deoarece reclamantul nu a reuşit să îl adopte, întrucât datele privind identitatea părinţilor erau secrete) şi dorinţei reclamantului de a avea raporturi cu fiul său. în raport de necesitatea ingerinţei în viaţa familială, instanţele s-au mărginit a aprecia efectele asupra copilului care ar fi produse prin ruperea lui de familia adoptivă, fără să analizeze vreun moment efectele asupra copilului de a-l rupe de tatăl său biologic, însă instanţele ar fi trebuit să analizeze şi aceste aspecte; astfel a fost încălcat art. 8 din Convenţie (C.E.D.O., Hot. din 26.02.2004, Gorgiilu c. Germania, în R. Chiriţâ, Curtea Europeană a Drepturilor omului. Culegere... 2004).
10. JURISPRUDENŢĂ. în cadrul noţiunii de „interzicere a discriminării", raporturile dintre bunica reclamanţilor şi aceştia ţine de viaţa familială, chiar dacă bunica decedase anterior naşterii lor. în raport de clauza testamentară prin care mama tatălui adoptiv al reclamanţilor care au fost adoptaţi cu efecte depline lăsase fiului ei toată averea printr-un testament, cu condiţia ca acesta să transmită mai departe moştenirea copiilor născuţi dintr-un mariaj legitim şi catolic. Curtea a considerat că situaţia unui copil adoptat este absolut identică cu cea a unui copil născut în cadrul căsătoriei părinţilor adoptatorii, iar statele nu trebuie să permită diferenţă de tratament între cele două categorii de persoane, întrucât distincţia nu are niciun fel de justificare de ordine publică. în consecinţă, a avut loc încălcarea art. 8 în condiţiile în care în cadrul dezbaterii succesiunii instanţele au respins cererile reclamanţilor de a le fi acordată succesiunea acestora (C.E.D.O., Hot. din 13.07.2004, Pla c. Andorrei, în R. Chiriţâ, Curtea Europeană a Drepturilor omului. Culegere... 2004).
11. JURISPRUDENŢĂ. Art. 61 din Legea nr. 273/2004 (abrogat de art. 230 lit. y) din Legea nr. 71/2011, n.n.) stabileşte competenţa exclusivă a instanţelor române de a judeca procesele privind încuviinţarea adopţiei, dacă cel ce urmează a fi adoptat are domiciliul în România şi este cetăţean român. Potrivit art. 30 coroborat cu art. 20 (corespunzătoare art. 2607 NCC, respectiv art. 2589 NCC, n.n.] din Legea nr. 105/1992, atunci când soţul adoptă copilul celuilalt soţ, se aplică legea care reglementează efectele căsătoriei lor, respectiv legea naţională comună, iar în cazul în care au cetăţenii deosebite, legea domiciliului lor comun. Mama minorei nu are domiciliul în România, întrucât nu posedă un permis de şedere permanentă, ea având doar o viză de şedere temporară în această ţară. Minora, care a fost încredinţată mamei spre creştere şi educare, potrivit hotărârii pronunţate de Judecătoria Străşeni, Republica Moldova, nu are nici ea, pe cale de consecinţă, „domiciliul" în România. în consecinţă, este corectă reţinerea necompetenţei instanţei române în soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei (C.A. laşi, dec. nr. 22/2008).