Art. 274 Noul Cod de Procedură Civilă Pluralitatea de exemplare Probele Judecata
Comentarii |
|
Judecata
SUBSECŢIUNEA a 3-a
Probele
Art. 274
Pluralitatea de exemplare
(1) Înscrisul sub semnătură privată, care constată un contract sinalagmatic, are putere doveditoare numai dacă a fost făcut în atâtea exemplare originale câte părţi cu interese contrare sunt.
(2) Un singur exemplar original este suficient pentru toate persoanele având acelaşi interes.
(3) Fiecare exemplar original trebuie să facă menţiune despre numărul originalelor ce au fost făcute. Lipsa acestei menţiuni nu poate fi opusă însă de cel care a executat, în ceea ce îl priveşte, obligaţia constatată în acel înscris.
(4) Pluralitatea exemplarelor originale nu este cerută când părţile, de comun acord, au depus singurul original la un terţ ales de ele.
← Art. 273 Noul Cod de Procedură Civilă Putere doveditoare... | Art. 275 Noul Cod de Procedură Civilă Formalitatea bun şi... → |
---|
Pluralitatea de exemplare în convenţiile sinalagmatice reprezintă o condiţie a valabilităţii înscrisului ca instrumentum probationis şi nu influenţează valabilitatea operaţiunii juridice, în sens de negotium, care va putea fi dovedită prin alte mijloace de probă (de altfel, însuşi înscrisul respectiv poate să constituie început de dovadă scrisă, în
Citește mai mult
condiţiile art. 276 NCPC, fără a fi aşadar nevoie şi de îndeplinirea exigenţelor din art. 310).Această cerinţă îşi are fundamentul în ideea preconstituirii ab initio a unei probe a raportului sinalagmatic în favoarea fiecăreia dintre părţile acestuia.
Formalitatea multiplului exemplar presupune ca:
a) înscrisul să fie redactat în atâtea exemplare originale câte persoane (pârţi) cu interese contrare sunt. Potrivit alin. (2) al art. 274, dacă sunt mai multe părţi cu acelaşi interes, prin redactarea unui singur exemplar original pentru acestea se consideră împlinită condiţia (în unele situaţii determinarea părţilor cu interese contrare va fi realizată în chiar procesul probator).
Desigur, exemplarele originale întocmite trebuie să fie identice. Trebuie distins însă dacă deosebirile de redactare între exemplarele originale ale unui înscris sub semnătură privată au doar caracter formal, irelevant, sau dacă se referă la întinderea sau calitatea obligaţiilor asumate de părţi.
Dacă în prima situaţie diferenţele nu influenţează raportul probator, în al doilea caz ele reprezintă o chestiune care ţine de fond, astfel că instanţa va trebui să lămurească originea acestor diferenţe şi voinţa reală a părţilor, estimând totodată şi măsura în care mai poate considera formalitatea exemplarului multiplu îndeplinită, implicit calitatea de instrument probator a actului. Se va putea totuşi proba, prin orice mijloc, eroarea sau frauda care a dus la această situaţie, aşa cum se admite că partea care prin frauda ei a contribuit la producerea neconcordanţei nu va putea invoca nevalabilitatea înscrisului.
S-a mai susţinut şi că exemplarele multiple nu trebuie redactate simultan'21.
b) pe fiecare exemplar să se facă menţiune de numârul originalelor întocmite. Lipsa menţiunii că originalele s-au întocmit în număr îndoit, întreit etc. nu poate fi opusă de acela care a executat din parte-i obligaţia asumată constatată prin act, voluntar, în tot sau într-o parte suficient de importantă încât să poate fi considerată asumată sau recunoscută integral, astfel cum rezultă din alin. (3) al art. 274 NCPC. Practica a înclinat pentru extinderea acestei derogări şi pentru cazul în care înscrisul nu s-a redactat în mai multe exemplare'31.
Pe lângă faptul că menţiunea referitoare la numărul originalelor întocmite nu este sacramentală, s-a considerat că lipsa sa poate fi acoperită dacă părţile litigante depun în instanţă toate exemplarele actului şi declară aceasta sau dacă nu contestă în faţa instanţei care administrează proba lipsa acestei menţiuni'41.
Cu alte cuvinte, dacă părţile confirmă existenţa convenţiei, atunci formalitatea exemplarului multiplu nu este esenţială pentru aprecierea validităţii înscrisului ca probă.
2. Excepţii de la formalitatea multiplului exemplar. De la formalitatea exemplarului multiplu al convenţiei sinalagmatice, alin. (4) al art. 274 instituie o excepţie directă: pluralitatea exemplarelor originale nu este cerută când părţile, de comun acord, au depus singurul original la un terţ ales de ele, care astfel îndeplineşte funcţie de reprezentant comun al părţilor angajate în convenţie.
O altă excepţie directă este determinată prin art. 277 alin. (1) NCPC, respectiv înscrisul care constată un contract între profesionişti, dacă legea nu prevede condiţii speciale pentru actul respectiv. De asemenea, reprezintă excepţie de la formalitatea multiplului exemplar conversiunea înscrisului autentic nul ca atare reglementată în art. 271 alin. (2) NCPC, acesta având funcţia probatorie a înscrisului sub semnătură privată, fără altă formalitate.
Practica judiciară a asimilat însă situaţiilor de excepţie de la această cerinţă şi următoarele situaţii:
a) cazul în care convenţia sinalagmatică este constatată printr-o hotărâre judecătorească;
b) cazul contractelor încheiate prin corespondenţă;
c) actele juridice unilaterale şi înscrisurile care constată convenţii unilaterale ori care au fost generate ca acte unilaterale, iar ulterior au devenit sinalagmatice;
d) actul juridic recognitiv sau confirmativ, chiar dacă priveşte o convenţie sinalagmatică;
e) actul sinalagmatic în care o parte şi-a executat obligaţia anterior sau concomitent redactării acestuia.