Art. 184 Noul Cod de Procedură Civilă Curgerea termenului. Prelungirea acestuia Nulitatea actelor de procedură
| Comentarii |
|
Nulitatea actelor de procedură
Art. 184
Curgerea termenului. Prelungirea acestuia
(1) Termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel.
(2) Se consideră că actul a fost comunicat părţii şi în cazul în care aceasta a primit sub semnătură copie de pe act, precum şi în cazul în care ea a cerut comunicarea actului unei alte părţi.
(3) Termenul procedural nu începe să curgă, iar dacă a început să curgă mai înainte, se întrerupe faţă de cel lipsit de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă, cât timp nu a fost desemnată o persoană care, după caz, să îl reprezinte sau să îl asiste.
(4) Termenul procedural se întrerupe şi un nou termen începe să curgă de la data noii comunicări în următoarele cazuri:
1. când a intervenit moartea uneia dintre părţi; în acest caz, se face din nou o singură comunicare la ultimul domiciliu al părţii decedate, pe numele moştenirii, fără să se arate numele şi calitatea fiecărui moştenitor;
2. când a intervenit moartea reprezentantului părţii; în acest caz, se face din nou o singură comunicare părţii.
| ← Art. 183 Noul Cod de Procedură Civilă Actele depuse la... | Art. 185 Noul Cod de Procedură Civilă Nerespectarea... → |
|---|
Data comunicării este aceea menţionată în dovada de înmânare sau în procesul-verbal întocmit de agentul procedural, aceasta neputând fi completată, în lipsă de menţiune, cu probe extrinseci. Infirmarea datei comunicării poate fi realizată exclusiv prin procedura înscrierii în fals.
Prin excepţie, termenele încep să curgă de la alte momente decât comunicarea actului de procedură,
Citește mai mult
spre exemplu, de la:a) pronunţarea hotărârii [art. 421 alin. (2) NCPC - termenul de 5 zile de declarare a recursului împotriva hotărârii prin care a fost constatată perimarea unei cereri; art. 444 alin. (1) NCPC - termenul de 15 zile de completare a hotărârii judecătoreşti date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere etc.];
b) data licitaţiei [art. 770 alin. (1) NCPC - termenul de 5 zile pentru depunerea preţului de către adjudecatar, la cererea sa, acceptată de către creditor sau de reprezentantul său];
c) încuviinţarea probei [art. 311 alin. (2) NCPC - termenul de 5 zile pentru depunerea listei cu martori, în cazul înlocuirii celor indicaţi iniţial];
d) afişarea înştiinţării prevăzute de art. 163 alin. (3) NCPC-termenul de 7, respectiv 3 zile pentru prezentarea destinatarului la sediul instanţei/sediul primăriei în a cărei rază teritorială locuieşte sau îşi are sediul pentru a i se comunica citaţia sau alt act de procedură [art. 163 alin. (3) lit. f) NCPC];
e) încetarea împiedicării [art. 186 alin. (2) NCPC-termenul de 15 zile pentru îndeplinirea actului de procedură şi pentru formularea cererii de repunere în termen];
f) data desemnării sau confirmării avocatului, în ipoteza încuviinţării ajutorului public judiciar în condiţiile art. 131 din O.U.G. nr. 51/2008, pentru curgerea termenului de exercitare a căii de atac a recursului.
Este de menţionat faptul că, în anumite cazuri expres prevăzute de lege, termenul de declarare a căii de atac curge de la comunicare, însă nu de la comunicarea hotărârii atacate, ci de la cea a altei hotărâri. Astfel, potrivit art. 457 alin. (3) NCPC, dacă instanţa respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea menţiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunţată de instanţa de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părţilor care au luat parte la judecata în care s-a pronunţat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege.
2. Cazurile de echipolenţă. Cazurile de echipolenţă constituie situaţiile echivalente stabilite în mod expres de lege, când se consideră că actul de procedură a fost comunicat porţii. Aceste ipoteze sunt de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinse prin analogie.
în reglementarea noului cod, cazurile de echipolenţă sunt următoarele:
a) actul de procedură se consideră comunicat părţii şi în ipoteza în care aceasta a primit o copie a actului, atestând acest fapt prin semnătură. Acest caz de echipolenţă a fost introdus în actuala reglementare în contextul existenţei art. 169 NCPC, care prevede posibilitatea ca, după sesizarea instanţei, dacă părţile au avocat sau consilier, cererile, întâmpinările ori alte acte să se comunice direct între aceştia, caz în care cel care primeşte cererea va atesta primirea pe însuşi exemplarul care urmează a fi depus în instanţă;
b) actul de procedură se consideră comunicat părţii şi în ipoteza în care aceasta a cerut comunicarea actului către o altă parte. Acest caz de echipolenţă constituie o preluare a dispoziţiilor art. 102 alin. (2) CPC 1865 într-o redactare mai clară, de natură să înlăture orice discuţii existente în contextul reglementării anterioare, când s-au exprimat puncte de vedere distincte cu privire la persoana faţă de care se solicită efectuarea comunicării (partea însăşi sau o altă parte).
Astfel, dispoziţia vizează cazul în care partea cere comunicarea actului de procedură către o altă parte, prezumându-se legal faptul că partea solicitantă cunoaşte conţinutul actului, chiar dacă acesta nu i-a fost comunicat. Din momentul formulării cererii de comunicare a actului către o altă parte se consideră că actul a fost comunicat şi către partea solicitantă.
în ipoteza în care partea solicită comunicarea către sine a actului de procedură, cazul de echipolenţă nu mai este incident, neputându-se prezuma în această situaţie cunoaşterea actului. De asemenea, simpla cerere de consultare a dosarului în apel nu poate constitui un caz de echipolenţă pentru comunicarea hotărârii primei instanţe;
c) hotărârea judecătorească se consideră comunicată de la data depunerii cererii de apel/recurs, dacă apelul/recursul este declarat înainte de comunicarea hotărârii [art. 468 alin. (3) şi art. 485 alin. (1) teza a ll-a NCPC]. Este de menţionat faptul că, deşi hotărârea se consideră comunicată de la data depunerii declaraţiei de apel/recurs, motivarea apelului/recursului se va face într-un termen de aceeaşi durată cu termenul pentru exercitarea căi de atac, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii [art. 470 alin. (5), art. 487 alin. (1) NCPC].
Cazul de echipolenţă menţionat este de strictă aplicare, nefiind incident şi pentru alte căi de atac;
d) termenul de apel/recurs curge de la comunicarea hotărârii, chiar şi atunci când aceasta a fost făcută odată cu încheierea de încuviinţare a executării silite [art. 468 alin. (2) şi art. 485 alin. (1) teza a ll-a NCPC]. în reglementarea anterioară, acest caz de echipolenţă făcea referire la somaţia de executare, iar nu la încheierea de încuviinţare a executării silite, aceasta din urmă nefiind supusă comunicării către partea debitoare în vechiul cod.
Cazul de echipolenţă analizat are în vedere situaţia în care s-a demarat procedura de executare silită împotriva unei părţi litigante, fără ca acesteia să-i fie comunicată în cursul procesului hotărârea judecătorească care constituie titlu executoriu. Comunicarea de către executorul judecătoresc a hotărârii judecătoreşti în cursul executării silite constituie un act echivalent cu comunicarea acesteia de către instanţa judecătorească, nefiind necesară o nouă comunicare pentru curgerea termenului de apel/recurs.
3. întreruperea termenului procedural. Cazurile de întrerupere a termenelor procedurale sunt incidente în următoarele situaţii:
a) faţa de cel lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, termenul procedural nu începe să curgă, iar dacă a început să curgă mai înainte, se întrerupe cât timp nu a fost desemnata o persoana care, dupâ caz, sâ îl reprezinte sau sâ îl asiste. Spre exemplu, în ipoteza în care termenul de apel a început să curgă, iar, în cadrul termenului, partea căreia i s-a făcut comunicarea a fost pusă sub interdicţie judecătorească, termenul de apel este întrerupt până la momentul la care i se va desemna tutorele. Apreciem însă că nu este necesară o nouă comunicare către tutore, neexistând dispoziţie în acest sens decât pentru cazurile prevăzute la art. 184 alin. (4) NCPC, tutorele urmând să declare apel în termen de 30 de zile de la numirea sa;
b) când a intervenit moartea uneia dintre pârţi. în acest caz, se face din nou o singură comunicare la ultimul domiciliu al părţii decedate, pe numele moştenirii, fără să se arate numele şi calitatea fiecărui moştenitor, chiar şi în ipoteza în care partea adversă ar indica numele acestora;
c) când a intervenit moartea reprezentantului părţii. în acest caz, se face din nou o singură comunicare părţii. întrucât legea nu introduce vreo distincţie, apreciem că dispoziţia vizează atât pe reprezentantul legal, cât şi pe cel convenţional.
în cazul termenului de apel/recurs, noul cod prevede o reglementare separată vizând întreruperea acestuia. Articolul 469 NCPC, aplicabil şi recursului, potrivit art. 485 alin. (1) teza a ll-a, are următorul conţinut: „(1) Termenul de apel se întrerupe prin moartea părţii care are interes să facă apel. în acest caz se face din nou o singură comunicare a hotărârii, la cel din urmă domiciliu al părţii, pe numele moştenirii, fără să se arate numele şi calitatea fiecărui moştenitor. (2) Termenul de apel va începe să curgă din nou de la data comunicării prevăzute la alin. (1). Pentru moştenitorii incapabili, cei cu capacitate restrânsă sau dispăruţi ori în caz de moştenire vacantă, termenul va curge din ziua în care se va numi tutorele, curatorul sau administratorul provizoriu, după caz". Menţiunea „moartea părţii care are interes să facă apel" ar conduce la ideea că o atare recomunicare nu ar putea fi făcută pe numele moştenirii celui care a câştigat procesul, o atare cerere fiind lipsită de interes. însă, în contextul în care noul Cod de procedură civilă prevede în art. 461 alin. (2) NCPC posibilitatea părţii de a ataca numai considerentele hotărârii judecătoreşti, trebuie apreciat de la caz la caz dacă există interesul declarării apelului/recursului, inclusiv prin prisma existenţei unei vătămări a moştenitorilor părţii decurgând din considerentele hotărârii.