Art. 304 Noul cod civil Căsătoria putativă Efectele nulităţii căsătoriei Nulitatea căsătoriei
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Nulitatea căsătoriei
SECŢIUNEA a 3-a
Efectele nulităţii căsătoriei
Nulitatea căsătoriei
SECŢIUNEA a 3-a
Efectele nulităţii căsătoriei
Art. 304
Căsătoria putativă
(1) Soţul de bună-credinţă la încheierea unei căsătorii nule sau anulate păstrează, până la data când hotărârea judecătorească rămâne definitivă, situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă.
(2) În situaţia prevăzută la alin. (1), raporturile patrimoniale dintre foştii soţi sunt supuse, prin asemănare, dispoziţiilor privitoare la divorţ.
| ← Art. 303 Noul cod civil Acoperirea nulităţii Nulitatea... | Art. 305 Noul cod civil Situaţia copiilor Efectele nulităţii... → |
|---|
Raporturile patrimoniale dintre foştii soţi se reglementează ca în cazul divorţului.
Nulitatea căsătoriei nu atrage niciun efect în privinţa copiilor, care păstrează situaţia de copii din căsătorie.
2. Pentru a fi în prezenţa căsătoriei putative trebuie îndeplinite următoarele condiţii: a) existenţa unei căsătorii nule sau anulabile; b) nulitatea absolută sau relativă a acestei căsătorii să fie declarată printr-o hotărâre judecătorească definitivă; c) existenţa bunei-credinţe a cel puţin unuia dintre soţi.
3. Soţul de bună-credinţă la încheierea
Citește mai mult
căsătoriei păstrează, până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care căsătoria a fost declarată nulă sau anulată, situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă.4. Căsătoria putativă produce efecte în planul relaţiilor personale dintre soţi, precum şi al relaţiilor patrimoniale care au luat naştere prin încheierea actului juridic desfiinţat.
5. întrucât putativitatea căsătoriei presupune buna-credinţă a cel puţin unuia dintre soţi, urmează să distingem între două situaţii posibile: 1. ambii soţi au fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei; 2. numai unul dintre soţi a fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei (E. Florian, Dreptul familiei, 2006, p. 63).
6. în cazul în care ambii soţi sunt de buna-credinţă: a) fiecare dintre ei va păstra donaţiile ce i-au fost făcuteîn vederea căsătoriei; b) bunurile dobânditeîn timpul regimului comunităţii legale de bunuri vor fi prezumate comune; c) fiecare va datora, în caz de nevoie, întreţinere celuilalt, iar în caz de deces al unuia dintre ei, până la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a desfiinţat căsătoria, celălalt îl va moşteni, în calitate de soţ supravieţuitor; d) regimul matrimonial încetează la data rămânerii definitive a hotărârii de constatare a nulităţii sau de anulare a căsătoriei; e) prescripţia este suspendată între soţi (exceptând situaţia în care soţii au fost separaţi în fapt, deoarece art. 2532 pct. 1 NCC prevede expres că prescripţia nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă între soţi, cât timp durează căsătoria şi nu sunt separaţi în fapt; f) obligaţia de întreţinere nu a putut exista între soţi; g) soţul de bună-credinţă poate obţine despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin desfacerea căsătoriei; h) soţul de bună-credinţă poate obţine prestaţia compensatorie menită să compenseze, pe cât posibil, dezechilibrul semnificativ pe care nulitatea căsătoriei o determină în condiţiile de viaţă ale celui care o solicită. Acordarea unei asemenea prestaţii compensatorii este condiţionată de existenţa unei căsătorii a cărei durată este de cel puţin 20 de ani. Acestei condiţii trebuie să i se mai adauge una, şi anume aceea ca nulitatea să nu intervină pentru lipsa vârstei matrimoniale sau pentru caracterul fictiv al căsătoriei. Aceasta întrucât acordarea compensaţiei este condiţionată de existenţa unei căsătorii a cărei durată este de cel puţin 20 de ani. Or, nulitatea absolută a căsătoriei se acoperă, potrivit art. 294 alin. (2) şi art. 295 alin. (2) NCC, dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti ambii soţi au împlinit 18 ani, soţia a născut sau a rămas însărcinată (în cazul nulităţii determinate de lipsa discernământului) ori a intervenit convieţuirea soţilor, soţia a născut sau a rămas însărcinată ori au trecut 2 ani de la data încheierii căsătoriei (în cazul nulităţii absolute întemeiate pe fictivitatea căsătoriei). Aceste situaţii care acoperă nulitatea împiedică îndeplinirea condiţiei esenţiale care justifică acordarea prestaţiei compensatorii, şi anume durata de minim 20 de ani a căsătoriei. Tot astfel, prestaţia compensatorie este exclusă şi în ipotezele în care intervine acoperirea nulităţii relative, prevăzute de art. 303 NCC, neputându-se realiza condiţia esenţială pentru acordarea prestaţiei compensatorii (o căsătorie a cărei durată să fie de minim 20 de ani).
7. în cazul în care numai unul dintre soţi este de bună-credinţă, drepturile mai sus amintite sunt recunoscute numai în favoarea acestuia, nu şi a soţului de rea-credinţă.
8. în privinţa regimului matrimonial, acesta încetează la data rămânerii definitive a hotărârii de constatare a nulităţii sau de anulare a căsătoriei, în cazul soţului de bună-credinţă, respectiv la data încheierii căsătoriei, în cazul soţului de rea-credinţă.
9. Este de rea-credinţă soţul care a cunoscut cauza de nulitate la momentul încheierii căsătoriei (spre exemplu, cunoştea că soţii sunt rude în grad prohibit de lege ori cunoştea starea de persoană căsătorită a celuilalt soţ sau a sa).
10. în privinţa sintagmei „hotărâre definitivă" trebuie avute în vedere prevederile art. 222 din Legea nr. 71/2011, conform cărora până la intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, referirea la hotărârea judecătorească definitivă se înţelege ca fiind făcută la hotărârea irevocabilă.