Art. 151 Noul Cod de Procedură Civilă Cererea formulată prin reprezentant Forma cererilor

CAPITOLUL I
Forma cererilor

Art. 151

Cererea formulată prin reprezentant

(1) Când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată.

(2) Avocatul şi consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii.

(3) Reprezentantul legal va alătura o copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calităţii sale.

(4) Reprezentanţii persoanelor juridice de drept privat vor depune, în copie, un extras din registrul public în care este menţionată împuternicirea lor.

(5) Organul de conducere sau, după caz, reprezentantul desemnat al unei asociaţii, societăţi ori altei entităţi fără personalitate juridică, înfiinţată potrivit legii, va anexa, în copie legalizată, extrasul din actul care atestă dreptul său de reprezentare în justiţie.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 151 Noul Cod de Procedură Civilă Cererea formulată prin reprezentant Forma cererilor




c.r. 8.12.2013
Articolul 151 NCPC are în vedere cererea formulata şi semnata de reprezentantul părţii, în numele acesteia din urmă, caz în care procura, împuternicirea sau dovada calităţii de reprezentant legal vor fi anexate cererii.

Textul legal specifică în concret actele ce fac proba reprezentării şi care trebuie anexate la dosar, acestea fiind următoarele:

a) procura în original sau în copie legalizată, în ipoteza reprezentării prin mandatar neavocat;
b) împuternicirea avocaţiala sau împuternicirea de reprezentare juridica/delegaţia în original, în ipoteza reprezentării prin avocat sau consilier juridic;
c)
Citește mai mult acte de stare civila, hotărâri judecătoreşti etc., în copie legalizată, în ipoteza reprezentării legale a persoanelor fizice;
d) extras din registrul public în care figureazâ dreptul de reprezentare al persoanei semnatare a cererii (spre exemplu, extras eliberat de Oficiul Registrului Comerţului), în ipoteza reprezentării persoanelor juridice de drept privat;
e) extras, în copie legalizata, din actul care atesta dreptul de reprezentare în justiţie al organului de conducere sau, după caz, al reprezentantului desemnat al unei asociaţii, societăţi ori altei entităţi fără personalitate juridică, înfiinţată potrivit legii.

în ipoteza în care aceste dovezi nu sunt anexate la dosar, instanţa va amâna cauza şi va pune în vedere părţii reprezentate să facă dovada calităţii de reprezentant a semnatarului cererii sau să declare dacă îşi însuşeşte sau nu cererea până la termenul de judecată acordat în acest scop, sub sancţiunea anulării acesteia, pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant, în temeiul art. 82 alin. (1) NCPC. Dacă dovezile menţionate nu au fost anexate cererii de chemare în judecatâ, se impune anularea acesteia în cadrul procedurii reglementate de art. 200 NCPC.
Răspunde