Art. 799 Noul cod civil Autorizarea actelor de dispoziţie Administrarea simplă Formele de administrare
| Comentarii |
|
Formele de administrare
SECŢIUNEA 1
Administrarea simplă
Art. 799
Autorizarea actelor de dispoziţie
(1) Când administrarea are ca obiect un bun individual determinat, administratorul va putea să înstrăineze cu titlu oneros bunul sau să îl greveze cu o garanţie reală, atunci când este necesar pentru conservarea valorii bunului, achitarea datoriilor ori menţinerea modului de folosinţă potrivit destinaţiei obişnuite a bunului, numai cu autorizarea beneficiarului sau, în caz de împiedicare a acestuia ori în cazul în care acesta nu a fost încă determinat, a instanţei judecătoreşti.
(2) Un bun supus pericolului deprecierii sau pieirii imediate poate fi înstrăinat fără această autorizare.
(3) Când administrarea are ca obiect o masă patrimonială sau un patrimoniu, administratorul poate să înstrăineze un bun individual determinat sau să îl greveze cu o garanţie reală ori de câte ori este necesar pentru buna administrare a universalităţii. În celelalte cazuri, este necesară autorizarea prealabilă a beneficiarului sau, după caz, a instanţei judecătoreşti.
(4) Încheierea actului de înstrăinare în lipsa autorizării prealabile cerute potrivit prezentului articol atrage, în cazul în care cauzează prejudicii, obligaţia de reparare integrală şi reprezintă motiv de înlocuire a administratorului.
| ← Art. 798 Noul cod civil Investirea sumelor de bani Administrarea... | Art. 800 Noul cod civil Atribuţiile administratorului... → |
|---|
1. Administratorul poate înstrăina un bun care are o valoare de piaţă şi care, fără o intervenţie în timp util, ar pierde o parte însemnată din valoarea sa (Leblond c. Moison Realite inc., C.Q., 05.03.2001, SOQUIJAZ-50084381, B.E. 2001BE-437, înJ.L. Boudouin, Y. Renoud p. 1560).
2. Lichidatorul unei succesiuni (asemănător unui executor testamentar din dreptul românesc -n.n.), care este un administrator însărcinat cu o administrare simplă, nu este răspunzător pentru prejudiciul creat cumpărătorului bunului imobil ce s-a vândut prin mijlocirea sa şi care suferea de mai multe vicii
Citește mai mult
ascunse, ce afectau structura de rezistenţă a clădirii şi care au creat cumpărătorului o pagubă însemnată (Page c. Allaire, C.Q., 09.08.2004, CanLII 6831, QCCS, ccq.lexum.org).► art. 144, art. 795, art. 803, art. 806, art. 809, art. 813-817, art. 1080 NCC;
► art. 1305 CCQ.
1. Trebuie reţinut faptul că, în moteria administrării simple, administratorul este îndrituit în principal a efectua toate actele de conservare şi cele utile exploatării bunului potrivit destinaţiei sale, actele de dispoziţie fiind de regulă interzise în cadrul acestei forme de administrare. Totuşi, există posibilitatea derogării de la regulă, în măsura în care administratorul obţine acordul beneficiarului, ceea ce presupune de fapt ca acesta să îşi asume riscul unui asemenea
Citește mai mult
act, iar dacă beneficiarul se află în imposibilitatea de a se pronunţa, decizia va aparţine instanţei de judecată.2. Desigur, legiuitorul nuanţează problema actelor de dispoziţie în materia administrării simple, în funcţie de obiectul administrării, respectiv dacă administrarea se referă la un bun sau Io un patrimoniu, cu o aplicaţie particulară în cazul bunurilor perisabile. în teoria clasică a administrării, cunoscută în literatura noastră de specialitate şi înainte de instituirea expresă a acestei instituţii de către legiuitor, se considera, argumentat, că numai actele de administrare a unui patrimoniu permit administratorului ca, în virtutea acestei calităţi, să încheie acte de dispoziţie privitoare la anumite bunuri din patrimoniu, deoarece aceste acte, privite din perspectiva patrimoniului, sunt acte de administrare şi doar din perspectiva strictă a bunului înstrăinat sunt acte de dispoziţie. Situaţiile des întâlnite erau cele ce privesc vânzarea de către tutore a bunurilor ce nu mai sunt utile şi necesare minorului sau recolta perisabilă pe care o produce un bun al minorului şi a cărei vânzare se impune tocmai pentru o mai bună punere în valoare a patrimoniului.
3. Dacă însă administrarea privea un bun ut singuli, de principiu, literatura noastră juridică nu recunoştea posibilitatea pentru administrator de a înstrăina bunul, cu atât mai mult cu cât, odată cu ieşirea bunului administrat din patrimoniul proprietarului, administrarea se golea de sens, iar un asemenea act ar atrage o confuziune între dispoziţie şi administrare, deşi instituţiile nu se suprapun nici teoretic şi nici practic.
4. Considerăm că raţionamentele expuse sunt şi în prezent pertinente, cu toate acestea, legiuitorul actual permite, în baza art. 799 alin. (1) NCC, atunci când administrarea are ca obiect un bun individual determinat, ca administratorul să poată înstrăina cu titlu oneros bunul sau să îl greveze cu o garanţei reală, atunci când este necesar pentru conservarea valorii bunului, achitarea datoriilor ori menţinerii modului de folosinţă potrivit destinaţiei obişnuite a bunului, numai cu autorizaţia beneficiarului sau, în caz de împiedicare ori în cazul în care acesta nu este încă determinat, a instanţei judecătoreşti.
5. Este evident că aceste acte se pot încheia doar cu autorizarea beneficiarului administrării sau a instanţei, când primul nu îşi poate exprima voinţa. Totuşi, este greu de închipuit ca în cazul înstrăinării unui bun beneficiarul acestuia să aibă în vedere conservarea valorii lui, cu atât mai mult cu cât această valoare nu îi mai produce niciun beneficiu, bunul ieşind de sub autoritatea sa şi intrând în patrimoniul altei persoane. Totuşi, există posibilitatea ca bunul să aibă o valoare sentimentală importantă pentru beneficiar, însă acesta să înţeleagă că nu îşi mai poate permite financiar să îl întreţină, iar o menţinere o perioadă mai îndelungată, fără să i se ofere întreţinerea cuvenită, ar duce la deteriorarea sa, de exemplu, în cazul proprietăţii unui castel, care implică costuri considerabile şi care face parte din masa succesorală a beneficiarului, fără însă ca acesta să dispună de sumele necesare pentru a-l întreţine. în aceste condiţii, este posibilă autorizarea administratorului simplu al bunului numit de beneficiar sâ vândă acest bun în interesul exclusiv al conservârii valorii sale. Considerăm însă că asemenea situaţii se vor întâlni rar în practică.
6. Se va putea întâlni însă mai des situaţia ca înstrâinareo bunului să fie necesară şi utilă în cadrul administrării simple a unui bun individual determinat pentru a se achita datoriile beneficiarului sau cele contractate cu ocazia administrârii, precum şi situaţia grevării bunului cu o sarcină, respectiv ipoteca imobiliară fie pentru plata datoriilor, fie pentru a asigura lichidităţile necesare pentru întreţinerea bunului conform destinaţiei sale. Dar, în cele din urmă, şi aceste acte au mai degrabă valoarea unor acte de administrare a patrimoniului şi mai rar de administrare a unui bun privit individual.
7. în materia bunurilor supuse pericolului deprecierii sau pieirii imediate, legiuitorul prevede expres că ele pot fi înstrăinate fără această autorizaţie prealabilă. Este şi normal să fie aşa, atâta timp cât caracterul perisabil al bunului, riscul deprecierii rapide ar atrage golirea de sens a autorizării, dacă aceasta ar veni prea târziu. Apoi, natura bunurilor impune ca ele să fie vândute în termen util pentru a nu-şi pierde valoarea economică, natura de act de administrare a acestor înstrăinări fiind prezumată de legiuitor, la fel şi utilitatea lor.
8. în cazul administrării unui patrimoniu, administratorul va putea, fără autorizaţie, să încheie acte de dispoziţie, să înstrăineze un bun individual determinat sau să îl greveze cu o garanţie reală, ori de câte ori este necesar pentru buna administrare a universalităţii, în celelalte cauze, este necesară autorizarea prealabilă a beneficiarului sau, după caz, a instanţei de judecată. Astfel, ori de câte ori actul de dispoziţie privind un bun din patrimoniul administrat depăşeşte limitele unui act de administrare a patrimoniului, se impune obţinerea autorizării beneficiarului sau, după caz, a instanţei.
9. în ceea ce priveşte autorizarea instanţei, aceasta trebuie să verifice preliminar dacă beneficiarul se află efectiv în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa şi, dacă acest fapt se dovedeşte, să analizeze clar, în concret, efectele asupra patrimoniului beneficiarului ale actului de dispoziţie ce urmează a se încheia, dacă acesta este necesar, profitabil şi în avantajul beneficiarului, dacă nu comportă riscuri inacceptabile şi periculoase pentru patrimoniul acestuia şi dacă motivele invocate în susţinerea autorizării actului se circumscriu
LOREIEY MlREA 1127
celor prevăzute în art. 799 NCC. Dacă toate aceste condiţii sunt îndeplinite, încheierea actului de dispoziţie se va putea autoriza de instanţă, ţinând însă cont şi de dispoziţiile speciale, ce pot fi restrictive, de diferitele forme pe care le poate îmbrăca administrarea simplă, de exemplu, în materia tutelei sau a curatelei minorului ori a interzisului, unde interesul superior al persoanei incapabile primează oricărui alt criteriu de apreciere.
10. Spre deosebire de legiuitorul nostru, art. 1305 CCQ nu face o distincţie atât de larga şi uneori greu de explicat logic între diferitele forme ale administrării în funcţie de obiectul acesteia, ci prevede doar că administratorul poate, cu autorizarea beneficiarului sau, dacă acesta este împiedicat, a instanţei, să înstrăineze cu titlu oneros bunurile administrate sau să le greveze cu ipotecă dacă aceste acte sunt necesare pentru plata datoriilor, menţinerea folosinţei bunului sau pentru conservarea valorii acestuia. Din enunţul textului ar rezulta că se referă cu precădere la actele de administrare a unui patrimoniu, şi nu a unui bun privit individual. Totodată, şi dreptul canadian prevede posibilitatea vânzării bunurilor perisabile sau susceptibile de depreciere rapidă, fără o autorizaţie prealabilă.
11. în cazul în care administratorul încheie actul de dispoziţie fără a obţine autorizarea prevăzută de lege, adică fără a avea acordul beneficiarului, legea oferâ posibilitatea celui prejudiciat - de regulă beneficiarului - de a fi despăgubit de către administrator pentru întreaga pagubă creată prin încheierea actului, acesta putând constitui şi motiv de înlocuire a administratorului.in consecinţă, administratorul contractează pe riscul propriu, iar beneficiarul prejudiciat va fi despăgubit, în temeiul răspunderii civile delictuale, de către administrator, iar dacă prin această atitudine beneficiarul îşi pierde încrederea în administrator, pare justificată opţiunea legiuitorului de a permite schimbarea acestuia. Prevederile se pot corobora cu dispoziţiilor art. 817 NCC, care obligă beneficiarul să respecte actele încheiate de un administrator aparent cu un terţ de bună-credinţă. Dacă însă nu este incidenţă instituţia administrării aparente, pot fi aplicabile dispoziţiile art. 813-815, respectiv răspunderea personală a administratorului faţă de terţi.
În situaţia în care este necesară înstrăinarea cu titlu oneros a bunului sau grevarea cu garanţii reale şi numai în scopul conservării valorii bunului, achitării datoriilor ori menţinerii modului de folosinţă potrivit destinaţiei obişnuite a bunului, administratorul poate efectua aceste operaţiuni doar cu autorizarea expresă
Citește mai mult
şi prealabilă acordată de beneficiar sau de către instanţa de judecată.La alin 2), spre deosebire de situaţia reglementată la art. 799 alin. (1), dacă administrarea simplă are ca obiect o masă patrimonială sau un patrimoniu, administratorul va putea înstrăina sau greva un bun individual determinat, fără autorizare prealabilă, doar în condiţiile în care este necesar pentru buna administrare a universalităţii.
Distincţia dintre actele de conservare, actele de administrare şi actele de dispoziţie nu se mai face în funcţie de un bun individual-determinat, ci în funcţie de întreaga universalitate. În acest context, un act de dispoziţie cu privire la un bun individual-determinat are semnificaţia juridică a unui act de administrare în raport cu întreaga universalitate.