Art. 557 Noul cod civil Dobândirea dreptului de proprietate Conţinutul, întinderea şi stingerea dreptului de proprietate privată Dispoziţii generale
| Comentarii |
|
Dispoziţii generale
SECŢIUNEA 1
Conţinutul, întinderea şi stingerea dreptului de proprietate privată
Art. 557
Dobândirea dreptului de proprietate
(1) Dreptul de proprietate se poate dobândi, în condiţiile legii, prin convenţie, moştenire legală sau testamentară, accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de bună-credinţă în cazul bunurilor mobile şi al fructelor, prin ocupaţiune, tradiţiune, precum şi prin hotărâre judecătorească, atunci când ea este translativă de proprietate prin ea însăşi.
(2) În cazurile prevăzute de lege, proprietatea se poate dobândi prin efectul unui act administrativ.
(3) Prin lege se pot reglementa şi alte moduri de dobândire a dreptului de proprietate.
(4) Cu excepţia cazurilor anume prevăzute de lege, în cazul bunurilor imobile dreptul de proprietate se dobândeşte prin înscriere în cartea funciară, cu respectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 888.
| ← Art. 556 Noul cod civil Limitele exercitării dreptului de... | Art. 558 Noul cod civil Riscul pieirii bunului Conţinutul,... → |
|---|
intrebare---care ,,unde ???? este actul intocmit de a intra in proprietatea mea ,,a unui apartament din turcia -care are un proprietar doritor sa imi lase apartamentul
Citește mai mult
inapoi.el are acum acte de proprietate cica dobandit prin conventie.cu stima ionescu.daca ma puteti ajuta cu un sfat am temei legal sau nu.- convenție (de exemplu: contracte);
- moștenire legală sau testamentară;
- accesiune;
- uzucapiune;
- ca efect al posesiei de bună-credință în cazul bunurilor mobile și al fructelor;
- ocupațiune;
- tradițiune;
- hotărâre judecătorească (atunci când aceasta este translativă de proprietate prin ea însăși);
- prin efectul unui act administrativ (în cazurile prevăzute de lege).
1. Atât legea, cât şi hotărârile judecătoreşti, ca modalităţi de dobândire a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale, reprezintă acte juridice care sunt opozabile faţă de terţi prin ele însele, fără a fi nevoie de formalitatea suplimentară a înscrierii drepturilor dobândite pe această cale în cartea funciară (C.C., dec. nr. 691/2007, M. Of nr. 668/2007).
2. Dispoziţiile Legii nr. 112/1995 referitoare la restituirea în natură a imobilelor trecute în proprietatea statului sau la acordarea de despăgubiri pentru acestea sunt aplicabile şi în cazul în care fostul proprietar
Citește mai mult
nu a avut calitatea de cetăţean român (C.S.J., S.U., dec. nr. VI/2000, M. Of nr. 84/2001).3. Beneficiază de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii numai moştenitorii care nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 C. civ. [1864], iar nu şi cei care au renunţat la moştenire (I.C.C.J., S.U., dec. nr. XI/2007, M. Of. nr. 733/2007).
4. Actul jurisdicţional (ca orice act juridic, în general) produce, pe lângă efecte obligatorii între părţi, întemeiate pe principiul relativităţii, şi efecte de opozabilitate faţă de terţi. Ca element nou apărut în ordinea juridică şi în cea socială, hotărârea nu poate fi ignorată de către terţi sub motiv că nu au participat la procesul finalizat prin adoptarea ei. Faţă de aceştia însă, hotărârea se va opune cu valoarea unui fapt juridic şi cu valoarea unui mijloc de probă, respectiv de prezumţie relativă (I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 2351/2007, în Dreptul nr. 4/2008, p. 297).
5. Hotărârea pronunţată în temeiul Decretului nr. 111/1951, de trecere la stat a unui teren ca bun abandonat, nu constituie un titlu valabil de dobândire a dreptului de proprietate al statului, deoarece decretul a fost neconstituţional în raport cu Constituţia din 1948, care consacra principiul recunoaşterii garantării proprietăţii. Pentru redobândirea proprietăţii bunului nu este necesară desfiinţarea hotărârii judecătoreşti pronunţate în temeiul Decretului nr. 111/1951 (I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 3256/2005, înJ.S.C. 2005, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2006, p. 184 şi urm.).
6. întrucât certificatul de atestare a dreptului de proprietate are caracterul unui act administrativ cu caracter individual, dat fiind că generează un raport juridic între emitent şi solicitant (promitentul-vânzător), este evident că, faţă de terţi (promitentul-cumpărător), acesta devine opozabil de la data efectuării operaţiunilor de publicitate (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 2581/2009, în Dreptul nr. 8/2010, p. 268).
7. Referitor la puterea doveditoare a certificatului de moştenitor, respectiv a celui de calitate de moştenitor, odată emis de notarul public, certificatul de moştenitor nu poate fi ignorat, prin simpla lui negare, de către părţile litigante ori înlăturat de instanţa de judecată pe cale incidentală, întrucât atare act, în puterea legii, face dovada deplină, printre altele, şi asupra calităţii de moştenitor, până la anularea lui prin hotărâre judecătorească. în privinţa anulării certificatului, trebuie să se deosebească după cum partea care o cere a participat la procedura notarială şi a consimţit la eliberarea lui sau are calitatea de terţă persoană care nu şi-a dat acordul la eliberarea lui. în timp ce, în primul caz, certificatul are valoarea unei convenţii, în cel de-al doilea caz, menţiunile lui sunt opozabile numai până la dovada contrară. Dar, şi într-un caz şi în altul, anularea certificatului se poate cere numai pe cale principală, printr-o acţiune separată, împrejurare ce trebuie constatată prin hotărâre judecătorească ce să conteste calitatea de moştenitor a titularului ori întinderea drepturilor lui succesorale (I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 2516/2005, ÎnJ.S.C. 2005, p. 162-165).
8. în prezenţa unui certificat de moştenitor sau de calitate de moştenitor nu pot fi acceptate celelalte mijloace de probă pentru a ajunge la o constatare contrară menţiunilor certificatului, în sensul anulării sau modificării lui. în situaţia dată, actele de stare civilă nu sunt probe care să ateste vocaţia utilă, concretă a recurentei la moştenirea surorii sale, ci doar dovezi ale unei vocaţii succesorale generale, potenţiale la moştenirea ei (I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 2467/2005, ÎnJ.S.C. 2005, p. 160-162).
9. în condiţiile art. 44 alin. (2) din Constituţie, proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală. De vreme ce reclamanta este moştenitoarea legală a celei care a cumpărat o cotă-parte din imobil de la proprietarul acestuia, în aplicarea textului constituţional, trebuie recunoscut dreptul de proprietate, şi nu doar de folosinţă, asupra terenului a cărui restituire în natură o solicită (I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 6614/2008, în Dreptul nr. 9/2009, p. 254).
Citește mai mult
actelor prin care s-au transmis, constituit ori modificat în mod valabil, se face numai în scop de opozabilitate faţă de terţi.Reglementarea anterioară: C. civ. 1864:
► „Art. 644. Proprietatea bunurilor se dobândeşte şi se transmite prin succesiune, prin legate, prin convenţie şi prin tradiţiune (C. civ. 651 şi urm., 800 şi urm., 942 şi urm.)";
► „Art. 645. Proprietatea se mai dobândeşte prin accesiune sau incorporaţiune, prin prescripţie, prin lege şi prin ocupaţiune (C. civ. 482 şi urm., 1837 şi urm.)”.
Legislaţie conexă: art. 567-601, art. 930-949, art. 951 şi urm., art. 1166 şi urm., art. 1273, art. 1650 şi urm. NCC.
1. Legiuitorul a optat pentru a reglementa distinct modurile de dobândire a dreptului de proprietate privată (art. 557) şi cele de dobândire a dreptului de proprietate publică (art. 863 NCC). Prin prisma diferenţelor dintre cele două forme ale proprietăţii, o asemenea soluţie se impunea, cu atât mai mult cu cât, anterior, art. 7 din Legea nr. 213/1998 (abrogat) s-a referit deja la particularităţile modurilor de dobândire a dreptului de proprietate publică.
2. Modurile de dobândire a dreptului de proprietate privată sunt, într-o anumită măsură, aplicabile şi în ceea ce priveşte dobândirea dezmembrămintelor acestuia.
3. Formularea textului reflectă intenţia clară de a răspunde observaţiilor făcute în doctrină. Astfel, alături de modurile de dobândire a proprietăţii reglementate şi anterior -convenţia, moştenirea, accesiunea, uzucapiunea, ocupaţiunea (art. 941 NCC), tradiţiunea -, sunt consacrate noi moduri de dobândire - dobândirea proprietăţii ca efect al posesiei de bună-credinţă în cazul bunurilor mobile (art. 937) şi al fructelor (art. 948 NCC.), hotărârea judecătorească şi actul administrativ. Sub influenţa criticilor formulate, legea a fost eliminată dintre modurile de dobândire a proprietăţii. De asemenea, art. 557 alin. (3) NCC permite ca prin lege să se reglementeze şi alte moduri de dobândire a proprietăţii.
4. După întinderea dobândirii, trebuie deosebite modurile de dobândire universale sau cu titlu universal, când dobânditorul primeşte o întreagă universalitate ori o fracţiune din aceasta, deci primeşte atât activ, cât şi pasiv, şi modurile de dobândire cu titlu particular, când dobândirea poartă asupra unui bun singular. După momentul când operează transmisiunea, există moduri de dobândire între vii, cum ar fi convenţia, şi moduri de dobândire pentru cauză de moarte (mortis cousa), cum este cazul succesiunii legale şi al legatului. După situaţia juridicâ a bunului la data dobândirii, distingem: moduri de dobândire originare, caracterizate prin aceea că nu comportă o transmisiune juridică a dreptului de proprietate de la o persoană la alta; este cuprinsă aici ocupaţiunea. Unii autori includ, de asemenea, şi uzucapiunea, dobândirea cu bună-credinţă a bunurilor mobile, dobândirea fructelor de către posesorul de bună-credinţă; moduri de dobândire derivate, care presupun un transfer al dreptului real de la o persoană la alta. Este cazul, de exemplu, al convenţiei, al succesiunii legale şi al legatului. După caracterul transmisiunii, putem deosebi moduri de dobândire cu titlu oneros şi moduri de dobândire cu titlu gratuit (C. Bîrsan, Drepturile reale, p. 302-303; I.P. Romoşan p. 292-293; pentru includerea accesiunii între modurile originare de dobândire, a se vedea L. Pop, L.M. Harosa p. 266-268).
5. Privitor la convenţie ca mod de dobândire a proprietăţii, noul Cod civil menţine regula privitoare la transmiterea dreptului de proprietate prin acordul de voinţă al părţilor (art. 1273 şi art. 1674 NCC, aplicabil în materia contractului de vânzare-cumpărare). Chiar dacă se consacră regula consensualismului, sunt prevăzute în continuare şi excepţii, cazuri în care convenţia trebuie să îmbrace o formă solemnă sau reală. Proprietatea imobilelor se dobândeşte, în continuare, prin convenţie încheiată în formă autentică. Astfel, potrivit art. 885 NCC, drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea funciară se dobândesc numai prin înscrierea lor în cartea funciară pe baza actului (convenţiei), iar art. 888 NCC referitor la condiţiile de înscriere în cartea funciară impune cerinţa înscrisului autentic notarial.
6. în cazul dobândirii dreptului de proprietate prin moştenire, se face distincţia între cele două forme ale ei, legală şi testamentară, înlăturându-se astfel confuzia creată de Codul civil din 1864, care în art. 644 enumera atât succesiunea, cât şi legatele, sugerând că succesiunea ar fi putut fi doar legală, nu şi testamentară. „Certificatul de moştenitor nu poate face dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor asupra bunurilor pe care le enumeră, nu constituie faţă de terţi un titlu de proprietate, întrucât certificatul de moştenitor nu poate conferi moştenitorilor mai multe drepturi decât avea însuşi defunctul" (V. Cristodulo, P. Vlachide, Probleme de drept privitoare la caracterul procedurii succesorale notariale şi la natura juridicâ o certificatului de moştenitor, în L.P. nr. 2/1959, p. 50-51; a se vedea şi I. Popa (I), I. Leş (II), în legâturâ cu natura juridicâ şi puterea doveditoare a certificatului de moştenitor, precum şi cu acţiunea în anularea acestuia, în Dreptul nr. 11/1997, p. 36-50).
7. Accesiunea, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate, este amplu reglementată de noul Cod civil (art. 567-601), care introduce numeroase elemente de noutate. în unele cazuri, dobândirea proprietăţii intervine cu titlu gratuit (a se vedea accesiunea imobiliară naturală - art. 569-576 NCC), alteori ea generează anumite obligaţii în sarcina celui ce invocă accesiunea. Uneori, accesiunea operează automat, alteori, legiuitorul condiţionează dobândirea proprietăţii pe această cale de îndeplinirea unor anumite formalităţi sau de o manifestare de voinţă în acest sens (a se vedea comentariile de la articolele indicate).
8. Uzucapiunea se bucură de o reglementare legală nouă, atât în ceea ce priveşte formele ei, cât şi termenele (art. 930-934, art. 939 NCC). Dreptul de proprietate poate fi dobândit prin prescripţie achizitivă atât în cazul bunurilor imobile, cât şi în cel al bunurilor mobile (art. 939 NCC). în ceea ce priveşte uzucapiunea imobilelor, noul Cod civil preia, cu modificări, cele două forme de uzucapiune consacrate în Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, respectiv uzucapiunea tabulară (art. 930) şi cea extratabulară (art. 931).
9. Dobândirea dreptului de proprietate ca efect al posesiei de bună-credinţă în cazul bunurilor mobile (art. 937 alin. (1) NCC) şi al fructelor [art. 948 alin. (1) NCC] este alt mod de dobândire nou introdus ca urmare a criticilor formulate în doctrină. „Deşi uneori se afirmă că dobândirea mobilelor prin posesie de bună-credinţă are loc ex lege, în ce ne priveşte, apreciem că dreptul de proprietate se dobândeşte, şi de această dată, în temeiul unui fapt juridic, care este tocmai posesia de bună-credinţă. Aceeaşi soluţie este valabilă şi în cazul dobândirii fructelor de către posesorul de bună-credinţă" (L. Pop, L.M. Harosa p. 266).
10. Hotărârea judecătorească. Autorii noului Cod civil şi-au însuşit sugestiile făcute în doctrină şi au prevăzut, ca modalitate originară de dobândire a proprietăţii, hotărârea judecătorească. Pentru a duce la dobândirea proprietăţii, hotărârea trebuie să fie translativă de proprietate prin ea însăşi. „Hotărârea judecătorească, ori de câte ori suplineşte voinţa unei părţi la încheierea unui contract, chiar atunci când are efecte translative sau constitutive de drepturi reale, nu este prin ea însăşi un mod de dobândire a proprietăţii. Voinţa judecătorului suplineşte voinţa uneia dintre părţile contractului translativ de proprietate. E vorba, aşadar, de un mod specific în care funcţionează mecanismul încheierii contractului prin suplinirea voinţei uneia dintre părţi de către instanţa de judecată. în ultimă instanţă, temeiul dobândirii dreptului de proprietate nu este doar hotărârea judecătorească, înţeleasă ca manifestare de voinţă a instanţei, ci contractul încheiat în aceste condiţii particulare" (V. Stoica, Drepturile reale 2009, p. 305). „Când ne referim la dobândirea drepturilor reale prin hotărâre judecătorească, nu avem în vedere hotărârile obişnuite, adică cele cu caracter declarativ de drepturi, ci hotărârile judecătoreşti constitutive de drepturi. Prezintă acest caracter hotărârea judecătorească prin care se dispune exproprierea unui imobil proprietate privată pentru utilitate publică" (C. Bîrsan, Drepturile reale, p. 304). Unii autori reţin, alături de hotărârile arătate mai întâi, şi hotărârile judecătoreşti prin care se suplineşte consimţământul uneia dintre părţi la încheierea actului translativ de proprietate având ca obiect un imobil, dacă părţile s-au obligat în acest sens printr-un antecontract de vânzare-cumpărare (V. Pâtulea, C. Turianu, Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale. Voi. I. Patrimoniul. Dreptul de proprietate, Ed. Wolters Kluwer, Bucureşti, 2008, p. 128).
11. Ocupaţiunea constă în dobândirea dreptului de proprietate prin luarea în posesie a unui bun care nu aparţine nimănui (L. Pop, L.M. Harosa p. 302). Pe calea ocupaţiunii pot fi dobândite doar bunurile mobile (art. 941 NCC). în ceea ce priveşte bunurile imobile la care proprietarul a renunţat (art. 562 NCC), acestea, în măsura în care o altă persoană nu a solicitat înscrierea dreptului ei în temeiul uzucapiunii, se dobândesc de comună, oraş sau municipiu, după caz, şi intră în domeniul privat al acestora [art. 552 alin. (2) teza a ll-a NCC].
12. Prin tradiţiune „înţelegem remiterea, predarea materială a unui bun. în prezent ea are o sferă de aplicare restrânsă; prin ea are loc transferul dreptului de proprietate în cazul darurilor manuale (adică al unor donaţii curente), înlocuind astfel forma înscrisului autentic, condiţie esenţială în contractul de donaţie. De asemenea, tradiţiunea operează în cazul titlurilor de valoare la purtător (de pildă, obligaţiuni, acţiuni etc.). Se înţelege că pot forma obiectul tradiţiunii numai bunurile mobile corporale, nu şi bunurile imobile" (O. Ungureanu, C. Munteanu, Tratat, p. 631). în realitate, tradiţiunea, prin ea însăşi, nu constituie un mod distinct de dobândire a dreptului de proprietate, ci, în cazul anumitor convenţii translative (spre exemplu, darurile manuale), remiterea bunului nu înseamnă executarea obligaţiei asumate, ci este chiar o condiţie pentru încheierea valabilă a actului juridic (G. Boroi, L. Stânciulescu p. 29).
13. Actul administrativ, mod de dobândire nou introdus, poate duce la dobândirea dreptului de proprietate doar în cazurile prevăzute de lege.
14. Se consacră din nou efectul constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară, prevăzut anterior de Decretul-lege nr. 115/1938 şi abandonat de Legea nr. 7/1996. Dreptul de proprietate se dobândeşte prin înscrierea sa în cartea funciară.
Potrivit prevederilor art. 56 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil:
(1) Dispoziţiile art. 557 alin. (4) NCC se aplică numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritorială şi deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărţilor funciare pentru imobilele
Citește mai mult
respective, în conformitate cu dispoziţiile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şicompletările ulterioare.
(2) Până la data prevăzută la alin. (1), înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale, pe baza actelor prin care s-au transmis, constituit ori modificat în mod valabil, se face numai în scop de opozabilitate faţă de terţi.
Faţă de vechiul Cod civil se introduce ca modalitate originară de dobândire a dreptului de proprietate hotărârea judecătorească, cu condiţia ca aceasta să fie translativă de proprietate prin ea însăşi.
Modalitatea de dobândire prin uzucapiune are o reglementare legală complet nouă în ceea ce priveşte formele şi termenele acesteia, potrivit prevederilor art. 930-934 NCC.
Faţă de vechiul Cod civil este introdus şi actul administrativ ca modalitate de dobândire a proprietăţii, dar numai în cazurile expres prevăzute de lege.