Art. 153 Noul Cod de Procedură Civilă Obligaţia de a cita părţile Citarea şi comunicarea actelor de procedură

1. Reglementarea anterioară. Scopul citării. Articolul 153 alin. (1) NCPC reprezintă o preluare a art. 85 CPC 1865, potrivit căruia judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel. Totodată, alin. (2) al aceluiaşi articol constituie reproducerea art. 107 CPC 1865, în conformitate cu care preşedintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulităţii.

Citarea părţilor are ca scop încunoştinţarea

Citește mai mult

acestora despre existenţa procesului şi despre data şi locul desfăşurării şedinţei de judecată.

2. Caracterul normei. Articolul 153 NCPC este alcătuit din norme imperative, astfel încât dacă procedura de citare a părţii care lipseşte la termen nu este legal îndeplinită, cerinţa nesocotită fiind prevăzută expres sub sancţiunea nulităţii, neregularitatea trebuie invo

cată din oficiu de către instanţă, cu consecinţa amânării cauzei şi a citării corecte a părţii respective pentru următorul termen de judecată.

în măsura în care instanţa procedează la soluţionarea cauzei în lipsa citării legale a uneia dintre părţi, aceasta este în drept să exercite calea de atac a apelului sau, după caz, a recursului pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 NCPC, fiind admisibilă şi contestaţia în anulare, în ipoteza art. 503 alin. (1) NCPC.

3. Subiectele citării. Articolul 153 NCPC vizează exclusiv citarea părţilor (reclamant, pârât, terţ intervenient), iar nu şi a altor participanţi la procesul civil. Astfel, în măsura în care un martor nu a fost legal citat, instanţa nu va constata nelegalitatea procedurii de citare în cadrul procesului în ansamblul său, motiv pentru care va putea dispune o serie de măsuri la acel termen de judecată (spre exemplu, să soluţioneze o excepţie procesuală, să se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu a unei cereri de intervenţie etc.) sau chiar să revină asupra măsurii vizând audierea martorului, apreciind-o inutilă soluţionării cauzei faţă de noile mijloace de probă administrate, reţinând cauza în pronunţare.

Dispoziţiile art. 332 alin. (3) NCPC, potrivit cărora recuzarea expertului judiciar se judecă cu citarea părţilor şi a expertului, impun în sarcina instanţei obligaţia de a amâna soluţionarea cererii de recuzare în măsura în care expertul nu a fost legal citat. Totuşi, şi în acest caz, instanţa are dreptul să ia măsuri în privinţa fondului cauzei, dacă atât cererea de recuzare a expertului, cât şi pricina în sine au avut termen de judecată fixat în aceeaşi zi.

4. Prezenţa părţilor. Regula în procesul civil este aceea că părţile nu sunt obligate să se prezinte, personal sau prin reprezentant, în faţa instanţei, în şedinţă, la termenul fixat pentru judecarea cauzei, fiind necesar numai ca acestea să fie legal citate. Prin excepţie, în procedura divorţului, în faţa instanţelor de fond, părţile se vor înfăţişa în persoană, afară dacă unul dintre soţi execută o pedeapsă privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicţie judecătorească, are reşedinţa în străinătate sau se află într-o altă asemenea situaţie, care îl împiedică să se prezinte personal; în astfel de cazuri, cel în cauză se va putea înfăţişa prin avocat, mandatar sau, după caz, prin tutore sau curator, potrivit art. 920 alin. (1) NCPC. Dacă la termenul de judecată, în primă instanţă, reclamantul lipseşte nejustificat şi se înfăţişează numai pârâtul, cererea va fi respinsă ca nesusţinută (art. 921 NCPC).

5. Derogări de la regula citării. Regula în procesul civil este citarea părţilor, iar numai în cazurile în care legea prevede în mod expres contrariul judecata cauzei poate avea loc fără citarea acestora. Ca atare, ori de câte ori legea nu face vreo referire la citarea părţilor în cadrul unei numite proceduri, se va aplica regula generală, şi anume părţile vor fi citate. în măsura în care însă procedura respectivă se completează cu o altă procedură, în cuprinsul căreia se prevede în mod expres că soluţionarea cauzei se face fără citarea părţilor, va fi incidenţă excepţia de la regula stabilită anterior.

Dacă legea prevede în mod expres faptul că cererea se soluţionează „fără prezenţa părţilor", se desprinde concluzia implicită că acestea nu vor fi citate pentru termenul de judecată stabilit. Diferenţa dintre sintagmele „fără prezenţa părţilor" şi „fără citarea părţilor" are în vedere următoarele aspecte: dacă legea prevede în mod expres că cererea se soluţionează fără prezenţa părţilor, chiar dacă părţile nu au fost citate, însă acestea au luat cunoştinţă pe altă cale de termenul acordat pentru soluţionarea cererii şi s-au prezentat toate, instanţa nu le va da cuvântul asupra cererii; dacă legea prevede în mod expres că cererea se soluţionează fără citarea părţilor, însă acestea au luat cunoştinţă pe

altă cale de termenul acordat pentru soluţionarea cererii şi toate s-au prezentat, chiar dacă nu au fost citate, instanţa le poate acorda cuvântul asupra cererii, întrucât fără citare nu înseamnă automat şi fără dezbateri; în măsura în care în acest ultim caz se prezintă numai o singură parte, instanţa nu îi va acorda cuvântul asupra cererii, pentru a nu încălca dreptul la apărare al celeilalte părţi şi principiul contradictorialităţii.

Prin derogare de la regula citării părţilor în procesul civil, următoarele cereri se soluţionează fără citarea acestora, enumerarea fiind cu titlu exemplificativ:

a) cererea de recuzare şi declaraţia de abţinere [art. 51 alin. (1) NCPC];

b) cererea de ajutor public judiciar [art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008];

c) soluţionarea conflictului de competenţă [art. 135 alin. (4) NCPC];

d) soluţionarea suspendării judecării procesului până la soluţionarea cererii de strămutare [art. 143 alin. (1) NCPC];

e) cererea de preschimbare a termenului de judecată (art. 230 NCPC);

f) contestaţia privind tergiversarea procesului [art. 524 alin. (3) NCPC];

g) plângerea împotriva modului de soluţionare a contestaţiei privind tergiversarea procesului [art. 525 alin. (1) NCPC];

h) cererea de încuviinţare a executării silite [art. 665 alin. (2) NCPC];

i) cererea privind instituirea sechestrului asigurător şi a popririi asigurătorii [art. 953 alin. (2) şi art. 970 NCPC];

j) cererea de constatare a desfiinţării de drept a sechestrului asigurător şi a popririi asigurătorii [art. 955 şi art. 970 NCPC];

k) cererea de ridicare a sechestrului asigurător în condiţiile art. 956 alin. (2) NCPC şi a popririi asigurătorii (art. 970 NCPC);

I) numirea administratorului provizoriu în cadrul procedurii sechestrului judiciar (art. 976 NCPC);

m) cererea de recunoaştere a hotărârii străine, dacă din cuprinsul acesteia rezultă că pârâtul a fost de acord cu admiterea acţiunii [art. 1101 alin. (2) NCPC].

în anumite cazuri expres prevăzute de lege, citarea părţilor este lăsată la aprecierea instanţei, spre exemplu în cadrul procedurii necontencioase [art. 532 alin. (1) teza a ll-a NCPC], în cadrul procedurii ordonanţei preşedinţiale [art. 998 alin. (2) NCPC] etc.

6. Aplicabilitatea normei. Noţiunea de „cerere" menţionată în textul alin. (1) al art. 153 NCPC are în vedere orice cerere formulată sau excepţie invocată în cadrul procesului, nevizând în mod exclusiv soluţionarea cauzei asupra fondului drepturilor deduse judecăţii.

Astfel, dacă la primul termen de judecată procedura de citare a uneia dintre părţi nu a fost legal îndeplinită, aceasta nefiind prezentă în sală, personal sau prin reprezentant, iar o altă parte formulează cerere de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare, instanţa va amâna cauza faţă de nelegalitatea îndeplinirii procedurii de citare cu partea respectivă, nepunând în discuţie cererea de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare pentru că soluţionarea acesteia presupune ca premisă existenţa condiţiilor de contradictoriali-tate, care, la rândul lor, pot fi generate numai de legala citare a tuturor părţilor din proces. Ca atare, apreciem ca nefiind legal procedeul unor instanţe de a amâna cauza atât pentru nelegala îndeplinire a procedurii de citare cu una dintre părţi, cât şi ca urmare a încuviinţării cererii formulate de o altă parte privind amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător.

De asemenea, în cazul în care procedura de citare nu este legal îndeplinită cu partea în sarcina căreia a fost stabilită obligaţia de plată a taxelor judiciare de timbru, instanţa

nu poate proceda la invocarea şi admiterea excepţiei de netimbrare a cererii. Dacă procedura de citare cu această parte a fost legal îndeplinită, însă este lipsă de procedură cu cealaltă parte, în mod legal instanţa nu ar trebui să invoce şi să admită excepţia procesuală menţionată, nefiind întrunite condiţiile de contradictorialitate pentru punerea acestei excepţii în discuţia părţilor. Ipoteza menţionată ar fi aplicabilă în situaţia neplăţii taxelor judiciare aferente unei cereri adiţionale sau a unei cereri de chemare în garanţie, spre exemplu, întrucât în privinţa cererii de chemare în judecată, neplata taxelor judiciare de timbru se sancţionează cu anularea acesteia în condiţiile art. 200 NCPC.

Apreciem că alin. (2) al art. 153 NCPC trebuie interpretat în sensul că instanţa va invoca din oficiu nelegala citare a părţilor numai în ipoteza în care cerinţa legala nesocotită în cadrul procedurii de citare este prevăzută sub sancţiunea nulităţii, fiind ca atare o nulitate expresă, caz în care vătămarea este prezumată, potrivit art. 175 alin. (2) NCPC. Cu alte cuvinte, considerăm că sintagma „sub sancţiunea nulităţii" trebuie corelată cu „cerinţele prevăzute de lege", iar nu cu obligaţia instanţei de a amâna judecarea, întrucât nu ar interveni nulitatea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate cu nelegala citare a uneia dintre părţi în situaţia în care aceasta nu a făcut dovada existenţei unei vătămări decurgând din neregularitatea neprevăzută expres sub sancţiunea nulităţii de cod.

Ca atare, dacă nelegalitatea procedurii decurge din greşita inserare în cuprinsul citaţiei a calităţii persoanei citate, spre deosebire de reglementarea anterioară, în cadrul căreia această condiţie era prevăzută sub sancţiunea nulităţii exprese, în prezent instanţa nu mai poate invoca din oficiu această neregularitate. în acest caz, nelegala îndeplinire a procedurii de citare poate fi invocată exclusiv de către partea nelegal citată şi poate conduce la amânarea cauzei numai în ipoteza dovedirii unei vătămări procedurale.