Art. 31 Noul cod civil Patrimoniul. Mase patrimoniale şi patrimonii de afectaţiune Publicitatea drepturilor, a actelor şi a faptelor juridice
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Publicitatea drepturilor, a actelor şi a faptelor juridice
Publicitatea drepturilor, a actelor şi a faptelor juridice
Art. 31
Patrimoniul. Mase patrimoniale şi patrimonii de afectaţiune
(1) Orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui patrimoniu care include toate drepturile şi datoriile ce pot fi evaluate în bani şi aparţin acesteia.
(2) Acesta poate face obiectul unei diviziuni sau unei afectaţiuni numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.
(3) Patrimoniile de afectaţiune sunt masele patrimoniale fiduciare, constituite potrivit dispoziţiilor titlului IV al cărţii a III-a, cele afectate exercitării unei profesii autorizate, precum şi alte patrimonii determinate potrivit legii.
| ← Art. 30 Noul cod civil Egalitatea în faţa legii civile... | Art. 32 Noul cod civil Transferul intrapatrimonial Publicitatea... → |
|---|
În speţă s-a lămurit regimul juridic al bunului promis, acesta făcând parte din patrimoniul de afectaţiune al persoanei fizice autorizate T.E., în condiţiile în care acest bun a fost dobândit de către persoana fizică autorizată T.E. în calitatea sa de comerciant, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 550/2002, a fost înscris în cartea funciară pe numele persoanei fizice autorizate T.E. şi a fost folosit pentru desfăşurarea activităţii comerciale a persoanei fizice autorizate T.E. Acest imobil nu a făcut niciodată parte din
Citește mai mult
patrimoniul comun al soţilor T. Persoana fizică autorizată T.E. a cumpărat imobilul în considerarea calităţii sale de comerciant şi în scopul desfăşurării în acest imobil a activităţii comerciale pentru care era înfiinţată. Ca atare, spaţiul nu face parte din patrimoniul comun al celor doi soţi, însă face parte din fondul de comerţ al persoanei fizice autorizate, motiv pentru care nu este necesar consimţământul soţiei la momentul înstrăinării bunului, astfel că reclamanta nu are calitate procesuală activă. Reclamanta nu justifică interes nici prin prisma dispoziţiilor care impun consimţământul soţilor numai pentru înstrăinare, în cauză încheindu-se numai o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 1072/2009, www.scj.ro).1864 acordându-i puţină importanţă. De altfel, nici în varianta noului Cod civil anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 71/2011 art. 31 alin. (1) nu conţinea o asemenea definiţie, prevăzând doar faptul că „orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui patrimoniu".
2. în doctrina anterioară, patrimoniul a fost definit ca „ansamblul drepturilor şi obligaţiilor unei persoane, care au sau
Citește mai mult
reprezintă o valoare pecuniară sau economică" (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlânescu, Al. Bâicoianu, Tratat de drept civil român, voi. I, Ed. AII Beck, Bucureşti, 1996, p. 522).3. Din definiţia patrimoniului rezultă că rămân în afara acestuia drepturile ce nu pot fi evaluate în bani, respectiv cele personal-nepatrimoniale, cum ar fi: dreptul la nume, dreptul la onoare, dreptul la reputaţie etc. Deşi aceste drepturi nu au o valoare pecuniară, atunci când o persoană este atinsă în exerciţiul lor, aceasta poate da naştere la o acţiune în despăgubiri băneşti împotriva autorului atingerii; această acţiune, având o valoare pecuniară, este un bun patrimonial. Dreptul însă, a cărui atingere a dat naştere acţiunii, rămâne în afara patrimoniului (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlânescu, Al. Bâicoianu voi. I, p. 522).
4. Pentru prezentarea unui scurt istoric al noţiunii juridice şi teoriile privind patrimoniul, a se vedea G.N. Luţescu, Teoria generalâ a drepturilor reale, Bucureşti, 1947, p. 20-35; V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, voi. I, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2004, p. 41-46.
5. în ceea ce priveşte poziţia doctrinei faţă de patrimoniile de afectaţiune şi unicitatea patrimoniului, în anul 1947 se admitea că o persoană poate avea mai multe patrimonii; mai bine zis, se admitea fracţionarea patrimoniului ori de câte ori unul sau mai multe bunuri sunt supuse unei afectaţiuni speciale. „Pentru a constitui un patrimoniu distinct, fiecare dintre aceste fracţiuni va trebui să aibă alături de activ şi o parte pasivă, adică să răspundă cu adevărat ideii de afectaţiune, ceea ce nu este cu putinţă decât dacă sunt întrunite următoarele două condiţiuni: bunurile compunând această fracţiune, deosebită de patrimoniul general al persoanei, să fie afectate unui anumit scop, să aibă o anumită destinaţiune, diferită de celelalte patrimonii speciale ale aceleiaşi persoane; această destinaţiune să rezulte dintr-un act scris, care să fi fost învestit cu formele de publicitate necesare, pentru ca terţii interesaţi să fi putut lua cunoştinţă de ea şi, deci, să le fie opozabilă (G.N. Luţescu p. 34).
6. La momentul adoptării noului Cod civil (2009), în doctrină se admitea că nu există nicio contradicţie între ideea de unitate a persoanei şi a patrimoniului şi ideea de divizibilitate a patrimoniului. „într-adevăr, deşi divizat în mai multe mase de drepturi şi obligaţii cu conţinut economic, patrimoniul rămâne unitar. Masele patrimoniale reglementate de art. 31 alin. (3) NCC sunt rezultatul acestei diviziuni. în urma divizării, o persoană nu are mai multe patrimonii, ci mai multe mase patrimoniale, denumite patrimonii de afectaţiune doar pentru a pune în evidenţă modul în care au fost preluate în teoria modernă a patrimoniului, atât elemente ale teoriei personaliste, cât şi elemente ale teoriei patrimoniului de afectaţiune (V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009, p. 9-10. Se poate remarca diferenţa de nuanţâ faţâ de poziţia exprimatâ de G.N. Luţescu în anul 1947 -n.n., D.C.).
7. Trei sunt elementele indispensabile pentru înţelegerea noţiunii de patrimoniu: drepturile şi obligaţiile care alcătuiesc patrimoniul au valoare economică, sunt pecuniare (evaluabile în bani); aceste drepturi şi obligaţii patrimoniale formează o universalitate juridică; patrimoniul este un atribut al personalităţii (V. Stoica, Drepturile reale 2009, p. S).
8. O masă patrimonială este privită ca universitas iuris, iar nu ca universitasfacti. Totuşi, în mod riguros, numai patrimoniul este o adevărată universalitate juridică (universum ius, universitas iuris), iar masele patrimoniale sunt doar părţi ale întregului, chiar dacă fiecare păstrează o unitate specifică determinată de un anumit grad de generalitate, de scopul căruia îi este afectată şi de regimul juridic special (V. Stoica, Drepturile reale 2009, p. 7).
9. Noul Cod civil consacră şi noţiunea de universalitate de fapt în cuprinsul art. 541.
10. Numai persoanele pot avea un patrimoniu, pentru că numai persoanele pot avea drepturi şi sarcini. Prin persoane trebuie să înţelegem atât persoanele fizice, cât şi persoanele morale.
11. Orice persoană are un patrimoniu, deoarece orice persoană are drepturi şi obligaţii apreciabile în bani.
12. O persoană nu poate avea decât un patrimoniu.
13. Patrimoniul nu poate fi despărţit de persoană.
14. Existenţa patrimoniului, luat în calitatea sa de universalitate, este independentă de bunurile ce compun patrimoniul (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlânescu, Al. Bâicoianu voi. I, p. 522-524).
15. în concluzie, orice persoană deţine un patrimoniu; patrimoniul persoanei poate cuprinde mai multe mase patrimoniale, stabilite în condiţiile legii, cum ar fi: masa patrimonială de afectaţiune - care este acea diviziune a patrimoniului care cuprinde bunurile afectate exercitării unei profesii autorizate şi masa patrimonială fiduciară - care este acea diviziune a patrimoniului care cuprinde drepturile reale, de creanţă, garanţii ori alte drepturi patrimoniale transferate de către constituitor către unul sau mai mulţi fiduciari, care le exercită într-un scop determinat (U.N.N.P.R., Codul civil al României. îndrumar notarial, voi. I, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2011, p. 24).
16. Fracţionarea patrimoniului nu se confundă cu separaţia de patrimonii, care este proprie persoanei juridice. Persoana juridică însăşi poate să îşi fracţioneze propriul patrimoniu (unic, separat de cel al organelor de administrare sau al membrilor). Afecta-ţiunea patrimonială poate consta în alocarea unor active sau fonduri pentru a realiza un proiect anume (de exemplu, bunurile, mobile şi imobile afectate unei fabrici, uzine, unităţi de producţie sau date în fiducie). Dacă titularul întreprinderii este, de fapt, un grup de societăţi, atunci, practic, societăţile din cadrul grupului (care au sau par să aibă personalitate juridică proprie, deci patrimoniu propriu) sunt nimic altceva decât afectaţiuni patrimoniale ale grupului, mai ales în caz de confuziune de patrimonii. Art. 193 alin. (2) NCC este în acest sens (Gh. Piperea, Fracţionarea patrimoniului şi segregarea creditorilor, în R.R.D.A. nr. 10/2011).
17. Spre deosebire de separaţia de patrimonii, care are în vedere două sau mai multe patrimonii, deci doi sau mai mulţi titulari de drepturi şi obligaţii, printre care şi persoana juridică despre al cărei patrimoniu vorbim, diviziunea patrimonială are în vedere un unic patrimoniu, al unui singur titular. Separaţia între fracţiunile patrimoniului operată de această diviziune poate fi numită separaţie intrapatrimonială. în timp ce situaţia inversă separaţiei de patrimonii, proprie persoanei juridice, este confuzia de patrimonii, situaţia inversă diviziunii patrimoniale este confuzia intrapatrimonială. Codul civil reglementează
confuzia intrapatrimonială şi efectele acesteia doar în cazul fiduciei (care este generatoare a unuia sau mai multor patrimonii de afectaţiune), nu şi în cazul celorlalte tipuri de diviziune intrapatrimonială. în lipsa unor reguli speciale aplicabile, de exemplu, patrimoniului profesional de afectaţiune sau insesizabilităţilor, universalităţii de fapt etc., se pot aplica prin analogie regulile referitoare la separaţia de patrimonii (şi inversului său, confuzia de patrimonii) din materia persoanei juridice (Gh. Piperea, loc. cit.).
18. Persoana fizică autorizată are un statut de entitate juridică şi un patrimoniu distinct de cele ale persoanei fizice. Persoana fizică autorizată răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune - dacă acesta a fost constituit - şi în completare cu întreg patrimoniul.
19. Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. j) din O.U.G. nr. 44/2008, bunurile, drepturile şi obligaţiile persoanei fizice autorizate, afectate scopului exercitării unei activităţi economice, reprezintă un patrimoniu de afectaţiune. Prin art. 20 se prevede că PFA (persoana fizică autorizată) răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul său, iar în caz de insolvenţă, va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006, dacă are calitatea de comerciant, potrivit art. 7 din Codul comercial (calitatea de profesionist - n.n., D.C.).
20. Din aceste dispoziţii legale se apreciază că persoana fizică autorizată are un statut de entitate juridică distinct de cel al persoanei fizice şi că persoana fizică autorizată are un patrimoniu de afectaţiune distinct de cel al persoanei fizice.
21. Referitor la patrimoniul de afectaţiune al întreprinderii individuale şi al celei familiale, facem trimitere la art. 20, art. 26, art. 30, art. 31 şi art. 34 din O.U.G. nr. 44/2008.
22. în ceea ce priveşte patrimoniul de afectaţiune al practicianului în insolvenţă, sunt relevante dispoziţiile O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, republicată (M. Of. nr. 724/2011). Potrivit art. 5 alin. (2), „bunurile constituite de practicianul în insolvenţă ca aport la cabinetul său se supun regulilor patrimoniului profesional de afectaţiune". Patrimoniul profesional de afectaţiune reprezintă totalitatea bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor practicianului în insolvenţă afectate scopului exercitării profesiei sale, constituite ca o fracţiune distinctă a patrimoniului practicianului, separată de gajul general al creditorilor personali ai acestuia. Creditorii ale căror creanţe sunt născute din activitatea profesională a practicianului în insolvenţă care are ca formă de exercitare a profesiei cabinetul individual vor urmări bunurile aflate în patrimoniul de afectaţiune. Doar în măsura în care aceste bunuri nu sunt suficiente pot fi urmărite şi celelalte bunuri aflate în proprietatea practicianului în insolvenţă [art. 6 alin. (2) şi (3)].
23. în fine, art. 60 lit. h) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (M. Of. nr. 372/2006) defineşte patrimoniul de afectaţiune profesională ca fiind „totalitatea bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor medicului afectate scopului exercitării profesiei sale, constituite ca o fracţiune distinctă a patrimoniului medicului, separată de gajul general al creditorilor acestuia".
Orice persoană deţine un patrimoniu.
Definiţie: Patrimoniul cuprinde totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care aparţin unei persoane.
Patrimoniul persoanei poate cuprinde mai multe mase patrimoniale, stabilite în condiţiile legii.
Exemple:
a)masa patrimonială de afectaţiune – este acea diviziune a patrimoniului care cuprinde bunurile afectate exercitării unei profesii autorizate;
b)masa patrimonială fiduciară – este acea diviziune a patrimoniului care cuprinde drepturile reale, de creanţă, garanţii ori
alte drepturi patrimoniale transferate de către
Citește mai mult
consti tuitor (cel care le transferă) către unu sau mai mulţi fiduciari (cel/cei care le primesc), care le exercită într-un scop determinat;c)alte mase patrimoniale determinate potrivit legii.
Textul cuprinde o precizare foarte importantă, şi anume că masele patrimoniale nu pot fi determinate decât prin lege [alin. (3)].