Art. 480 Noul cod civil Nulitatea absolută a adopţiei Încetarea adopţiei Adopţia

JURISPRUDENŢĂ

1. Potrivit prevederilor art. 22 din O.U.G. nr. 25/1997, în vigoare la data încuviinţării adopţiei, adopţia este supusă, potrivit legii, nulităţii sau desfacerii. în lipsa unor prevederi contrare, nulitatea adopţiei este determinată de nerespectarea condiţiilor de fond ale adopţiei, cea mai importantă fiind cea de a se face numai pentru protejarea intereselor superioare ale copilului, conform art. 1 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă. în situaţia în care s-a dovedit că adopţia copilului de către bunică a fost încheiată exclusiv pentru a proteja interesele mamei fireşti

Citește mai mult

(pentru ca aceasta să-şi poată relua şcoala, să-şi refacă viaţa după cum doreşte, fără a purta stigmatul unei greşeli toată viaţa), şi nu pe cele ale copilului, având un caracter strict formal, în realitate copilul rămânând aproape pe toată perioada adopţiei în îngrijirea mamei naturale, instanţa a constatat nulitatea absolută a adopţiei copilului (Trib. Bistriţa-Ndsdud, s. civ., sent. nr. 22/2008, nepublicatd).

2. în situaţia în care adoptatorul a locuit încă dinaintea adopţiei în străinătate şi acolo locuieşte şi în prezent, în timp ce adoptata a rămas în România, fiind crescută şi îngrijită în continuare de către părinţii fireşti, se reţine că între adoptat şi adoptator nu s-au format relaţiile specifice dintre copil şi părinte, iar acesta din urmă nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce derivă din relaţiile amintite, şi anume acelea de a se ocupa de creşterea, îngrijirea şi educarea adoptatului. Instituţia desfacerii adopţiei pe motivul că aceasta nu mai este în interesul adoptatei, reglementată de art. 81-83 C. fam., în vigoare la data încuviinţării adopţiei, este incidenţă în speţă, în conformitate cu principiul tempus regit actum, consacrat în materia dreptului familiei şi de prevederile art. 9 alin. (1) din Decretul nr. 32/1954, dar şi de prevederile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 273/2004. Apreciind că menţinerea adopţiei nu este în interesul reclamantei, care nu a beneficiat de ocrotire părintească din partea pârâtului, nu a locuit cu acesta şi nu îl consideră părintele său, în baza prevederilor legale arătate mai sus, instanţa a admis acţiunea, a dispus desfacerea adopţiei încuviinţate, a încuviinţat ca reclamanta să-şi reia vechiul nume şi a dispus efectuarea menţiunilor corespunzătoare în registrele de stare civilă, în sensul revenirii la situaţia anterioară adopţiei. Adopţia fiind încuviinţată prin hotărâre judecătorească, neregulile legate de eventuala neîndeplinire a vreunei condiţii de fond sau de formă puteau fi şi trebuiau invocate în căile legale de atac, acţiunea în nulitate neputându-se constitui într-o veritabilă cale de atac exercitată împotriva unei hotărâri judecătoreşti irevocabile {Trib. Bistriţa-Năsâud, s. civ., sent. nr. 17/2007, nepublicata).

3. Reclamantul adoptat nu a reuşit să probeze în mod cert şi indubitabil că scopul încheierii adopţiei a fost unul ilicit ori fictiv, respectiv un interes exclusiv patrimonial al adoptatului, de a-şi asigura vocaţia succesorală la succesiunea adoptatoarei, în condiţiile în care adoptatoarea a susţinut că, datorită înaintării în vârstă şi a degradării treptate a stării sale de sănătate, s-a aflat de multe ori în imposibilitatea de a-şi asuma sarcinile corespunzătoare în privinţa creşterii şi educării reclamantului, susţineri care îndreptăţesc instanţa să aprecieze în sensul că iniţial adopţia a fost făcută chiar în scopul creşterii şi educării reclamantului de către adoptatoare. De altfel, adoptatoarea a arătat că nu l-a adoptat pe reclamant pentru avere, fiica ei, mama reclamantului, fiind cea care a dorit ca bunica maternă să-l adopte pe reclamant. Această susţinere este confirmată şi de depoziţia unui martor, care a arătat că adopţia reclamantului de către bunica maternă s-a făcut la insistenţele mamei reclamantului, aceasta dorind ca o casă, respectiv casa bunicii, să-i rămână reclamantului, iar o altă casă, casa părintească, să-i rămână fratelui reclamantului. Martorul a apreciat că încheierea de către adoptatoare a unui contract de vânzare-cumpărare cu tatăl reclamantului, având ca obiect casa adoptatoarei, a fost justificată probabil de dorinţa adoptatoarei de a nu-i lăsa nimic unei alte fete pe care a adoptat-o. Raportat atât la probele administrate, cât şi la susţinerile personale ale reclamantului, instanţa a constat că scopul pentru care se solicită constatarea nulităţii adopţiei este unul ilicit, respectiv reclamantul doreşte să fie constatată nulitatea adopţiei nu pentru că nu ar mai fi în interesul său superior această adopţie, ci pentru că doreşte să-şi asigure vocaţia succesorală la succesiunea tatălui său natural, biologic (C.A. Cluj, s. civ., mun. şi asig. soc., min. şi fam., dec. 105/2011, nepublicatâ).

4. Reclamantul susţine nulitatea adopţiei, deoarece pârâta nu a fost crescută de adoptatoare, aceasta fiind o condiţie de fond la încuviinţarea adopţiei. Instanţa a apreciat că au fost respectate condiţiile de fond ale adopţiei, în situaţia reţinerii din probatoriul administrat a următoarelor împrejurări: pârâta a fost crescută de bunica acesteia, care a şi adoptat-o; în perioada în care pârâta a fost şcolarizată, la sfârşit de săptămână locuia la bunica ei, care îi cumpăra diverse lucruri, pârâta o ajuta pe bunica ei la munca în gospodărie, relaţia dintre ele era mult mai apropiată decât cea cu ceilalţi nepoţi, martora cunoscând de la defunctă intenţia de a o adopta. Rezultă faptul că între bunică şi nepoată existau legături afective puternice, bunica fiind preocupată de creşterea şi întreţinerea nepoatei, creând premisele pentru adopţia acesteia. Martorii propuşi de reclamant erau persoane care nu cunoşteau relaţiile de familie şi nu au infirmat depoziţiile celorlalţi martori audiaţi. Prin urmare, susţinerea reclamantului că adopţia s-a făcut cu fraudarea legii nu are suport probator (C.A. Cluj, s. civ., mun. şi asig. soc., min. şi fam., dec. nr. 4/2008, nepublicatâ).

5. Legea nr. 273/2004 stabileşte, cu valoare de regulă de bază a adopţiei, principiul interesului superior al copilului. Luândîn considerare principiul menţionat, legea defineşte nulitatea adopţiei ca o sancţiune juridică subordonată ocrotirii interesului superior al copilului. Reglementarea, prin dispoziţiile cuprinse în textul de lege atacat, a exercitării acţiunii în declararea nulităţii adopţiei reprezintă o consecinţă firească a modului în care legiuitorul a conceput şi a definit nulitatea adopţiei, ca o sancţiune juridică subordonată ocrotirii interesului superior al copilului. în condiţiile în care adoptatul dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu, nu mai este necesar ca interesul superior al acestuia să fie apărat pe calea intentării de către orice persoană interesată a unei cereri de declarare a nulităţii adopţiei şi nici pe calea aprecierii de către instanţa de judecată a interesului lui de a se menţine adopţia. A admite că, şi după ce adoptatul a devenit major, acţiuniea de declarare a adopţiei ar putea fi exercitată de altă persoană echivalează cu nerecunoaşterea aptitudinii celui în cauză de a-şi identifica propriul interes şi, deci, negarea capacităţii lui de exerciţiu. Curtea Constituţională nu poate primi susţinerea că reglementarea atacată este de natură să restrângă accesul la justiţie al persoanelor interesate, altele decât adoptatul cu deplină capacitate de exerciţiu, întrucât accesul la justiţie implică un interes legitim, iar în cazul analizat, interesul legitim de declarare a nulităţii adopţiei sau de menţinere a acesteia aparţine în exclusivitate adoptatului. în speţa în care a fost ridicată excepţia, interesul părţii care a introdus acţiunea de anulare a adopţiei este acela de a beneficia de un testament şi de a-l înlătura pe adoptat de la moştenirea legală. Având în vedere că adopţia se întemeiază pe interesul superior al copilului adoptat - interes care se menţine şi în cazul în care adoptatul a devenit major sau, major fiind, a fost adoptat în condiţiile legii - scopul urmărit de acţiunea în anularea adopţiei este contrar raţiunii instituţiei şi nu poate fi caracterizat ca un interes legitim (C.C., dec. nr. 1327/2009, M. Of. nr. 859/2009; dec. nr. 73/2010, M. Of. nr. 150/2010; dec. nr. 1023/2010, M. Of. nr. 739/2010; dec. nr. 813/2011, M. Of. nr. 646/2011). Notă. Art. 56 şi art. 57 din Legea nr. 273/2004 în forma iniţială (devenite art. 62 şi 63 după republicare) au fost abrogate prin art. 230 lit. y) din Legea nr. 71/2011, dispoziţiile lor regăsindu-se, cu unele modificări, în cuprinsul art. 480 alin. (2) şi (3) şi art. 481 NCC.

6. Fictivitatea adopţiei există în cazul în care adopţia a fost concepută ca mijloc de partajare a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti între adoptatori şi părinţii fireşti, fiind sancţionată cu nulitatea (Trib. Suprem, dec. civ. nr. 657/1985, în R.R.D. nr. 1/1986, p. 65).

7. împrejurarea că, la un an după data adopţiei, adoptatorul a încetat din viaţă şi faptul că după alţi cinci-şase ani minorul a început să locuiască cu părinţii fireşti nu justifică, prin ele însele, concluzia că adopţia este fictivă (Trib. Suprem, dec. civ. nr. 2628/1984, în R.R.D. nr. 10/1985, p. 51).

8. Adopţia nu are o cauză nelegală când adoptatoarea a avut, la data adopţiei, 70 de ani, a adoptat o rudă de 17 ani, pe care a îndrăgit-o, având discernământul nealterat, chiar dacă a decedat la o lună de la încheierea adopţiei, în timp ce asista la un spectacol în care evolua adoptata (Trib. jud. Hunedoara, dec. civ. nr. 930/1985, în R.R.D. nr. 6/1986, p. 71).

9. împrejurarea în care un copil crescut de adoptator de la vârsta de 11 ani a fost adoptat la data când el a împlinit vârsta de 51 de ani nu este de natură să justifice anularea adopţiei, chiar dacă adoptatorul la această dată are 71 de ani, deoarece adopţia reprezintă concretizarea, şi sub formă legală, a raporturilor existente între părinţi şi copil (Trib. Suprem, dec. civ. nr. 529/1976, în C.D. 1977, p. 174).