Art. 1002 Noul Cod de Procedură Civilă Condiţii de admisibilitate Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală

1. Sediul materiei. Condiţii. Sediul materiei pentru acţiunile posesorii este dat de art. 949-952 Noul Cod Civil.

Instituţia de drept substanţial reglementată sub denumirea de acţiuni posesorii cuprinde mijloacele de apărare a posesiei ca stare de fapt protejată juridic. Pe plan procesual, regulile aplicabile cererilor posesorii sunt cuprinse în cadrul procedurii speciale cu acelaşi nume.

Cererile posesorii pot fi introduse în doua cazuri, şi anume:

a) când posesia utilă având o durată de cel puţin un an este tulburată ori tulburarea este iminentă; şi

b) când, indiferent de durata şi felul

Citește mai mult

posesiei, există o tulburare sau o deposedare violentă a acesteia.

în ambele cazuri, acţiunea se introduce în termenul de prescripţie de un an de la data tulburării sau deposedării.

în primul caz, acţiunea este admisibilă dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:

a) posesia reclamantului este utilă;

b) durata posesiei, anterior tulburării sau anterior introducerii cererii pentru cazul prevenirii tulburării, a fost de cel puţin un an; şi

c) posesia a fost ori urmează să fie tulburată.

în al doilea caz, acţiunea este admisibilă, indiferent de felul sau durata posesiei, dacă tulburarea sau deposedarea s-a făcut prin violenţă.

2. Părţile şi obiectul cererii. Exerciţiul acţiunilor posesorii este recunoscut şi deten-torului precar. Prin detentor precar se înţelege orice persoană care deţine bunul în baza unui act juridic care nu a transmis dreptul de proprietate sau un dezmembrământ al acestuia. Detentorul precar exercită un drept personal - de creanţă - cu privire la bun. în art. 918 alin. (2) Noul Cod Civil se arată că detentorul precar poate invoca efectele recunoscute posesiei numai în cazurile şi limitele prevăzute de lege.

Reclamant în cererile posesorii poate fi posesorul bunului sau detentorul precar al acestuia. Cererea posesorie poate fi introdusă şi pe calea acţiunii oblice.

Proprietarul sau titularii altui drept real pot uza de cererile posesorii, chiar dacă au la îndemână şi alte mijloace legale pentru apărarea drepturilor.

Pârât în posesoriu este persoana care tulbură posesia reclamantului ori îl deposedează de bun.

Prin cererea posesorie reclamantul solicită obligarea pârâtului la a-i lăsa în deplină posesie bunul imobil sau la a-i respecta posesia.

Acţiunea posesorie nu poate fi utilizată în cazul bunurilor mobile, întrucât art. 935 Noul Cod Civil stabileşte că oricine se află la un moment dat în posesia unui bun mobil este prezu-mat că are un titlu de proprietate asupra bunului.

Prin art. 642 alin. (2) Noul Cod Civil coproprietarului vătămat i se recunoaşte dreptul ca, înainte de partaj, să exercite acţiunile posesorii împotriva terţului care ar fi intrat în posesia bunului comun în urma încheierii unui act cu încălcarea prevederilor art. 641 din acelaşi cod. în acest caz, restituirea posesiei bunului se va face în folosul tuturor coproprietarilor, cu daune-interese, dacă este cazul, în sarcina celor care au participat la încheierea actului.

Exercitarea coposesiei de către coproprietari poate fi stabilită de către instanţă prin hotărâre judecătorească, în caz de neînţelegere, dar acţiunea reglementată prin art. 639 Noul Cod Civil nu este o acţiune posesorie.

Practica a decis că într-o acţiune în tulburarea posesiei intentată de legatarul universal, deţinător al bunurilor succesorale - în speţă, soţia lui de cuius -, moştenitorul rezer-vatar care nu a atacat testamentul - în speţă, copilul înfiat - nu va putea invoca efectele sezinei în justificarea actului său de tulburare şi pentru a paraliza exerciţiul acţiunii posesorii. Aceasta, deoarece sezina - care înseamnă numai că moştenitorul se bucură, de drept, de posesia titlului de moştenitor şi nu are nevoie, spre a intra în posesia moştenirii, să ceară eliberarea unu certificat de moştenitor - nu poate atinge drepturile celui care stăpâneşte pentru sine, în fapt, bunurile succesorale şi care, în această calitate, este apărat împotriva unor fapte materiale de deposedare.

în doctrină s-a arătat că „acţiunile reale imobiliare se împart în acţiuni petitorii şi acţiuni posesorii, după cum urmăresc apărarea dreptului de proprietate asupra unui imobil sau a altui drept real imobiliar, respectiv posesia bunului imobil, deci o situaţie juridică de fapt" (V.M. Ciobanu, Tratat, voi. II, p. 532-533).

Posesia este utilă dacă nu este afectată de viciile discontinuităţii, violenţei sau clandestinităţii. Până la proba contrară, posesia este prezumată a fi utilă - art. 922 alin. (2) Noul Cod Civil.

„Acţiunile posesorii sunt clasificate în acţiuni în complângere (acţiunea generală) şi acţiuni în reintegrare (acţiunea specială). Acţiunea în complângere (complenda) este acţiunea posesorie generală, de drept comun, prin care reclamantul solicită înlăturarea unei tulburări obişnuite a posesiei paşnice prin încălcarea ei de către pârâţi, iar acţiunea în reintegrare este acţiunea posesorie specială, prin care reclamantul pretinde să fie repus în situaţia anterioară, atunci când a intervenit o deposedare sau tulburare cu violenţă" - V.M. Ciobanu, Tratat, voi. II, p. 534-535.

3. Avantajele acţiunilor posesorii. în doctrină s-a arătat că acţiunile posesorii prezintă o sumă de avantaje, şi anume:

a) reclamantul în posesoriu trebuie să dovedească doar posesia de un an sau doar simpla detenţie în cazul tulburării ori deposedării violente;

b) capacitatea cerută pentru introducerea acţiunii posesorii este cea necesară în cazul actelor de administrare [art. 41 alin. (2) Noul Cod Civil], pe când capacitatea cerută pentru introducerea acţiunii petitorii este cea necesară în cazul actelor de dispoziţie;

c) cererile posesorii se judecă întotdeauna de judecătorii, aceste instanţe fiind, de regulă, mai aproape de justiţiabil, pe când cererile petitorii pot fi soluţionate, în primă instanţă, inclusiv de către tribunal, dacă imobilul are o valoare mai mare de 200.000 lei;

d) procedura în posesoriu este simplificată şi apelul este singura cale de atac, pe când procedura în petitoriu este cea de drept comun, iar căile de atac pot fi, în funcţie de valoarea imobilului, atât apelul, cât şi apelul şi recursul;

e) cel care câştigă procesul în posesoriu va avea situaţia de pârât în revendicarea ulterioară, ceea ce îi aduce beneficii în plan probator.

În practică s-a decis că încetarea tulburării de posesiune nu se poate cere pe calea ordonanţei preşedinţiale, ci numai prin procedura prevăzută de art. 674 CPC 1865, deoarece în cadrul unei asemenea cereri se atinge însuşi fondul dreptului şi sunt necesare anumite probe care nu pot fi administrate decât pe calea acţiunii posesorii (Trib. reg. Baia Mare, dec. civ. nr. 736/1956, extras publicat în Practica judiciară în materia civilă, Procuratura R.P.R., Biblioteca lucrătorului operativ, pentru uz intern, p. 189).