Art. 558 Noul cod civil Riscul pieirii bunului Conţinutul, întinderea şi stingerea dreptului de proprietate privată Dispoziţii generale
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
SECŢIUNEA 1
Conţinutul, întinderea şi stingerea dreptului de proprietate privată
Dispoziţii generale
SECŢIUNEA 1
Conţinutul, întinderea şi stingerea dreptului de proprietate privată
Art. 558
Riscul pieirii bunului
Proprietarul suportă riscul pieirii bunului, dacă acesta n-a fost asumat de o altă persoană sau dacă prin lege nu se dispune altfel.
| ← Art. 557 Noul cod civil Dobândirea dreptului de proprietate... | Art. 559 Noul cod civil Întinderea dreptului de proprietate... → |
|---|
1. Dată fiind şi obligaţia sa, stabilită prin contractul încheiat cu Administraţia Domeniilor Statului, de asigurare a culturilor până la nivelul redevenţei datorate, împrejurarea că prin hotărâre de Guvern s-a declarat stare de calamitate naturală pentru zonele în care culturile agricole au fost afectate de fenomenele naturale nu are relevanţă, întrucât riscul contractului este suportat de arendaş, prin neîndeplinirea obligaţiei de asigurare cel puţin până la nivelul cuvenit arendatorului (I.C.C.J., s. civ. şi de propr. irit., dec. nr. 5329/2008, în Dreptul nr. 10/2009, p. 223).
Citește mai mult
Notă. în prezent, obligaţia arendaşului de a asigura bunurile agricole pentru riscul pierderii recoltei sau al pieirii animalelor din cauza unor calamităţi naturale este impusă de art. 1840 NCC.2. Extinderea incendiului de la imobilul pârâţilor la imobilele asiguraţilor s-a produs datorită unui eveniment absolut imprevizibil şi imposibil de înlăturat de către recurenţi, vântul puternic (18 km/h) constituind un caz de forţă majoră, ce exonerează de răspundere pe reclamanţi în acoperirea pagubelor create acestora (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 3669/2008, în Dreptul nr. 10/2009, p. 223).
► art. 1274, art. 1511, art. 1634, art. 1674, art. 1755, art. 2060, art. 2150, art. 2160, art. 2490 NCC;
► Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri, adoptată la 11 aprilie 1980 la Viena şi ratificată prin Legea nr. 24/1991 (M. Of. nr. 54/1991);
► Regulile INCOTERMS (International Commerce Terms).
1. Textul de lege transpune regula res perit domino consacrată anterior în art. 971C. civ. 1864. Potrivit regulii, riscul pieirii fortuite a bunului este suportat de cel care are calitatea de proprietar al acestuia în momentul în care a
Citește mai mult
pierit. Dispoziţiile art. 558 se interpretează raportat la cele ale art. 1273 NCC (corespondentul art. 971 C. civ. 1864) privitoare la constituirea şi transmiterea drepturilor reale. în ceea ce priveşte transmiterea proprietăţii în situaţia contractului de vânzare-cumpărare, trebuie să avem în vedere art. 1674 NCC (corespondentul art. 1295 C. civ. 1864).2. Privitor la momentul transmiterii proprietăţii (momentul de la care dobânditorul suportă riscul pieirii bunului), noul Cod civil face distincţie în funcţie de natura bunului. în cazul bunurilor determinate, dreptul de proprietate se transmite prin acordul de voinţă al părţilor. în ceea ce priveşte bunurile de gen, proprietatea se transmite prin individualizarea bunurilor [art. 1273 alin. (1) NCC).
3. Noul Cod civil conţine şi aplicaţii ale regulii res perit domino. Astfel, de pildă, în cazul împrumutului de consumaţie, prin încheierea valabilă a contractului, împrumutatul devine proprietarul bunului şi suportă riscul pieirii acestuia (art. 2160 NCC).
4. Textul art. 558 NCC permite ca o altă persoană decât proprietarul acestuia să îşi asume riscul pieirii bunului. în această situaţie, în temeiul actului juridic, această persoană, deşi nu are calitatea de proprietar, va fi ţinută să suporte riscul pieirii bunului. „Regimul legal al suportării riscurilor în contractele sinalagmatice translative de proprietate este stabilit prin reglementări ale Codului civil cu caracter de norme juridice supletive. Aceasta înseamnă că prin clauze contractuale exprese părţile contractante pot să se abată de la dispoziţiile respective" (L. Pop, Tratat de drept civil. Obligaţiile, voi. II, Contractul, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2009, p. 769; D. Chiricâ, Transferul proprietăţii şi al riscurilor în contractul de vânzare-cumpărare, în R.R.D.P. nr. 2/2007, p. 54-58).
5. Regula potrivit căreia proprietarul suportă riscul pieirii bunului comportă însă importante derogări, cazuri când „prin lege se dispune altfel". Dintre acestea amintim: a) în lipsă de stipulaţie contrară, cât timp bunul nu este predat, riscul contractului rămâne în sarcina debitorului obligaţiei de predare, chiar dacă proprietatea a fost transferată dobânditorului [art. 1274 alin. (1) NCC); după cum se observă, noul Cod civil abandonează soluţia anterioară, care trecea riscurile asupra cumpărătorului fără ca acestuia să i se predea bunul; art. 1274 alin. (1) NCC condiţionează transmiterea riscului contractului de faptul predării bunului, iar textul se completează cu art. 1511 alin. (1). Astfel, creditorul pus în întârziere preia riscul imposibilităţii de executare a obligaţiei, iar debitorul nu este ţinut să restituie fructele culese după punerea în întârziere (art. 1511 alin. (1)); pentru efectele punerii în întârziere a debitorului, a se vedea art. 1525 NCC. Modificările impuse prin art. 1274 alin. (1) NCC corespund sugestiilor formulate în doctrină, care considerau regula Codului civil din 1864, de suportare a riscului de către proprietar, deşi bunul nu i s-a predat, prea severe: „nu ar fi lipsită de interes căutarea de lege ferenda şi a unor alte soluţii posibile, mergându-se fie la soluţia suportării riscului de către vânzător - ca debitor al obligaţiei de predare imposibil de executat fie la o soluţie de repartizare a riscului între cele două părţi ale contractului" (C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, ed. a 9-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 95; J. Ghestin, Ch. Jamin, M. Billiau, Trăite de droit civil. Les effets du contrat, L.G.D.J., Paris, 2001, p. 680); b) atunci când, într-o vânzare cu plata preţului în rate, obligaţia de plată este garantată cu rezerva dreptului de proprietate, cumpărătorul dobândeşte dreptul de proprietate la data achitării ultimei rate din preţ; riscul bunului este însă transferat cumpărătorului de la momentul predării acestuia (art. 1755 NCC); c) consignatarul va fi ţinut faţă de consignant pentru deteriorarea sau pieirea bunurilor din cauze de forţă majoră ori fapta unui terţ, dacă acestea nu au fost asigurate la primirea lor în consignaţie ori asigurarea a expirat şi nu a fost reînnoită ori societatea de asigurări nu a fost agreată de consignant [art. 2060 alin. (2) NCC); în acest caz, consignatarul suportă riscul pieirii bunului doar dacă sunt întrunite cerinţele textului de lege.