Art. 275 Noul Cod de Procedură Civilă Formalitatea bun şi aprobat Probele Judecata
| Comentarii |
|
Judecata
SUBSECŢIUNEA a 3-a
Probele
Art. 275
Formalitatea bun şi aprobat
(1) Înscrisul sub semnătură privată, prin care o singură parte se obligă către o alta să-i plătească o sumă de bani sau o cantitate de bunuri fungibile, trebuie să fie în întregime scris cu mâna celui care îl subscrie sau cel puţin ca, în afară de semnătură, să fie scris cu mâna sa bun şi aprobat pentru.........., cu arătarea în litere a sumei sau a cantităţii datorate.
(2) Când suma arătată în cuprinsul înscrisului este diferită de cea arătată în formula bun şi aprobat, se prezumă că obligaţia nu există decât pentru suma cea mai mică, chiar dacă înscrisul şi formula bun şi aprobat sunt scrise în întregime cu mâna sa de cel obligat, afară numai dacă se dovedeşte în care parte este greşeală sau dacă prin lege se prevede altfel.
| ← Art. 274 Noul Cod de Procedură Civilă Pluralitatea de... | Art. 276 Noul Cod de Procedură Civilă Sancţiunea... → |
|---|
Ca şi în cazul art. 274, formalitatea este impusă din perspectivă probatorie şi nu semnifică nulitatea operaţiunii juridice în sine, care ar putea fi probată şi prin alte mijloace (actul ca atare, nul ca înscris sub semnătură privată ca efect al
Citește mai mult
lipsei acestei menţiuni, este totuşi început de dovadă scrisă, potrivit art. 276 NCPC).Alineatul (1) al art. 275 prevede ca modalitate de îndeplinire a acestei formalităţi că actul sub semnătură privată prin care o parte se obligă către alta a-i plăti o sumă de bani sau o cantitate de bunuri fungibile trebuie să fie scris în întregime de acela care l-a semnat, ori cel puţin acesta, înainte de a semna, să adauge la sfârşitul actului cuvintele „bun şi aprobat pentru...", arătând întotdeauna în litere suma sau câtimea (cantitatea) lucrurilor datorate.
Cerinţa nu este atenuată în cazul pluralităţii de debitori, situaţie în care formalitatea va fi adusă la îndeplinire prin adăugarea cuvintelor „bun şi aprobat pentru..." precedent semnăturii fiecărui debitor.
De asemenea, formalitatea se aplică nu numai obligaţiilor principale, dar şi celor accesorii, precum fideiusiunea.
Ea nu este însă necesară dacă obligaţia ca atare a fost voluntar executată înainte sau concomitent redactării înscrisului.
în caz de nepotrivire între suma indicată în cuprinsul înscrisului şi cea din formula „bun şi aprobat" debitorul se consideră obligat la suma cea mai mică; se prezumă că obligaţia nu există decât pentru suma cea mai mică, chiar dacă înscrisul şi formula „bun şi aprobat" sunt scrise în întregime cu mâna sa de cel obligat.
Prezumţia nu se aplică dacă se dovedeşte în care parte este greşeala sau dacă prin lege se prevede altfel; având în vedere şi caracterul său relativ, creditorul face proba contrară.
Nici în cazul formalităţii „bun şi aprobat", formula de asumare nu este sacramentală, putând fi înlocuită prin alta echivalentă, fiind însă obligatoriu ca suma ori cantitatea să fie arătată în litere (sau şi în litere alături de cifre, dar nu numai în cifre).
2. Excepţii de la formalitatea „bun şi aprobat". De la formalitatea „bun şi aprobat" sunt instituite şi unele excepţii: art. 277 alin. (1) NCPC prevede că această dispoziţie nu se aplică înscrisului care constată un contract între profesionişti, dacă legea nu prevede condiţii speciale pentru acesta şi nici conversiunii înscrisului autentic nul ca atare reglementată în art. 271 alin. (2) NCPC, acesta având funcţia probatorie a înscrisului sub semnătură privată, fără altă formalitate.
Practica judiciară a asimilat însă situaţiilor de excepţie de la această cerinţă şi cazul chitanţelor liberatorii, acestea vizând executarea unor obligaţii, iar nu naşterea lor, aşa cum nu este necesară la o achiesare sau renunţare ori în cazul unei obligaţii stabilite prin hotărâre judecătorească;
Totuşi, formalitatea este necesară în cazul în care o obligaţie unilaterală este constatată într-un înscris în formă aparentă de convenţie sinalagmatică, precum şi atunci când obligaţia unilaterală este asumată cu ocazia încheierii unei convenţii sinalagmatice, fiind consemnată în înscrisul întocmit pentru constatarea convenţiei sinalagmatice, deoarece, în realitate, este vorba de două operaţiuni juridice.