Art. 9 Noul cod civil Interpretarea legii Interpretarea şi efectele legii civile
| Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Interpretarea şi efectele legii civile
Interpretarea şi efectele legii civile
Art. 9
Interpretarea legii
(1) Cel care a adoptat norma civilă este competent să facă şi interpretarea ei oficială.
(2) Norma interpretativă produce efecte numai pentru viitor.
(3) Interpretarea legii de către instanţă se face numai în scopul aplicării ei în cazul dedus judecăţii.
| ← Art. 8 Noul cod civil Extrateritorialitatea legii civile... | Art. 10 Noul cod civil Interzicerea analogiei Interpretarea şi... → |
|---|
1. Metodele de interpretare a normelor de drept sunt instrumente de lucru lăsate la îndemâna interpretului, în speţă, a judecătorului cauzei, şi ele nu se confundă nici cu textele de drept pe care le interpretează şi nici cu concluziile la care ajunge interpretul. întrucât nu sunt norme de drept, ci doar ajută la înţelegerea sau determinarea conţinutului acestora, metodele de interpretare nu pot intra în conflict cu normele constituţionale. Cu atât mai puţin, posibilele concluzii ale interpretului unei norme de drept, rezultat al folosirii unor anumite metode de interpretare,
Citește mai mult
chiar dacă, în mod firesc, contribuie la soluţionarea unei cauze, nu pot constitui de asemenea obiect al unei excepţii de neconstituţionalitate. Aceasta, întrucât nici metodele de interpretare a unei norme de drept şi nici posibilele concluzii ale interpretului nu întrunesc condiţiile impuse prin dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pentru a fi obiect al unei astfel de excepţii, adică nu sunt nici legi, nici ordonanţe şi nici texte de drept (I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 786/2010, www.scj.ro).2.Dispoziţiileart.3alin.(2)dinLegeanr.1O/2001(introdusepri O.U..G.nr.184/2002)suntincidente şi entităţilor care au emis notificări sau au formulat cereri introductive de instanţă anterior intrării în vigoare a acestor modificări (18 decembrie 2002). Soluţia se impune indiferent dacă textul menţionat este privit ca o normă interpretativă sau caracterizat ca o dispoziţie a legii noi. în primul caz, textul fiind rezultatul unei interpretări autentice, se integrează Legii nr. 10/2001 şi, în condiţiile generale ale puterii obligatorii a normelor juridice, are aplicabilitate de la data intrării în vigoare a legii interpretate. în al doilea caz, apare indubitabil că, vizând satisfacerea unor interese de ordin public, textul dă efecte unor raporturi juridice trecute, aşa încât, pentru unitate şi obligativitate generală, este de imediată aplicare (I.C.C.J., s. civ., dec. nr. 1765, nr. 1769, nr. 1773, nr. 1777, nr. 1781/2004, comentate de P. Perju, în Dreptul nr. 2/2005, p. 173, 176 şi în B.C. nr. 2/2005, p. 89, 90, apud C. Bîrsan, M.M. Pivniceru, P. Perju, op. cit., voi. I, p. 9).
2. Codul civil din 1864 nu conţinea decât două reguli generale de interpretare, care, de fapt, erau reguli de aplicare a legii (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlânescu, Al. Baicoianu, op. cit., p. 72), şi anume prevederea art. 3 (conform căreia judecătorul era obligat să soluţioneze orice cauză cu care era învestit, fie că era reglementată de lege, fie că nu era) şi
Citește mai mult
aceea cuprinsă în art. 4 (prin care judecătorului îi era interzis să se pronunţe prin dispoziţii generale). De aceea, interpretarea normei juridice civile avea la bază principii generale, întemeiate pe raţiune, logică şi echitate (idem, p. 73), utilizându-se şi regulile de aplicare a convenţiilor.3. Noul Cod civil nu aduce o schimbare în ceea ce priveşte regulile de interpretare, dar face unele precizări.
4. Felurile interpretării se determină prin utilizarea mai multor criterii. în raport de persoana care face interpretarea şi de forţa juridică a interpretării, interpretarea poate fi oficială, jurisdicţională şi doctrinară. Interpretarea oficială se face de către organul care a edictat legea [art. 9 alin. (1) NCC). Forma pe care o ia interpretarea în acest caz este legea interpretativă, adoptată de legiuitor în scopul de a clarifica norme juridice cuprinse într-o lege în vigoare, pentru a pune capăt controverselor din practică în legătură cu aplicarea acestor norme; ea nu aduce nimic nou, nu este creatoare de drepturi noi (N. Molfessis, loc. cit., p. 599-604), ci doar explică o lege existentă; ea face corp comun cu legea interpretată, aplicându-se şi pentru trecut, şi anume de la data intrării în vigoare a legii interpretate (O. Ungureanu, op. cit., p. 40; G. Boroi, op. cit., p. 29-30; C.T. Ungureanu, op. cit., p. 36). De regulă, legiuitorul nu precizează că o anumită lege este interpretativă, ci particularitatea legii reiese din conţinutul ei; judecătorul, atunci când o aplică, îi face şi calificarea, cu consecinţa că o foloseşte pentru soluţionarea unor situaţii juridice în curs de desfăşurare.
5. Potrivit art. 69 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, intitulat „Interpretarea legală", „(1) Intervenţiile legislative pentru clarificarea sensului unor norme legale se realizează printr-un act normativ interpretativ de acelaşi nivel cu actul vizat, prin dispoziţii interpretative cuprinse într-un nou act normativ sau prin modificarea dispoziţiei al cărui sens trebuie clarificat. (2) Interpretarea legală intervenită potrivit alin. (1) poate confirma sau, după caz, infirma ori modifica interpretările judiciare, arbitrale sau administrative, adoptate până la acea dată, cu respectarea drepturilor câştigate" (s.n.). Conform art. 9 alin. (2) NCC, norma interpretativă produce efecte numai pentru viitor.
6. Interpretarea jurisdicţională este realizată de către cel care aplică legea, adică, de regulă, de către judecător (sau de alt organ care are şi atribuţii jurisdicţionale - G. Boroi, op. cit., p. 30). Această interpretare are forţă juridică numai pentru situaţia concretă, care a condus la interpretare. Conform art. 9 alin. (3) NCC, interpretarea legii civile de către instanţă se face numai în scopul aplicării ei în cazul dedus judecăţii. Aceeaşi interpretare nu mai poate fi utilizată şi la soluţionarea unui alt litigiu; totuşi, aşa cum am mai arătat când am tratat jurisprudenţă ca izvor neformal de drept, judecătorul foloseşte experienţa altor instanţe în soluţionarea unor cauze similare, chiar dacă precedentul judiciar nu este izvor de drept.
7. în cadrul interpretării doctrinare, normele juridice civile sunt interpretate de specialiştii în domeniu: cadre didactice universitare, cercetători, practicieni (O. Ungureanu, op.it., p. 46; G. Boroi, op. cit., p. 30; C.T. Ungureanu, op. cit., p. 36). Această interpretare nu este obligatorie, dar de ea pot ţine seama practicienii, în aplicarea normelor juridice civile cu ocazia soluţionării litigiilor.
Vechiul Cod Civil (1864): Art. 4. Este oprit judecătorului de a se pronunţa, în hotărârile ce dă, prin cale de dispoziţii generale şi reglementare, asupra cauzelor ce-i sunt supuse (C. civ. 1201).
Legislaţie conexă:
Art. 5 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
(2) Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.
Art. 69 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative
(1) Intervenţiile legislative pentru clarificarea sensului unor norme legale
Citește mai mult
se realizează printr-un act normativ interpretativ de acelaşi nivel cu actul vizat, prin dispoziţii interpretative cuprinse într-un nou act normativ sau prin modificarea dispoziţiei al cărui sens trebuie clarificat.(2) Interpretarea legală intervenită potrivit alin. (1) poate confirma sau, după caz, infirma ori modifica interpretările judiciare, arbitrale sau administrative, adoptate până la acea dată, cu respectarea drepturilor câştigate.