Art. 802 Noul cod civil Limitele răspunderii administratorului Obligaţiile administratorului faţă de beneficiar Regimul juridic al administrării

Art. 802

Limitele răspunderii administratorului

(1) Administratorul bunurilor altuia acţionează numai în limitele puterilor ce îi sunt conferite şi este ţinut, în exercitarea atribuţiilor sale, să respecte obligaţiile ce îi incumbă potrivit legii, actului constitutiv sau înţelegerii ulterioare a părţilor.

(2) Administratorul nu va fi răspunzător pentru pieirea bunurilor pricinuită de forţa majoră, vechimea sau natura perisabilă a bunurilor ori de folosirea obişnuită şi autorizată a acestora.

Comentarii despre Art. 802 Noul cod civil Limitele răspunderii administratorului Obligaţiile administratorului faţă de beneficiar Regimul juridic al administrării

daniela n. 26.01.2014

JURISPRUDENŢĂ

1. Actul de conservare sau de administrare profită celorlalţi copărtaşi, în sensul că înlătură caracterul de imobil abandonat al bunului (Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 884/1968, apud C. Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale, ed. o 2-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 169).

2. Oricare dintre coproprietari poate cere remedierea degradărilor aduse bunului comun, desfiinţarea lucrărilor noi sau despăgubiri în temeiul art. 998-999 C. civ. (1864), fără a avea nevoie de acordul celuilalt coproprietar sau o împărţeală a bunului (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 106/1969,

Citește mai mult

în R.R.D. nr. 5/1969, p. 175; Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 662/1969, în C.D. 1969, p. 356).

3. Nu se impune aplicarea regulii unanimităţii în cazul unui act de administrare, acţiunea având ca obiect obligarea pârâtului de a muta construcţia edificată la o distanţă foarte mică de proprietatea reclamantului, deoarece se urmăreşte obţinerea unei hotărâri care să asigure normala punere în valoare a proprietăţii reclamantului, ceea ce îi conferă valoarea unui act de administrare şi nu necesită introducerea acţiunii de către toţi coproprietarii, cu respectarea regulii

unanimităţii (C.A. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 751/2004, în C.P.J.C. 2003-2004, Ed. Brilliance, Piatra Neamţ, 2006, p. 185-187).

4. Administratorul care acţionează cu prudenţă şi diligenţă în supravegherea şi păstrarea bunurilor pe care le are în administrare nu poate fi ţinut personal răspunzător pentru cheltuielile necesare şi importante (Cote c. Laforest, C.S., 17.10.2006, QCCS 5734, SOQUIJ AZ-50404024, J.E. 2007-264, EYB 2006-111875, înJ.L. Baudouin, Y. Renaud p. 1562).

Răspunde

daniela n. 26.01.2014

Legislaţie conexă:
► art. 644, art. 804, art. 812, art. 1349, art. 1350, art. 13S1 NCC;
► art. 1308 CCQ.

1. Răspunderea administratorului bunului altuia, fie că este vorba de o administrare simplă sau deplină, este o răspundere legală sau contractuală, în funcţie de izvor, respectiv actul prin care a fost instituită administrarea. întotdeauna acest act este cel care va stabili forma administrării, atribuţiile administratorului şi limitele răspunderii sale. Indiferent însă de izvor, pentru că dispoziţiile noului Cod civil reprezintă dreptul comun în materia administrării, în lipsa unor

Citește mai mult

dispoziţii speciale derogatorii, fiecare administrator este ţinut să îşi îndeplinească toate obligaţiile cu diligenţa unui bonus pater familias, cu loialitate,

onestitate, imparţialitate, cu evitarea conflictului de interese. De asemenea, acestuia îi este interzisă folosirea bunului administrat în interes propriu sau dobândirea sa în proprietate, mai mult, este obligat să efectueze o separaţie între bunurile proprii şi cele administrate, întocmind şi un inventar. Totodată, administratorului îi este interzis de principiu să dispună prin acte cu titlu gratuit de bunurile administrate, cu excepţia situaţiei în care interesul unei bune administrări ar impune un asemenea act. în consecinţă, în toate actele de conservare, de administrare şi de dispoziţie întreprinse în interesul beneficiarului, în limitele impuse de lege, de actul constitutiv, de contract sau chiar deînţelegerea ulterioară, administratorul este obligat să depună diligenţele unui bun proprietar, respectând obligaţia de imparţialitate, onestitate, de loialitate, de evitare a conflictului de interese.

2. Administratorul nu este însâ răspunzător pentru pieirea fortuită a bunului administrat, produsă de un caz de forţă majoră sau orice altă cauză ce decurge din natura perisabilă sau uzura obişnuită şi autorizată a bunului, atâta timp cât această pieire nu îi este imputabilă, ci provine dintr-o împrejurare externă pe care nu o poate şi nici nu este ţinut a o controla sau împiedica a se produce. Este evident că, în aceste situaţii, bunul ar fi pierit şi la beneficiar, astfel încât ar fi o sarcină disproporţionată a obliga administratorul să suporte acest risc.

3. Sub imperiul Codului civil de la 1864, administrarea bunurilor deţinute în coproprietate de mai mulţi titulari se putea face doar cu respectarea regulii unanimităţii, enunţată în doctrina juridică şi consacrată şi în jurisprudenţă. Astfel, orice act de conservare, administrare sau dispoziţie, chiar şi actele materiale de folosinţă se puteau exercita de către unul dintre coproprietari doar cu acordul tuturor celorlalţi coproprietari. Ulterior însă, s-a constatat că o asemenea regulă este prea restrictivă şi a fost atenuată în practica judiciară, admiţându-se, în materia actelor de conservare şi chiar de administrare, de punere în valoare a bunului, cum ar fi închirierea, culegerea fructelor, încheierea unui contract pentru reparaţiile bunului, ca acestea să fie încheiate de unul dintre coproprietari, fiind considerate ulterior valabile în virtutea unui mandat, chiar tacit, sau a gestiunii de afaceri.

4. Reglementările noului Cod civil au înlocuit regula unanimităţii cu regula majorităţii în materia actelor de administrare şi de dispoziţie încheiate de coproprietari. Astfel, art. 641 NCC prevede că actele de administrare, precum încheierea sau denunţarea unui contract de locaţiune, cesiunile de venituri imobiliare şi alte asemenea, cu privire la bunul comun, pot fi încheiate cu acordul coproprietarilor ce deţin majoritatea cotelor-părţi. De asemenea, se prevede în art. 641 alin. (2) NCC, ca o regulă de protecţie, obligativitatea obţinerii acordului expres al coproprietarului afectat, dacă actul de administrare preconizat urmează să limiteze în mod substanţial posibilitatea acestuia de a folosi bunul comun în raport cu cota sa parte sau dacă actul îi impune o sarcină excesivă raportat la cota sa parte ori la cheltuielile suportate de ceilalţi coproprietari. De asemenea, pentru a suplini eventualele dificultăţi ce s-ar ivi în obţinerea acordului majorităţii, legiuitorul oferă posibilitatea coproprietarilor interesaţi să încheie un act de administrare, dar care nu întrunesc majoritatea cotelor-părţi, să ceară instanţei să suplinească acordul coproprietarului care se află în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa sau a aceluia care se opune în mod abuziv încheierii unui act de administrare indispensabil menţinerii utilizării sau valorii bunului. De remarcat că admisibilitatea unei asemenea acţiuni, în suplinirea pe calea unei acţiuni în justiţie a acordului celorlalţi coproprietari, este condiţionată de caracterul indispensabil al actului care, dacă nu s-ar încheia, ar atrage o pierdere a utilizării actuale a bunului sau a valorii acestuia, elemente ce trebuie dovedite. Pot exista asemenea situaţii atunci când bunul a fost dat în locaţiune cu acordul tuturor coproprietarilor, iar la împlinirea termenului unul dintre coproprietari,

fără de care nu se întruneşte majoritatea, refuză reînnoirea contractului fără un motiv bine întemeiat, care să justifice o mai bună punere în valoare a bunului. Sancţiunea nerespectării regulii majorităţii este inopozabilitatea actului coproprietarului care nu a consimţit expres sau tacit Io încheierea acestuia, în baza art. 642 NCC.

5. Altă inovaţie revoluţionară a noului Cod civil este aceea că permite formularea oricărei acţiuni, inclusiv a unei acţiuni în revendicare, de oricare dintre coproprietari, renunţându-se la regula unanimităţii în materia acţiunii în revendicare. O asemenea abdicare uşurează accesul la justiţie al coproprietarilor, în măsura în care ar fi o sarcină disproporţionată obţinerea acordului tuturor în formularea acţiunii, însă creează un mare dezavantaj în materia puterii de lucru judecat, fiind astfel posibil ca aceeaşi cauză să fie dezbătută de mai multe ori, în măsura în care se obţine o soluţie defavorabilă şi unul dintre coproprietari nu a fost parte în proces, în aceste situaţii, nu există nicio limitare pentru un alt coproprietar să înainteze o acţiune similară, deşi problema de drept dedusă judecăţii va fi identică. Interesul de a-i introduce în cauză pe toţi coproprietarii va aparţine în acest caz pârâtului, iar instanţa nu va mai putea solicita reclamantului să îi indice pe toţi coproprietarii şi să îî introducă în cauză.

6. Noul Cod civil oferă însă în mod expres posibilitatea coproprietarilor să îl instituie pe unul dintre ei sau chiar pe un terţ ca administrator al bunurilor altuia, astfel încât acesta să îndeplinească toate actele materiale şi juridice necesare pentru o cât mai profitabilă punere în valoare a bunului deţinut în coproprietate. în acest sens, art. 644 NCC prevede că se poate deroga de la dispoziţiile art. 635, art. 636, art. 641 şi art. 642 alin. (1) printr-un contract de administrare a coproprietăţii încheiat cu acordul tuturor coproprietarilor, denunţarea acestui contract putându-se face de oricare dintre coproprietari, iar dacă un asemenea contract vizează administrarea unui bun imobil, se va putea cere, de oricare dintre coproprietari, notarea în cartea funciară a contractului de administrare sau a declaraţiei de denunţare a acestuia.

7. lată că, spre deosebire de celelalte acte de conservare şi de administrare a patrimoniului, unde legiuitorul impune doar regula majorităţii, în cazul încheierii unui contract de administrare cu privire la bunul sau bunurile deţinute în coproprietate este necesar acordul tuturor coproprietarilor, iar legea nu prevede niciun fel de derogare de la regula unanimităţii, mai mult, dă posibilitatea oricărui coproprietar să denunţe oricând, chiar intempestiv acest contract.

Răspunde