Art. 35 Noul cod civil Durata capacităţii de folosinţă Capacitatea de folosinţă Capacitatea civilă a persoanei fizice
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Capacitatea civilă a persoanei fizice
SECŢIUNEA 1
Capacitatea de folosinţă
Capacitatea civilă a persoanei fizice
SECŢIUNEA 1
Capacitatea de folosinţă
Art. 35
Durata capacităţii de folosinţă
Capacitatea de folosinţă începe la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia.
| ← Art. 34 Noul cod civil Noţiune Capacitatea de folosinţă... | Art. 36 Noul cod civil Drepturile copilului conceput Capacitatea... → |
|---|









Capacitatea de exerciţiu deplină începe la data când persoana devine majoră.
Minorul dobândeşte, prin căsătoria încheiată în condiţiile legii, capacitatea deplină de exerciţiu. Pentru motive temeinice, instanţa de tutelă poate recunoaşte minorului care a împlinit vârsta de 16 ani capacitatea deplină de exerciţiu. (vezi art. 37-40 NCC)
1. Ca durată în timp, capacitatea de folosinţă începe de la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia. întrucât capacitatea de folosinţă este premisa, necesară şi obligatorie, a capacităţii de exerciţiu, mutatis mutandis, persoana fizică nu poate avea capacitate de exerciţiu fără a avea, în prealabil, capacitate de folosinţă. Cum prin dispariţia fizică bolnavul a încetat de a mai avea capacitate de folosinţă şi, totodată, capacitate de exerciţiu, se impune respingerea acţiunii în declararea interdicţiei judecătoreşti pentru acest considerent (I.C.C.J., s. civ.,
Citește mai mult
dec. nr. 3524/2004, www.scj.ro).2. Persoana fizică dobândeşte capacitatea de exerciţiu deplină la vârsta de 18 ani. Aceasta încetează odată cu încetarea capacităţii de folosinţă, prin moarte. Nerespectarea reglementărilor referitoare la capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice atrage nulitatea actului juridic încheiat, în speţă, sentinţa tribunalului a fost pronunţată în contradictoriu şi cu reclamanta care deja era decedată şi care, deci, nu mai avea capacitate de exerciţiu, aceasta încetând prin deces. Prin urmare, pronunţarea sentinţei cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la capacitatea de exerciţiu a reclamantei atrage nulitatea acesteia (I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 3743/2007, www.scj.ro).
2. Data naşterii are o importanţă teoretică şi practică deosebită, deoarece de la această dată vorbim de un nou subiect de drept, cu aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii civile. Data naşterii se dovedeşte cu actul de stare civilă, care este registrul de naşteri şi certificatul de
Citește mai mult
naştere, indiferent dacă înregistrarea a fost făcută în termen sau tardivă (E. Lupan, I. Sabâu-Pop p. 30).3. înregistrarea gemenilor se face prin întocmirea actului de naştere separat pentru fiecare copil. în acelaşi mod se procedează şi în cazul gemenilor siamezi.
4. Termenul pentru declararea şi înregistrarea naşterii copilului este de: 15 zile de la data naşterii, pentru copilul născut viu şi aflat în viaţă; 3 zile de la data naşterii, pentru copilul născut mort; 24 de ore de la data decesului, pentru copilul născut viu care a decedat înăuntrul termenului de 15 zile; 30 de zile pentru copilul cu vârsta de până la un an, găsit sau părăsit de mamă în maternitate/unităţi sanitare.
5. Când declaraţia naşterii a fost făcută după expirarea acestor termene, dar înăuntrul unui an de la data naşterii, înregistrarea actului se face cu aprobarea primarului, respectiv a şefului misiunii diplomatice sau oficiului consular al României, dată pe declaraţia scrisă, în cuprinsul declaraţiei se menţionează motivul întârzierii. Dacă declaraţia a fost făcută după trecerea unui an de la data naşterii, actul de naştere se întocmeşte în baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile privind încuviinţarea înregistrării tardive, care trebuie să conţină toate datele necesare înregistrării.
6. Aşa fiind, se impune concluzia că are capacitate de folosinţă şi persoana care s-a născut, dar a cărei naştere nu a fost înregistrată în actele de stare civilă, cât şi persoana a cărei moarte a fost, din eroare sau fraudulos, constatată fizic ori declarată judecătoreşte şi, ca urmare, înregistrată în actele de stare civilă (I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu p. 98).
7. Capacitatea civilă de folosinţă a persoanei fizice încetează odată cu moartea persoanei, data morţii fiind şi data încetării acestei capacităţi. Poate fi vorba fie de o moarte constatată fizic (direct, adică prin examinarea cadavrului), fie de o moarte declarată pe cale judecătorească.
8. Moartea constatată fizic este calea cel mai des întâlnită de încetare a capacităţii civile de folosinţă a persoanei fizice. Decesul unei persoane trebuie constatat de medic. Data morţii este data trecută în actul de deces, iar dovada acesteia se face cu ajutorul certificatului de deces. Actul de deces se întocmeşte la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, la primăria unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs decesul ori s-a găsit cadavrul, pe baza declaraţiei de deces. Declaraţia de deces, pentru situaţia în care cauza decesului este naturală, se face în termen de 3 zile de la data încetării din viaţă a persoanei, de către membrii familiei decedatului sau, în lipsa acestora, de către medic sau alt cadru din unitatea sanitară unde s-a produs decesul ori de către orice persoană care are cunoştinţă despre deces. Declarantul va depune, printre altele, certificatul medical constatator al decesului.
9. Când decesul se datorează unei sinucideri, unui accident sau altor cauze violente, precum şi în cazul găsirii unui cadavru, fie că este sau nu identificat, declaraţia de deces se face în termen de 48 de ore de la momentul decesului sau de la găsirea cadavrului. în aceste cazuri, înregistrarea se face în baza certificatului medical constatator al decesului şi a dovezii eliberate de poliţie sau de parchet, din care să rezulte că una dintre aceste autorităţi a fost sesizată despre deces. în cazul în care decesul nu a fost declarat şi înregistrat în termenul legal de 48 de ore, întocmirea actului de deces se face numai cu aprobarea parchetului, iar declaraţia se face în scris, arătând motivele întârzierii.
10. Data decesului, consemnată în certificatul medical constatator al decesului, întocmit, semnat şi parafat de către medicul care a făcut constatarea, va fi trecută în actul de deces întocmit de ofiţerul de stare civilă, la rubrica „data decesului".
11. în raporturile de drept internaţional privat, începutul şi încetarea personalităţii sunt determinate de legea naţională a fiecărei persoane (art. 2573 NCC). Legea naţională este, după caz: legea statului a cărui cetăţenie o are persoana fizică; legea aceluia dintre state a cărui cetăţenie o are şi de care este cel mai strâns legată, în special prin reşedinţa sa obişnuită, în cazul în care persoana are mai multe cetăţenii; legea statului unde are reşedinţa obişnuită, în cazul persoanei care nu are nicio cetăţenie sau în cazul refugiaţilor.
Decretul nr. 31/1954: Art. 7. (1) Capacitatea de folosinţă începe de la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia.