Art. 994 Noul cod civil Substituţia fideicomisară Substituţiile fideicomisare Dispoziţii comune
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Dispoziţii comune
SECŢIUNEA a 3-a
Substituţiile fideicomisare
Dispoziţii comune
SECŢIUNEA a 3-a
Substituţiile fideicomisare
Art. 994
Substituţia fideicomisară
(1) O liberalitate poate fi grevată de o sarcină care constă în obligaţia instituitului, donatar sau legatar, de a administra bunurile care constituie obiectul liberalităţii şi de a le transmite, la decesul său, substituitului desemnat de dispunător.
(2) Instituitului i se aplică în mod corespunzător dispoziţiile din prezentul cod referitoare la fiduciar.
(3) Incapacităţile de a dispune se apreciază în raport cu dispunătorul, iar cele de a primi, în raport cu instituitul şi cu substituitul.
| ← Art. 993 Noul cod civil Noţiune Substituţiile fideicomisare... | Art. 995 Noul cod civil Efectele cu privire la bunuri... → |
|---|
1. Substituţia fideicomisară este o dispoziţie prevăzută în actul de liberalitate, respectiv testament, prin care testatorul îl obligă pe beneficiarul liberalităţii (legatarul), numit instituit, să conserve bunurile primite şi să le transmită, în tot sau în parte, la moartea sa unei alte persoane, numită substituit, desemnată tot de dispunător. Pentru ca liberalitatea să reprezinte o substituţie fideicomisară şi, ca atare, să intre sub incidenţa prohibiţiei legale, instanţa urmează să aibă în vedere trei elemente caracteristice: existenţa unor liberalităţi succesive având acelaşi
Citește mai mult
obiect; indisponibilitatea obiectului liberalităţilor; stabilirea unei ordini succesorale în privinţa acestuia. Analizând dispoziţiile testamentul autentificat, din perspectiva condiţiilor mai sus-amintite, instanţa a apreciat că sunt îndeplinite toate cerinţele ce caracterizează o substituţie fideicomisară. Astfel, în ceea ce priveşte prima condiţie, se constată că există două liberalităţi având acelaşi obiect, toată averea defunctului, acestea urmând a fi executate succesiv, prima la moartea testatorului şi cea de-a doua la moarte instituitului, respectiv soţia supravieţuitoare. Cea de-a doua condiţie se regăseşte în cauza de faţă, deoarece din textul testamentului rezultă că soţia supravieţuitoare, prima beneficiară a bunurilor, nu are un drept de dispoziţie asupra patrimoniului succesoral, dreptul său fiind rezumat doar la acela de a conserva bunurile, urmând ca, la decesul său, acestea să revină nepoţilor defunctului. Prin această clauză testatorul încalcă principiul liberei circulaţii a bunului şi dreptul proprietarului de a dispune liber şi absolut de bunul său. De asemenea, s-a constatat că testatorul a stabilit o ordine succesorală pentru cazul morţii legatarei, întrucât se arată că ulterior decesului soţiei supravieţuitoare bunurile vor fi dobândite de nepoţii săi, fapt ce contravine principiului potrivit căruia nimeni nu poate dispune pentru cazul morţii altei persoane (Jud. Sector 6 Bucureşti, sent. nr. 1666/2009Notă. Spre deosebire de vechea reglementare, care interzicea, sub sancţiunea nulităţii absolute, substituţia fideicomisară, noul Cod civil permite acest tip de substituţie în condiţiile prevăzute de art. 993-1000 NCC.
2. Substituţia este fideicomisară atunci când în sarcina instituitului dispunătorul stabileşte obligaţia de a administra anumite bunuri şi de a le transmite la moartea instituitului persoanei desemnate de dispunător. Bunurile pot fi determinate sau poate fi vorba de o universalitate de bunuri (în cazul legatului).
3. Dispunătorul
Citește mai mult
trebuie să aibă capacitate de a dispune, iar instituitul şi substituitul trebuie să aibă capacitate de a primi.4. în sarcina instituitului s-a stabilit obligaţia de administrare a bunului obiect al libe-ralităţii. în conţinutul acestui drept se includ dreptul de posesie a bunurilor, dreptul de folosinţă a acestora, de dispoziţie materială, în scopul realizării misiunii sale, aceea de a transmite bunurile obiect al liberalităţii substituitului la moartea titularului dreptului de administrare. Ca atare, instituitul poate să posede, să folosească bunul şi să dispună de acesta, în condiţiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare.
5. Aceste trei atribute ale dreptului de administrare nu se exercită în mod absolut, ca în cazul dreptului de proprietate, ci cu anumite restricţii impuse prin actul de liberalitate. Astfel, spre deosebire de posesia proprietarului, posesia ca atribut al dreptului de administrare nu presupune intenţia instituitului de a se comporta ca un proprietar şi de a stăpâni bunul pentru sine. El este de fapt un detentor precar, având obligaţia transmiterii bunului la moartea sa. Folosinţa bunului obiect al liberalităţii conferă instituitului posibilitatea, dar şi obligaţia de a-l utiliza pentru realizarea misiunii sale, aceea de transmitere a bunului către substituit la moartea institutului. Cât priveşte atributul dispoziţiei, instituitul are doar un drept de dispoziţie materială asupra bunului obiect al liberalităţii, condiţionat însă de respectarea destinaţiei acestuia. Ca atare, instituitul nu poate încheia acte de înstrăinare, de grevare sau de schimb cu privire la bunurile obiect al liberalităţii.
6. Prin excepţie de la încheierea actelor de înstrăinare, dacă instituitul este şi moştenitor rezervatar al dispunătorului, acesta poate dispune liber, chiar prin intermediul unor acte de înstrăinare, de partea din bunurile moştenirii care se încadrează în limitele rezervei sale succesorale. întrucât rezerva succesorală revine de drept moştenitorului rezervatar, chiar împotriva voinţei dispunătorului, la momentul deschiderii moştenirii acestuia din urmă, instituitul este proprietar al părţii din bunurile moştenirii care se încadrează în limitele rezervei sale succesorale, calitate în care poate dispune liber de partea sa de rezervă, putând-o chiar înstrăina cui crede de cuviinţă.
7. în schimb, instituitul poate obţine producte, poate executa lucrări care să consume substanţa bunului (spre exemplu: tăieri de arbori), poate închiria bunul, îl poate da în comodat, însă nu are dreptul să dispună de bun, prin distrugere sau degradare, prin încheierea unui act de înstrăinare.
8. Dat fiind faptul că instituitul poate încheia diverse acte (închiriere, comodat), mai puţin cele de înstrăinare, de schimb, nu se poate vorbi de o scoatere a bunurilor din circuitul civil.
Citește mai mult
francezi, judecătorii români au dat în mod constant, încă de la sfârşitul sec. XIX, soluţii precum admiterea legatului de residuo, a legatului dublu condiţional şi au căutat să interpreteze mereu testamentele în sensul în care să producă efecte (potins ut valeat qiiarn ut pereat).Chiar dacă instituitului i se aplică în mod corespunzător dispoziţiile referitoare la fiduciar, aceasta se referă doar la
crearea unei mase patrimoniale fiduciare şi la dreptul/sarcina pe care o au atât fiduciarul, cât şi instituitul de a administra obiectul liberalităţii şi de
Citește mai mult
a-l transmite către substituit.Condiţiile substituţiei fideicomisare nu sunt întrunite când cele două liberalităţi nu sunt succesive, ci se realizează în acelaşi moment – acela al deschiderii succesiunii.
Recomandare: În denumirea actului de donaţie sau în conţinutul legatului recomandăm să fie efectuată menţiunea privind existenţa substituţiei fideicomisare.