Art. 34 Noul cod civil Noţiune Capacitatea de folosinţă Capacitatea civilă a persoanei fizice

La ce distanța se montează o fosa septica de o fântână

As dori sa stiu,daca inainte de casatorie ,am detinut apartament si vila mobilate si avem doi copii la facultate,in caz de divort ,cum se impart bunurile sotia are dreptul ,dar copiii cand ???....multumesc...

1. Capacitatea civilă este o parte a capacităţii juridice, care constă în aptitudinea persoanei de a-şi exercita drepturile civile şi de a-şi asuma obligaţii civile, prin încheierea de acte juridice. Ea se împarte în capacitate de folosinţă şi capacitate de exerciţiu.

2. Capacitatea de folosinţă este cea care face din individul uman subiect de drept; avem de-a face cu o categorie juridică ce are vocaţia de a explica tehnic cum se poate ca orice om să fie titular de drepturi şi obligaţii juridice. Prin urmare, capacitatea de folosinţă nu e un simplu instrument tehnic, dezvoltat în conexiune cu

Citește mai mult

actul juridic, ci o categorie juridică esenţială, care face posibilă comprehensiunea juridică a omului ca subiect de drept. Lipsa capacităţii de folosinţă valorează negarea personalităţii juridice a omului, transformarea acestuia în obiect sau în marionetă juridică. Capacitatea de folosinţă nu e decât sinonimul fiinţei juridice a omului, fiinţă care există de la naştere până la moarte (I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, Introducere în dreptul civil, ed. a 2-a, Ed. Sfera juridică, Cluj-Napoca, 2008, p. 418).

3. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice constă în aptitudinea acesteia de a avea drepturi subiective civile şi obligaţii civile (G. Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, ed. a 4-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 399).

4. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice prezintă următoarele caractere juridice: legalitate, generalitate, inalienabilitate, intangibilitate, egalitate şi universalitate.

5. Legalitatea capacităţii civile de folosinţă presupune faptul că este consfinţită prin lege. Instituirea, începutul, conţinutul şi încetarea ei nu pot fi determinate prin voinţă individuală.

6. Generalitatea capacităţii civile de folosinţă a persoanei fizice este acel caracter care constă în faptul că prin ea se exprimă aptitudinea generală şi abstractă de a avea toate drepturile şi obligaţiile civile. Acest caracter juridic se deduce din însăşi definiţia legală a capacităţii civile (G. Boroi p. 399).

7. Inalienabilitatea capacităţii civile de folosinţă rezultă din natura acesteia şi presupune faptul că ea nu poate forma, în tot sau în parte, obiect de renunţare sau de înstrăinare. Desigur, orice persoană îşi poate înstrăina un anumit drept sau anumite drepturi, cu excepţia celor declarate de lege incesibile, dar nimeni nu îşi poate înstrăina, nici în întregime, nici în parte, însăşi aptitudinea de a avea drepturi şi de a-şi asuma obligaţii, nici nu poate renunţa la aceasta în favoarea altuia, nici n-o poate abandona (T. lonaşcu ş.a., Tratat de drept civil, voi. I, Partea generala, Ed. Academiei, Bucureşti, 1967, p. 170). Acest caracter este exprimat expres în art. 29 alin. (2) NCC, potrivit căruia „Nimeni nu poate renunţa, în tot sau în parte, la capacitatea de folosinţă

8. Intangibilitatea capacităţii de folosinţă este consacrată în art. 29 alin. (1) NCC, în care se dispune că „Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosinţă (...) decât în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege". Totodată, caracterul intangibil al capacităţii civile de folosinţă este reglementat în art. 16 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, potrivit căruia „orice om are dreptul de a i se recunoaşte pretutindeni personalitatea juridică", altfel spus capacitatea sa de folosinţă, calitatea sa de subiect de drept.

9. Egalitatea capacităţii de folosinţă a persoanei fizice decurge din principiul egalităţii în faţa legii civile. Acest caracter juridic este consacrat expres de art. 30 NCC, art. 3 şi art. 26 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, art. 2 pct. 1 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, art. 14 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Din caracterul egalităţii capacităţii de folosinţă reiese că acele caracteristici personale (rasa, culoarea, naţionalitatea, originea etnică, limba, religia, vârsta, sexul sau orientarea sexuală, opinia, convingerile personale, apartenenţa politică, sindicală, averea, originea socială, gradul de cultură etc.) asupra cărora individul nu are un control sau are un control slab şi care nu reflectă meritele sau capacităţile sale nu pot influenţa aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii (I. Dogaru, 5. Cercel, Drept civil. Persoanele, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2007, p. 27).

10. Capacitatea de folosinţă nu se confundă cu drepturile şi obligaţiile persoanei şi nici cu regimul acestor drepturi, regim care diferă de la un drept la altul sau de la o categorie de drepturi la alta, inclusiv prin aceea că recunoaşterea drepturilor este condiţionată de lege, fie de calitatea de cetăţean, fie de calitatea de comerciant, de avocat, fie de o altă calitate specială; iar imunităţile şi incompatibilităţile fac parte din „statutul" unei anumite funcţii şi, ca atare, nu sunt nicidecum expresia unei capacităţi ori incapacităţi speciale de folosinţă (I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu p. 94).

11. Universalitatea capacităţii de folosinţă a persoanei fizice este acel caracter care constă în însuşirea ei de a fi recunoscută tuturor oamenilor. Acest caracter juridic este consacrat şi de art. 16 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice.

12. Conţinutul capacităţii civile de folosinţă a persoanei fizice reprezintă aptitudinea omului de a avea orice drept subiectiv şi orice obligaţie civilă recunoscută şi reglementată de legea civilă. Acest conţinut rezultă din definiţia legală a capacităţii civile de folosinţă, precum şi din generalitatea acesteia. Elementele conţinutului capacităţii civile de folosinţă a persoanei fizice sunt drepturile subiective civile (patrimoniale şi nepatrimoniale) şi obligaţiile civile (E. Lupan, I. Sabou-Pop, Tratat de drept civil roman. Voi. II. Persoanele, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2007, p. 39).

13. Conţinutul capacităţii civile de folosinţă a persoanei fizice este dat, mai întâi, de ideea că omul are aptitudinea de a avea toate drepturile şi obligaţiile civile, iar, în al doilea rând, în acest conţinut nu intră drepturile civile interzise prin îngrădirea capacităţii de folosinţă, prevăzute expres de lege, şi drepturile şi obligaţiile ce aparţin altor ramuri de drept (I. Dogaru, 5. Cercel p. 69).

14. Restrângerile capacităţii de folosinţă sunt calificate în doctrina noastră ca incapacităţi de drept civil. Incapacitatea de folosinţă înseamnă practic inaptitudinea de a fi subiect de drept (este vorba despre o diminuare a personalităţii juridice). Prin incapacitate vom înţelege starea unei persoane care a fost lipsită prin lege de folosinţa sau exerciţiul anumitor drepturi. Aşadar, incapacitatea de folosinţă nu înlătură personalitatea juridică, ci numai privează anumite persoane de folosinţa anumitor drepturi subiective; ele sunt în număr restrâns şi de strictă interpretare (O. Ungureanu, C. Jugastru, Drept civil. Persoanele, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009, p. 98).

15. în literatura juridică, incapacitatea este clasificată după mai multe criterii. Criteriul principal are în vedere cele două laturi ale capacităţii: de folosinţă şi de exerciţiu. Astfel, incapacitatea poate fi de folosinţă şi de exerciţiu. Această clasificare are însă în vedere incapacitatea în sensul ei restrâns, de incapacitate parţială, neprivind incapacitatea în întregul ei (C.T. Ungureanu, Manual de drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011, p. 83-84).

16. în funcţie de întinderea ei, incapacitatea poate fi generală - care îl împiedică pe incapabil să încheie acte juridice de drept privat - şi specială - care priveşte doar anumite acte juridice, pe care incapabilul nu le poate încheia cu anumite persoane (de exemplu, conform art. 991 NCC, sunt anulabile legateleîn favoarea: notarului public care a autentificat testamentul; interpretului care a participat la procedura de autentificare a testamentului; martorilor care au asistat la întocmirea unui testament autentic sau privilegiat; agenţilor instrumentatori, în cazurile testamentelor privilegiate; persoanelor care au acordat, în mod legal, asistenţă juridică la redactarea testamentului).

17. în raport de reglementarea ei legală, incapacitatea este naturală, rezultând din lipsa discernământului necesar pentru încheierea de acte juridice - care se referă la minori şi la persoanele alienate sau debile mintal ce nu au fost puse sub interdicţie judecătorească şi legală, declarată prin lege - care se referă la minori şi la alienaţii şi debilii mintali puşi sub interdicţie judecătorească.

18. în funcţie de scopul urmărit, de finalitatea ei, incapacitatea este cu caracter de sancţiune, cum ar fi incapacitatea care rezultă dintr-o pedeapsă civilă (nedemnitatea succesorală, decăderea din drepturile părinteşti) sau dintr-o pedeapsă penală (interzicerea drepturilor părinteşti şi a dreptului de a fi tutore sau curator), şi cu caracter de protecţie, destinată să protejeze persoanele fizice de propria lor imaturitate şi nepricepere la încheierea de acte juridice (de exemplu, conform articolului 990 NCC, medicii şi farmaciştii sau alte persoane care au tratat o persoană în boala de care a decedat nu pot primi donaţii sau legate de la aceasta, pe care le-a făcut în timpul bolii; la fel, preoţii care au asistat pe cel în cauză din punct de vedere religios în cursul ultimei boli; incapacitatea mandatarilor, pentru bunurile pe care sunt însărcinaţi să le vândă; incapacitatea părinţilor, tutorelui, curatorului, administatorului provizoriu pentru bunurile persoanelor pe care le reprezintă; incapacitatea funcţionarilor publici, judecătorilor-sindici, practicienilor în insolvenţă, executorilor şi a altor persoane care ar putea influenţa condiţiile vânzării făcute prin intermediul lor sau care are ca obiect bunurile pe care le administrează ori a căror administrare o supraveghează).

19. în funcţie de modul în care operează, incapacitatea poate fi de drept (de exemplu, conform art. 958 NCC, este de drept nedemnă de a moşteni: persoana condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea, precum şi persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă la data săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului) şi incapacitate care operează ca efect al unei hotărâri judecătoreşti (de exemplu, decăderea din drepturile părinteşti).

20. în raport de opozabilitate, incapacitatea poate fi absolută, caz în care incapabilul nu poate încheia acte juridice cu nicio altă persoană, şi relativă, când incapabilul nu poate încheia anumite acte juridice, cu o anumită sau cu anumite persoane.