Art. 800 Noul cod civil Atribuţiile administratorului Administrarea deplină Formele de administrare

Legislaţie conexă:
► art. 788, art. 801, art. 803, art. 1079, art. 2470 NCC;
► art. 1306 CCQ.

1. Administrarea deplină impune în sarcina administratorului o obligaţie esenţială, aceea de a exploata bunul, masa patrimonială sau patrimoniul, astfel încât activitatea sa sâ producă profit. în acest scop, atribuţiile sale sunt mai largi decât în cazul unei administrări simple, libertatea sa de acţiune fiind mult mai mare, iar controlul din partea beneficiarului mai restrâns. în general, administrarea deplină este specifică raporturilor dintre profesionişti, în care administratorul este de obicei o

Citește mai mult

persoană specializată în exploatarea unei activităţi sau a unui bun, aducătoare de profit, acesta fiind şi motivul pentru care beneficiarul îi acordă încredere deplină şi o puterea totală asupra bunurilor administrate.

2. Un caz de administrare deplină reglementat de noul Cod civil este situaţia creditorului care deţine o ipotecă asupra unui bun sau asupra unei întreprinderi şi care preia bunul ipotecat în vederea administrăriiin condiţiile prevăzute de art. 2468 NCC. în acest caz, el are calitatea de administrator al bunurilor altuia însărcinat cu o administrare deplină, dispoziţiile art. 800 şi art. 801 aplicându-i-se în mod corespunzător, aşa cum prevede în mod expres art. 2470 NCC. Administrarea pe care o exercită creditorul ipotecar este una temporară şi încetează în cazul în care creditorul şi-a acoperit integral creanţa, însă falimentul persoanei împotriva căreia se exercită creanţa nu este cauză de încetare a administrării. Deşi se bucură de drepturile unui administrator însărcinat cu o administrare deplină, creditorul nu va putea, preluând în administrare bunul, să afecteze drepturile dobândite anterior de locatar, interdicţie ce rezultă din art. 2471 NCC. în ceea ce priveşte eventualul surplus obţinut de creditor prin administrarea bunului altuia, acesta este obligat să îl predea celui împotriva căruia s-a executat garanţia, după acoperirea integrală a creanţei sale.

3. Dispoziţiile art. 1079 coroborate cu art. 792 alin. (2) NCC reglementează dreptul de administrare al executorului testamentar. Deşi art. 1082 NCC prevede că executorul testamentar răspunde ca un mandatar privind executarea dispoziţiilor testamentare, iar art. 1080 detaliază atribuţiile executorului, nimic nu împiedică testatorul să îl însărcineze pe executor cu o administrare simplă sau chiar o administrare deplină a masei de împărţit ori doar a unei părţi a acesteia, în acord cu dispoziţiile ce reglementează execuţia testamentară. Astfel, art. 1079 NCC prevede că executorul testamentar are dreptul de a administra patrimoniul succesoral pe o perioadă de cel mult doi ani de la data deschiderii moştenirii, chiar dacă testatorul nu i-a conferit expres acest drept. Instituţia executorului testamentar combină într-un mod mai mult sau mai puţin fericit prevederile de la mandat cu cele de la administrarea bunurilor altuia, iar în privinţa atribuţiilor, ele sunt în parte reglementate de lege, în parte pot fi impuse de testator prin legat.

4. în ceea ce priveşte fiducia, chiar dacă prezintă unele asemănări cu administrarea bunului altuia, iar în multe situaţii legea prevede că anumite dispoziţii privind administrarea se aplică şi fiduciarului, nu trebuie confundată cu aceasta, fiducia fiind o instituţie distinctă, cu o reglementare proprie, care însă are dispoziţii ce fac trimitere la administrarea bunului altuia. Astfel, art. 788 NCC prevede că, până la înlocuirea fiduciarului, se va numi un administrator provizoriu al masei patrimoniale fiduciare, al cărui mandat va înceta la numirea noului fiduciar sau la data respingerii definitive a cererii de înlocuire. Totodată, dispoziţiile art. 853-856 care reglementează administrarea se aplică şi fiduciei.

5. în exercitarea atribuţiilor sale de a conserva substanţa bunului, administratorul are la dispoziţie o cale specială reglementată de art. 952 NCC, care dă posibilitatea posesorului unui bun să solicite protecţie înainte de producerea unui prejudiciu iminent, pe calea unei acţiuni în instanţă. Administratorul trebuie să dovedească în faţa instanţei calitatea sa de posesor al bunului, care va rezulta din actul prin care a fost instituit, precum şi faptul că există un pericol iminent de distrugere a bunului posedat, iar acesta este generat de acţiunea unui lucru aflat în posesia altei persoane, fie o acţiune a unei alte persoane ce poate prejudicia lucrului, cum ar fi tăierea unor arbori sau ridicarea unei construcţii. Dacă dovada este făcută, instanţa va putea dispune, cu darea unei cauţiuni, fie luarea unor măsuri pentru evitarea pericolului, fie stoparea lucrărilor ce periclitează integritatea bunului. De altfel, ca regulă generală, acesta are dreptul de a interveni în orice proces pentru protejarea drepturilor asupra bunurilor administrate, conferindu-i-se o calitate procesuală, în calitate de administrator, în baza art. 810 NCC.