Art. 482 Noul cod civil Efectele încetării adopţiei Încetarea adopţiei Adopţia
Comentarii |
|
Adopţia
SECŢIUNEA a 4-a
Încetarea adopţiei
Art. 482
Efectele încetării adopţiei
(1) La încetarea adopţiei, părinţii fireşti ai copilului redobândesc drepturile şi îndatoririle părinteşti, cu excepţia cazului când instanţa hotărăşte că este în interesul superior al copilului să instituie tutela sau o altă măsură de protecţie a copilului, în condiţiile legii.
(2) De asemenea, adoptatul redobândeşte numele de familie şi, după caz, prenumele avut înainte de încuviinţarea adopţiei. Cu toate acestea, pentru motive temeinice, instanţa poate încuviinţa ca acesta să păstreze numele dobândit prin adopţie.
(3) Adoptatul este întotdeauna ascultat în condiţiile art. 264.
← Art. 481 Noul cod civil Menţinerea adopţiei Încetarea... | Art. 483 Noul cod civil Autoritatea părintească Dispoziţii... → |
---|
Citește mai mult
nationala pentru protectia copilului si adopție, scoala), copilul are 230 absente nemotivate si doar 4 note iar fata este exmatriculata, pentru absente nemotivate! Ce mai putem face atunci cand si cei 5 psihologi consultați emit - chiar si pe bani multi - diagnostice si recomandări DIVERGENTE unele fiind chiar si imposibil de aplicat (internare la spital psihiatric)?1. Textul reglementează efectele încetării adopţiei, fără a deosebi în funcţie de modalitatea încetării
Citește mai mult
(desfacere, anulare sau constatare a nulităţii absolute), astfel încât efectele sunt aceleaşi indiferent de modalitatea pentru care încetează adopţia.2. Ca urmare a încetării adopţiei renaşte rudenia cu părinţii fireşti, care redobândesc drepturile şi obligaţiile părinteşti, cu excepţia cazului în care instanţa de tutelă hotărăşte că este în interesul superior al copilului să instituie tutela (în cazul în care ambii părinţi sunt morţi, necunoscuţi, decăzuţi din drepturile părinteşti sau li s-a aplicat pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, sunt dispăruţi ori declaraţi morţi, potrivit art. 110 NCC) sau o altă măsură de protecţie a copilului (plasamentul, plasamentul în regim de urgenţă, supravegherea specializată).
3. Totodată, adoptatul redobândeşte numele de familie şi prenumele avut anterior adopţiei sale. Prin excepţie însă, pentru motive temeinice, instanţa de tutelă poate încuviinţa ca acesta să păstreze numele dobândit prin adopţie.
4. Adoptatul va fi întotdeauna ascultat, dacă a împlinit vârsta de 10 ani.
5. Domiciliul fostului adoptat nu va mai fi la adoptatori.
6. Tot ca efect al încetării adopţiei, încetează obligaţia de întreţinere dintre adoptat şi adoptator.
7. Este redobândită cetăţenia română de copilul cetăţean român adoptat de un cetăţean străin, cu condiţia ca adoptatul să nu fi împlinit 18 ani la momentul desfacerii adopţiei. Copilul cetăţean străin adoptat de un cetăţean român pierde cetăţenia română la data desfacerii adopţiei, dacă nu a împlinit vârsta de 18 ani. în cazul în care adoptatul este major, desfacerea adopţiei nu are niciun efect asupra cetăţeniei sale.
8. Hotărârile judecătoreşti privitoare la anularea adopţiei, rămase irevocabile (definitive, în concepţia noului Cod de procedură civilă), se comunică Oficiului de către direcţie, în vederea efectuării menţiunilor necesare în Registrul naţional pentru adopţii (art. 64 din Legea nr. 273/2007, modificat prin Legea nr. 233/2011). Conform art. 222 din Legea nr. 71/2011, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, referirea la hotărârea judecătorească definitivă se înţelege ca fiind făcută la hotărârea irevocabilă.
9. Anularea sau desfacerea adopţiei, dispuse prin hotărâre judecătorească, definitivă şi irevocabilă, se înscrie prin menţiune de S.P.C.L.E.P. ori, după caz, de primăria unităţii administrativ-teritoriale unde a fost întocmit primul act de naştere, conform art. 102 alin. (1) şi (3) din Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă, aprobată prin H.G. nr. 64/2011 (M. Of. nr. 151/2011).