Art. 303 Noul cod civil Acoperirea nulităţii Nulitatea relativă a căsătoriei Nulitatea căsătoriei
Comentarii |
|
Nulitatea căsătoriei
SECŢIUNEA a 2-a
Nulitatea relativă a căsătoriei
Art. 303
Acoperirea nulităţii
(1) În cazurile prevăzute la art. 272 alin. (2), (4) şi (5), anulabilitatea căsătoriei se acoperă dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, s-au obţinut încuviinţările şi autorizarea cerute de lege.
(2) Căsătoria nu poate fi anulată dacă soţii au convieţuit timp de 6 luni de la data încetării violenţei sau de la data descoperirii dolului, a erorii ori a lipsei vremelnice a facultăţilor mintale.
(3) În toate cazurile, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, între timp, ambii soţi au împlinit vârsta de 18 ani sau dacă soţia a născut ori a rămas însărcinată.
← Art. 302 Noul cod civil Caracterul personal al acţiunii... | Art. 304 Noul cod civil Căsătoria putativă Efectele... → |
---|
Citește mai mult
relevanţă dacă a rămas sau nu însărcinată în urma relaţiei de căsătorie anulabile sau în urma altei relaţii şi indiferent dacă aceasta are sau nu împlinită vârsta de 18 ani; e) dacă soţii au convieţuit minim 6 luni de la data încetării violenţei [ce coincide, în cazul violenţei psihice, cu data încetării ameninţării sau cu momentul la care se stinge posibilitatea ca răul să se producă (/. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu p. 653)) sau de la data descoperirii dolului, a erorii ori a lipsei vremelnice a facultăţilor mintale. Acest termen de 6 luni prevăzut pentru acoperirea nulităţii curge din acelaşi moment cu termenul de 6 luni de prescripţieîn care poate fi promovată acţiunea în anularea căsătoriei. Ca atare, avem două termene cu aceeaşi durată şi care curg din acelaşi moment, astfel că folosul practic al termenului prevăzut pentru acoperirea nulităţii este considerabil redus. Desigur, există posibilitatea ca cele două termene să nu se împlinească în acelaşi timp atunci când, spre exemplu, termenul de prescripţie de 6 luni a fost suspendat sau întrerupt pe o perioadă în care a curs doar termenul de 6 luni de acoperire a nulităţii (în care soţii au convieţuit efectiv), ipoteză în care nulitatea relativă ar putea fi acoperită.2. Acoperirea nulităţii pe considerentul că ambii soţi au împlinit vârsta de 18 ani (când ambii soţi nu împliniseră vârsta matrimonială), respectiv soţul a împlinit vârsta de 18 ani (când numai unul dintre soţi nu avea împlinită vârsta matrimonială), soţia a născut sau a rămas însărcinată priveşte toate cazurile de nulitate relativă a căsătoriei, putând vorbi de cauze generale de acoperire a nulităţii. Celelalte cauze sunt speciale, acestea referindu-se strict la căsătoria încheiată fără încuviinţările şi autorizările prevăzute de lege, respectiv la cea la care consimţământul a fost viciat ca urmare a erorii asupra identităţii persoanei, violenţei, dolului, lipsei temporare a facultăţilor mintale.
3. Competenţa de judecată aparţine judecătoriei.
4. în literatura juridică s-a arătat că acoperirea nulităţii relative a căsătoriei realizate înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, ca urmare a împlinirii vârstei matrimoniale, nu poate interveni atunci când unul sau ambii soţi sunt lipsiţi de capacitate de exerciţiu, întrucât se află sub interdicţie judecătorească (7! Bodoaşcă, Opinii în legătură că nulitatea căsătoriei..., p. 27-28).
5. în ceea ce ne priveşte, credem că textul se referă doar la acoperirea nulităţii relative, norma fiind cuprinsă în Secţiunea a 2-a a Capitolului IV, intitulată „Nulitatea relativă a căsătoriei". Or, căsătoria încheiată de persoana aflată sub interdicţie judecătorească este lovită de nulitate absolută, care de principiu nu poate fi acoperită, exceptând situaţiile în care legea prevede expres situaţiile în care este înlăturată nulitatea. Noul Cod civil prevede expres, în art. 294 alin. (2) şi art. 295 alin. (2), aflate în Secţiunea 1 a Capitolului IV, intitulată „Nulitatea absolută a căsătoriei", situaţiile în care nulitatea absolută poate fi acoperită. întrucât căsătoria încheiată de cel aflat sub interdicţie judecătorească (este vorba de persoana care suferă de alienaţie sau debilitate mintală) este lovită de nulitate absolută, iar situaţia interzisului judecătoresc nu se află printre cazurile de acoperire a nulităţii, suntem de părere că textul art. 303 alin. (3) NCC nu vizează ipoteza căsătoriei realizate de persoana aflată sub interdicţie judecătorească. Prin urmare, în opinia noastră, sintagma „în toate cazurile nulitatea căsătoriei se acoperă ..." se referă exclusiv la ipotezele de nulitate relativă a căsătoriei.
6. Potrivit art. 25 din Legea nr. 71/2011, validitatea căsătoriei încheiate înainte de data intrării în vigoare a noului Cod civil se stabileşte potrivit dispoziţiilor legii în vigoare la data încheierii ei. Cu toate acestea, în cazul în care, după intrarea în vigoare a noului Cod civil, a intervenit un fapt care, potrivit dispoziţiilor acestuia, acoperă nulitatea, căsătoria nu mai poate fi constatată nulă sau nu mai poate fi anulată după intrarea în vigoare a noului Cod civil (spre exemplu, convieţuirea soţilor în cazul căsătoriei fictive). în cazul în care faptul prin care se acoperă nulitatea presupune curgerea unui termen (cum ar fi termenul de 6 luni de convieţuire a soţilor de la data încetării violenţei (ce coincide în cazul violenţei psihice cu data încetării ameninţării sau cu momentul la care se stinge posibilitatea ca răul să se producă - I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu p. 653) sau de la data descoperirii dolului, a erorii ori a lipsei vremelnice a facultăţilor mintale], căsătoria nu mai poate fi constatată nulă sau nu mai poate fi anulată după trecerea acelui termen de la data intrării în vigoare a noului Cod civil.
7. Nulitatea relativă a căsătoriei încheiate anterior datei de 1 octombrie 2011, de un minor fără încuviinţările cerute de Codul familiei, în vigoare la momentul încheierii căsătoriei, se acoperă dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, s-au obţinut încuviinţările sau autorizările cerute de noul Cod civil.
8. în ceea ce priveşte nulitatea relativă a căsătoriei în cazul încheierii căsătoriei între tutore şi minorul aflat sub tutela sa, potrivit art. 26 din Legea nr. 71/2011, existenţa tutelei constituie cauză de nulitate relativă a căsătoriei numai în cazul căsătoriilor încheiate după intrarea în vigoare a noului Cod civil (după data de 1 octombrie 2011).
9. în privinţa sintagmei „hotărâre definitivă" trebuie avute în vedere prevederile art. 222 din Legea nr. 71/2011, conform cărora până la intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, referirea la hotărârea judecătorească definitivă se înţelege ca fiind făcută la hotărârea irevocabilă.
Citește mai mult
sau nu mai poate fi anulată după trecerea acelui termen de la data intrării în vigoare a Codului civil.Reglementarea anterioară: C. fam.: „Art. 20. Căsătoria încheiată împotriva dispoziţiilor privitoare la vârsta legală nu va fi declarată nulă dacă, între timp acela dintre soţi care nu avea vârsta cerută pentru căsătorie a împlinit-o ori dacă soţia a dat naştere unui copil sau a rămas însărcinată".