Art. 309 Noul cod civil Îndatoririle soţilor Drepturile şi îndatoririle personale ale soţilor

1. Pe lângă drepturi, soţii au şi obligaţii sau îndatoriri, şi anume: obligaţia de sprijin moral, obligaţia de fidelitate, obligaţia de respect, obligaţia de a locui împreună, îndatoririle conjugale.

2. Obligaţia de sprijin moral reprezintă o consecinţă a prieteniei şi afecţiunii dintre soţi. Ea constă în obligaţia de sprijin pentru ca un soţ să-şi ridice nivelul intelectual, presupune îngrijirea cu caracter personal pe care un soţ trebuie să o acorde celuilalt dacă vârsta, starea sănătăţii sau infirmitatea o cere. S-a arătat că morala conjugală impune îndatorirea de sinceritate, îndatorirea

Citește mai mult

soţilor de a fi răbdători unul cu altul, îndatorirea de a promova buna înţelegere şi comunitatea matrimonială de viaţă, îndatorirea de a se încuraja şi stimula reciproc în activităţile lor familiale, profesionale, îndatorirea fiecăruia de a apăra, la nevoie, cinstea şi reputaţia celuilalt, îndatorirea de a se sprijini mutualîn caz de boală, depresie psihică (A Corhan p. 89-90). Legiuitorul nu a detaliat conţinutul obligaţiei de sprijin moral reciproc dintre soţi, fiindcă aceasta ar fi şi imposibil faţă de multitudinea şi complexitatea situaţiilor ce se pot ivi într-o căsătorie. în lipsa reciprocităţii sprijinului moral, relaţiile dintre soţi pot fi grav afectate, subminând încrederea şi afecţiunea care asigură trăinicia familiei.

3. Obligaţia de fidelitate este îndatorirea primordială de ordin personal, care implică datoria soţilor de a nu întreţine relaţii sexuale în afara căsătoriei. Aceasta presupune nu numai interdicţia soţilor de a avea raporturi sexuale cu alte persoane, ci şi încrederea şi loialitatea pe care aceştia trebuie să le aşeze la baza tuturor raporturilor dintre ei. încălcarea acestei obligaţii constituie infracţiunea de adulter. în dreptul francez, încălcarea acestei obligaţii constituie nu numai motiv de divorţ, ci şi o cauză de obligare a soţului vinovat la despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat celuilalt, acţiunea în despăgubiri putând fi pornită şi împotriva complicelui soţului, care a cunoscut existenţa căsătoriei (A. Benabent p. 139). Totodată, încălcarea obligaţiei de fidelitate poate constitui motiv temeinic de divorţ.

4. Obligaţia de respect presupune ca soţii să acţioneze cu grijă ca să nu se rănească reciproc, să se accepte unul pe celălalt aşa cum este, fiecare cu calităţile şi defectele sale, să fie sinceri, atenţi, devotaţi, să se bazeze unul pe celălalt. îndeplinirea acestei obligaţii presupune asigurarea dreptului soţului la propria corespondenţă, nefiind îngăduit soţilor să deschidă corespondenţa celuilalt (scrisă sau electronică), să cenzureze corespondenţa celuilalt soţ, a dreptului soţului de a-şi alege profesia sau meseria pe care o doreşte, de a dispune de propriul corp (bunăoară, soţia poate decide singură dacă întrerupe o sarcină, fără a avea nevoie de consimţământul soţului său).

5. Obligaţia de a locui împreună. Finalitatea relaţiilor dintre soţi impune obligaţia lor de a locui împreună. Soţii, de comun acord, decid domiciliul (B.D. Moloman p. 179). Ei se pot înţelege, pentru motive temeinice, ca fiecare dintre soţi să aibă domiciliu separat. Refuzul nejustificat al soţilor de a locui împreună constituie motiv de divorţ.

6. Există ipoteze în care soţii au domicilii separate. Se impune însă a se face distincţie între două situaţii: o primă situaţie este aceea în care există motive temeinice care să justifice separarea (spre exemplu, unul dintre soţi lucrează în altă localitate sau în altă ţară; efectuează studii, cercetare pe o perioadă îndelungată în altă localitate din ţară sau chiar în străinătate; este delegat sau detaşat pentru o anumită perioadă în altă localitate sau în altă ţară), iar o a doua situaţie este aceea în care nu există asemenea motive întemeiate. în primul caz motivele întemeiate justifică imposibilitatea locuirii împreună, în timp ce lipsa motivelor temeinice poate constitui motiv de divorţ. Totuşi, separarea faptică a soţilor care a avut o durată de minim 2 ani poate constitui motiv de divorţ, conform art. 373 lit. c) NCC.

7. în timpul căsătoriei pot interveni neînţelegeri între soţi, de natură să determine pe unul dintre ei să părăsească domiciliul conjugal. Soţul care pleacă din locuinţa conjugală, indiferent că a părăsit domiciliul conjugal din proprie iniţiativă sau constrâns de natura şi formele de manifestare a conflictelor familiale ori a fost izgonit de către celălalt soţ, nu pierde dreptul de a reveni la domiciliul conjugal (E. Florian, Dreptul familiei, 2006, p. 70).

8. îndatoririle conjugale reprezintă obligaţia soţilor de a avea raporturi sexuale împreună. Acestea sunt de natura căsătoriei şi sunt distincte de obligaţia de coabitare, pentru că ele trebuie îndeplinite indiferent dacă soţii au sau nu domiciliu comun. Indiferent de circumstanţe, de motivele sau explicaţiile refuzului unuia dintre soţi de a avea relaţii conjugale, calitatea de partener marital al celuilalt soţ nu-l autorizează să recurgă la constrângere.

9. Norma este de imediată aplicare, indiferent de data încheierii căsătoriei, potrivit art. 27 din Legea nr. 71/2011.