Art. 479 Noul cod civil Anularea adopţiei Încetarea adopţiei Adopţia
Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Adopţia
SECŢIUNEA a 4-a
Încetarea adopţiei
Adopţia
SECŢIUNEA a 4-a
Încetarea adopţiei
Art. 479
Anularea adopţiei
(1) Adopţia poate fi anulată la cererea oricărei persoane chemate să consimtă la încheierea ei şi al cărei consimţământ a fost viciat prin eroare asupra identităţii adoptatului, doi sau violenţă.
(2) Acţiunea poate fi formulată în termen de 6 luni de la descoperirea erorii sau a dolului ori de la data încetării violenţei, dar nu mai târziu de 2 ani de la încheierea adopţiei.
← Art. 478 Noul cod civil Desfacerea adopţiei la cererea... | Art. 480 Noul cod civil Nulitatea absolută a adopţiei... → |
---|
1. Manoperele dolosive întrebuinţate evocă dolul ca viciu de consimţământ numai dacă prin natura şi prin felul în care s-au exercitat au fost decisive în manifestarea consimţământului la adopţie, adică în lipsa lor persoana în cauză nu ar fi luat parte de realizarea adopţiei (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 693/1970, în Legislaţia familiei, p. 447).
2. Nulitatea adopţiei se poate constata dacă au fost încălcate condiţiile de formă sau fond la data încuviinţării adopţiei sau dacă adopţia a fost încuviinţată în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului.
Citește mai mult
Cauzele de nulitate a adopţiei trebuie să fie anterioare sau contemporane cu încuviinţarea irevocabilă a operaţiunilor juridice, cele ulterioare nefiind în măsură să deschidă perspectivele distructive ale sancţiunii. Adopţia este o măsură de protecţie definitivă a unui copil, creată pentru creşterea acestuia într-un mediu familial. Faptul că după încuviinţarea adopţiei, în perioada adolescenţei persoanei adoptate, au intervenit neînţelegeri între aceasta şi adoptatoare, nu reprezintă motiv de natură a constata nulitatea adopţiei. împrejurarea că mama naturală a reclamantei îi oferă condiţii materiale şi un trai mai bun decât adoptatoarea nu sunt motive de nulitate a adopţiei şi desfacerea adopţiei nu poate fi dispusă în alte circumstanţe. Faptul că, în timp, interesul superior al copilului s-a modificat nu este de natură să atragă nulitatea adopţiei. Este firesc ca legiuitorul să reglementeze restrictiv cauzele de nulitate ale adopţiei, deoarece adopţia este o operaţiune juridică prin care se creează legătura de filiaţie între adoptator şi adoptat şi legătura de rudenie între adoptat şi rudele acestuia, cu toate consecinţele care derivă din aceste legături (C.A. Cluj, s. civ., mun. şi asig. soc., min. şi fam., dec. nr. 6/2007, nepublicatâ).3. Conform art. 58 alin. (1) din Legea nr. 273/2007 (art. 64 alin. (1) din legea republicată], cauzele privind declararea nulităţii adopţiei se judecă cu citarea: a) adoptatorului sau, după caz, a familiei adoptatoare; b) adoptatului care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu; c) direcţiei în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului sau, în cazul adopţiilor internaţionale, a Oficiului. Deşi aceste norme juridice au un caracter imperativ, instanţa de fond a judecat cererea reclamantei fără a dispune citarea direcţiei în a cărei rază teritorială se află domiciliul adoptatului, încălcând astfel prevederile textului legal mai sus menţionat [C.A. Cluj, s. civ., mun. şi asig. soc., min. şi fam., dec. nr. 9/2007, nepublicotâ). Notă. Conform art. 64 din Legea nr. 273/2007, modificat prin Legea nr. 233/2011, cauzele privind încetarea adopţiei se judecă cu citarea: a) adoptatorului sau, după caz, a familiei adoptatoare; b) adoptatului care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu; c) direcţiei în a cărei rază teritorială se află domiciliul adoptatului şi a Oficiului. Prevederile sunt aplicabile începând cu data de 7 aprilie 2012.
2. Soluţionarea cererii de anulare a adopţiei este de competenţa aceleiaşi instanţe de tutelă care a încuviinţat adopţia, respectiv a tribunalului de la domiciliul minorului sau a Tribunalului municipiului Bucureşti, în cazul în care nu se poate determina instanţa competentă.
3. Acţiunea în anularea adopţiei se introduce de persoana chemată să consimtă la încheierea ei şi al
Citește mai mult
cărei consimţământ a fost viciat. Intră în această categorie: părinţii fireşti sau, după caz, tutorele copilului ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, declaraţi morţi, dispăruţi, puşi sub interdicţie; copilul adoptat care a împlinit 10 ani şi adoptatorul sau, după caz, soţii din familia adoptatoare, când aceştia adoptă împreună.4. Acţiunea se judecă cu citarea: adoptatorului sau, după caz, a familiei adoptatoare; a adoptatului care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu; a direcţiei în a cărei rază teritorială se află domiciliul adoptatului şi a Oficiului (art. 64 din Legea nr. 273/2007, modificat prin Legea nr. 233/2011).
5. Ea poate fi formulată în termen de 6 luni de la descoperirea erorii sau a dolului ori de la data încetării violenţei (ce coincide, în cazul violenţei psihice, cu data încetării ameninţării sau cu momentul la care se stinge posibilitatea ca răul să se producă (/. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu p. 653)), dar nu mai târziu de 2 ani de la încheierea adopţiei. Acest termen este unul special de prescripţie, susceptibil de suspendare, întrerupere, repunere în termen.
6. Norma analizată constituie o derogare de la dispoziţiile art. 2529 NCC privitoare la prescripţia dreptului la acţiunea în anularea unui act juridic, care sunt incidente numai atunci când prin lege nu se prevede un alt moment de la care prescripţia începe să curgă, deci, atunci când nu există alte reguli speciale referitoare la începutul prescripţiei extinctive a dreptului la acţiunea în declararea nulităţii relative.
7. Hotărârile judecătoreşti privitoare la anularea adopţiei, rămase irevocabile (definitive, în concepţia noului Cod de procedură civilă), se comunică Oficiului de către direcţie, în vederea efectuării menţiunilor necesare în Registrul naţional pentru adopţii (art. 66 din Legea nr. 273/2007, modificat prin Legea nr. 233/2011).
8. Prin derogare de la norma analizată, art. 481 NCC reglementează posibilitatea menţinerii adopţiei anulabile, în cazul în care instanţa constată că menţinerea adopţiei este în interesul celui adoptat, care va fi ascultat întotdeauna, dacă a împlinit vârsta de 10 ani.
9. Potrivit art. 49 din Legea nr. 71/2011, adopţiile încuviinţate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil rămân supuse, în ceea ce priveşte validitatea lor, legii în vigoare la data când au fost încuviinţate.