Art. 993 Noul cod civil Noţiune Substituţiile fideicomisare Dispoziţii comune
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Dispoziţii comune
SECŢIUNEA a 3-a
Substituţiile fideicomisare
Dispoziţii comune
SECŢIUNEA a 3-a
Substituţiile fideicomisare
Art. 993
Noţiune
Dispoziţia prin care o persoană, denumită instituit, este însărcinată să administreze bunul sau bunurile care constituie obiectul liberalităţii şi să le transmită unui terţ, denumit substituit, desemnat de dispunător, nu produce efecte decât în cazul în care este permisă de lege.
| ← Art. 992 Noul cod civil Simulaţia Capacitatea în materie de... | Art. 994 Noul cod civil Substituţia fideicomisară... → |
|---|
1. Prin substituţie fideicomisară se înţelege orice dispoziţie prin care donatarul, eredele instituit sau legatarul va fi însărcinat de a conserva şi a remite unei a treia persoane bunul primit. în acest sens, elementele pe care trebuie să le întrunească o substituţie fideicomisară sunt: a) dis-punătorul să facă o liberalitate către două sau mai multe persoane succesiv, astfel ca dreptul celui de al doilea beneficiar (substituitul) să nu ia naştere decât la decesul primului beneficiar (instituitul); b) instituitul să fie obligat să păstreze bunul cât timp va trăi şi să îl
Citește mai mult
transmită la decesul său unei alte persoane determinate de dispunător; c) substituirea să se deschidă şi să producă toate efectele la decesul instituitului cu privire la bunurile care fac obiectul instituţiunii. Liberalitatea nu va produce efecte decât faţă de primul beneficiar, iar drepturile substituitului sau ale substituiţilor succesivi nu iau naştere decât la decesul primului beneficiar sau al beneficiarului precedent, bunul trecând în proprietatea diferiţilor beneficiari după o ordine determinată de însuşi dispunătorul. împrejurarea că substituitul sau substituiţii nu sunt nici născuţi sau nici măcar concepuţi la data deschiderii succesiunii, când ia naştere substituţiunea fideicomisară, este indiferentă, deoarece, în orice caz, substituţiunea fideicomisară este nulă. Prohibiţiunea legală îşi găseşte aplicarea atât faţă de un substituit care trăieşte, cât şi faţă de unul care încă nu este conceput, deoarece dubla liberalitate presupune inalienabilitatea desăvârşită a bunurilor, care este de esenţa substituţiunii fideicomisare, dar care este împotriva principiului liberei circulaţii a bunurilor (Trib. Suprem, s. c/V., dec. nr. 1418/1972, în I.G. Mihuţă, Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a tribunalului Suprem şi a altor instanţe judecătoreşti pe anii 1969-1975, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p. 215-216). Notă. Spre deosebire de vechea reglementare, care interzicea, sub sancţiunea nulităţii absolute, substituţia fideicomisară, noul Cod civil permite acest tip de substituţie în condiţiile prevăzute de art. 993-1000 NCC.2. Substituţia fideicomisară presupune două liberalităţi consecutive, succesive, având acelaşi obiect, dintre care prima este în favoarea instituitului şi se execută la decesul testatorului, iar cea de a doua în folosul substituitului şi se execută la moartea instituitului. Condiţiile substituţiei fideicomisare nu sunt întrunite când cele două liberalităţi nu sunt succesive, ci se realizează în acelaşi moment - acela al deschiderii succesiunii autoarei, iar obiectul lor juridic - uzufructul şi nuda proprietate - este diferit, chiar dacă priveşte aceleaşi bunuri (C.A. Craiova, dec. nr. 1115/2007)
2. Spre deosebire de vechea reglementare, care interzicea, sub sancţiunea nulităţii absolute,
Citește mai mult
substituţia fideicomisară, noul Cod civil permite acest tip de substituţie.3. Sintagma conform căreia dispoziţia ce cuprinde o substituţie fideicomisară nu produce efecte „decât în cazul în care este permisă de lege" nu se interpretează în sensul că o asemenea dispoziţie este valabilă numai atunci când legea permite expres acest lucru, ceea ce ar însemna a contrario că ea ar fi lovită de nulitate în cazul în care se stipulează în acest sens ori legea o interzice expres ori tace, ci trebuie interpretată în sensul că ea este permisă aşa cum este reglementată în Secţiunea a 3-a din Capitolul I al Titlului III - „Liberalităţile" al noului Cod civil, respectându-se prevederile art. 993-1000 NCC.
4. Substituţia fideicomisară nu trebuie confundată cu substituţia alternativă, care este valabilă. Aceasta din urmă constă în dispoziţia prin care testatorul instituie un legatar universal, prevăzând că în cazul în care acesta îi va predeceda, bunul revine altei persoane desemnate tot de testator.
5. Totodată, substituţia fideicomisară nu se confundă nici cu fideicomisul simplu, care reprezintă liberalitatea în favoarea unei persoane care nu poate primi la momentul actului de dispoziţie, motiv pentru care aceasta se face în favoarea unei persoane de încredere capabile (fiduciar), care, în calitate de mandatar, se obligă să o remită gratificatului (D. Chiricâ, Drept civil. Contracte speciale, Ed. Cordial, Cluj-Nopoca, 1994, p. 156).
6. Substituţia fideicomisară presupune de fapt două liberalităţi consecutive, succesive, având acelaşi obiect, prima fiind în folosul instituitului şi care se execută la momentul încheierii contractului de donaţie sau la decesul testatorului, după caz, în funcţie de modalitatea în care se realizează liberalitatea, iar a doua în folosul substituitului, care se execută în ambele ipoteze la acelaşi moment, acela al morţii instituitului (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 293).
7. Pentru ca o substituţie să fie considerată fideicomisară sunt necesare următoarele elemente: a) existenţa a două sau mai multe liberalităţi cu acelaşi obiect; această condiţie nu este îndeplinită în cazul dispoziţiei prin care uzufructul se dă unei persoane şi nuda proprietate alteia, deoarece obiectele acestor liberalităţi sunt diferite (uzufruct şi nudă proprietate) şi se transmit concomitent, şi nu succesiv (D. Macovei, Drept civil. Succesiuni, Ed. Fundaţiei Chemarea, laşi, 1993, p. 111); b) liberalităţile să fie făcute în favoarea unor persoane diferite, toate desemnate de dispunător; c) liberalităţile să fie executate succesiv (este vorba de transmisiuni succesive, cu titlu gratuit, a bunurilor dispunătorului, realizate la un anumit interval de timp: mai întâi bunurile trec de la dispunător la instituit şi apoi de la instituit la substituit).
8. Dispunătorul reglementează, aşadar, nu numai propria succesiune, ci şi moştenirea instituitului. Astfel, acesta stabileşte o dată soarta bunurilor sale la data donaţiei sau la data morţii sale, după caz, şi a doua oară, la momentul morţii instituitului (M. Eliescu, Moştenirea şi devoluţiunea ei, p. 309).
9. Instituirea substituţiei fideicomisare prezintă avantajul că asigură transmiterea unor bunuri peste generaţii (spre exemplu, de cuius dorind să transmită un bun nepoţilor săi şi urmărind să evite pierderea acestuia prin încheierea diferitelor acte cu privire la bun de copilul său, lasă bunul copilului său, instituind în sarcina acestuia obligaţia administrării bunului şi transmiterii, la moartea sa, în favoarea copilului său, nepot al dispunătorului).
10. în acelaşi timp avantajul substituţiei fideicomisare a fost circumstanţiat şi prin raportare la anumite situaţii particulare. Astfel, atunci când un soţ se recăsătoreşte după moartea primului soţ şi având copii din prima căsătorie, nu doreşte să-i dezavantajeze, poate dispune ca, la moartea sa, bunurile sale să rămână soţului supravieţuitor, cu obligaţia acestuia de a le administra şi de a le transmite la moarte în favoarea copiilor din prima căsătorie a dispunătorului. De asemenea, în ipoteza în care dispunătorul ar avea doi copii, din care unul suferind de un handicap, poate dispune ca anumite bunuri ale sale să revină copilului handicapat, cu obligaţia acestuia de a le administra şi de a le transmite la moarte copiilor fratelui său (cu privire la aceste cazuri particulare, a se vedea R. Popescu, Moştenirea -partea a 2-a a Conferinţei INM Noul Cod civil, Bucureşti, 8 septembrie 2011).
– instituitul are sarcina de a administra, păstra şi de a transmite bunul sau bunurile primite prin donaţie sau testament substi tui tului, la decesul său (al instituitului). Termenul „a transmite” trebuie interpretat în sensul de „predare” a bunului, şi nu de transmitere a proprietăţii;
– bunul sau bunurile devin proprietatea substituitului în urma ofertei de donaţie, ce trebuie cuprinsă, în mod expres, în
Citește mai mult
testament sau în actul de donaţie şi în urma acceptării acesteia de către substituit;numai în acest mod substituitul poate să dobândească bunurile ca efect al voinţei dispunătorului [art. 996 alin. (2) NCC] şi numai în acest mod se explică existenţa art. 999 NCC care prevede acceptarea donaţiei de către substituit şi după decesul dispunătorului.
Datorită celor două texte mai sus precizate, acesta ar fi singurul mecanism de transmitere a bunului (ofertă donaţie dispunător – acceptare donaţie substituit sub condiţia decesului instituitului), neputând fi acceptată soluţia când instituitul dobândeşte de la dispunător, iar substituitul de la instituit.
Instituitul nu poate fi decât o persoana fizică.
Substituitul poate fi o persoană fizică sau juridică.