Art. 108 Noul Cod de Procedură Civilă Cazul pârâtului cu domiciliul sau sediul necunoscut Competenţa teritorială
Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Competenţa teritorială
Competenţa teritorială
Art. 108
Cazul pârâtului cu domiciliul sau sediul necunoscut
Dacă domiciliul sau, după caz, sediul pârâtului este necunoscut, cererea se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie se află reşedinţa sau reprezentanţa acestuia, iar dacă nu are nici reşedinţa ori reprezentanţa cunoscută, la instanţa în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, sediul, reşedinţa ori reprezentanţa, după caz.
← Art. 107 Noul Cod de Procedură Civilă Regula generală... | Art. 109 Noul Cod de Procedură Civilă Cazul persoanei juridice... → |
---|
De asemenea, în codul actual este reglementată şi situaţia când pârâtul persoană juridicâ nu are un sediu cunoscut, caz în care cererea se introduce la
Citește mai mult
instanţa în a cărei circumscripţie se află reprezentanţa acestuia, iar dacă nu are nici reprezentanţa cunoscută, la instanţa în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, sediul, reşedinţa ori reprezentanţa, după caz.2. Prezumţia de domiciliu şi proba contrară. Articolul 90 NCC instituie o prezumţie de domiciliu în favoarea, în ordine, a reşedinţei - locuinţa secundară - şi a locului „unde acea persoană se găseşte", în ipoteza în care domiciliul ori reşedinţa acelei persoane nu sunt cunoscute, domiciliul fiind, aşadar, asimilat cu locuinţa efectivă. Se prezumă, astfel, că titularul locuieşte efectiv în unul sau altul dintre spaţiile declarate ca fiind locuinţă principală, respectiv secundară. Nimic nu se opune, însă, ca titularul să probeze contrariul, dacă menţiunile din cartea de identitate nu corespund realităţii sau lipsesc, prezumţia legală fiind una relativă.
Astfel, dacă pârâtul înţelege să conteste domiciliul indicat, el poate proba că locuinţa efectivă, cu caracter statornic, este în altă parte, însă trebuie să probeze, în acelaşi timp, că reclamantul a cunoscut domiciliul său real prin alte mijloace decât cartea de identitate (de exemplu, din alte litigii purtate cu pârâtul, din acte juridice pe care cei doi le-au încheiat etc.).
Potrivit art. 91 alin.(2)-(3) NCC, „(2) în lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispoziţiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reşedinţa a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune".
În interpretarea per a contrario a prevederilor alin. (3) din art. 91 NCC, dacă reclamantul nu a cunoscut domiciliul real al pârâtului, pârâtul nu se va putea prevala de domiciliul real, atunci când acesta nu corespunde cu domiciliul din cartea de identitate. O asemenea constatare dă eficienţă riscului pe care orice persoană şi-l asumă prin neîndeplinirea obligaţiilor legate de proba identităţii sale.
Aplicând aceste norme în plan procesual, rezultă că reclamantul - căruia îi revine sarcina indicării domiciliului pârâtului - trebuie să indice drept domiciliu locuinţa efectivâ, indiferent dacă aceasta corespunde sau nu menţiunilor din cartea de identitate (implicit, evidenţelor autorităţilor). în cel din urmă caz reclamantul va indica locuinţa efectivă a pârâtului doar dacă o cunoaşte, întrucât nu i se poate imputa faptul că s-a întemeiat cu bună-credinţă pe evidenţele autorităţilor publice şi nu a cunoscut-o în alt mod.
în ceea ce îl priveşte pe pârât, ori de câte ori acesta afirmă că domiciliul său este altul decât cel în raport de care a fost stabilită competenţa instanţei, îi revine sarcina unei duble probe: aceea a locuinţei efective, prin orice mijloc de probă, şi aceea a împrejurării cunoaşterii de către reclamant a acestei locuinţe, de asemenea prin orice mijloc de probă, fiind vorba despre un fapt.
Regula este aplicabilă şi persoanelor juridice, prin prisma art. 229 NCC, potrivit cărora, „(1) în raporturile cu terţii, dovada denumirii şi a sediului persoanei juridice se face cu menţiunile înscrise în registrele de publicitate sau de evidenţă prevăzute de lege pentru persoana juridică respectivă. (2) în lipsa acestor menţiuni, stabilirea sau schimbarea denumirii şi a sediului nu va putea fi opusă altor persoane."