Art. 32 Noul Cod de Procedură Civilă Condiţii de exercitare a acţiunii civile Aplicarea legii de procedură civilă

1. Consideraţii generale privind condiţiile de exercitare a acţiunii civile. Dispoziţiile art. 32 NCPC enumera cele patru condiţii de exercitare a acţiunii civile, cerinţe care trebuie întrunite cumulativ atât în ipoteza formulării şi susţinerii cererilor în justiţie, astfel cum acestea sunt enumerate de art. 30 alin. (2) NCPC, cât şi în cea a invocării apărărilor.

în consecinţă, condiţiile menţionate trebuie reunite nu numai în cazul cererii de chemare în judecată, ci şi în ipoteza în care o parte invocă o excepţie procesuală, fiind necesar ca aceasta să aibă capacitate şi calitate procesuală

Citește mai mult

şi să justifice un interes.

Spre exemplu, în cadrul unei contestaţii la executare, dacă biroul executorului judecătoresc, deşi nu este parte în proces (contestaţia nefiind formulată în contradictoriu şi cu acesta), invocă excepţia tardivităţii promovării contestaţiei la executare prin adresa de înaintare a dosarului de executare, instanţa va respinge această excepţie ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală de parte litigantă. în situaţia în care contestaţia la executare ar fi introdusă cu încălcarea termenului legal, cele susţinute de biroul executorului judecătoresc corespunzând realităţii, dat fiind caracterul de ordine publică al acestei excepţii procesuale, instanţa o va invoca din oficiu, soluţionând cauza prin admiterea sa.

De asemenea, dacă un pârât invocă nulitatea procedurii de citare decurgând din inserarea eronată în cuprinsul citaţiei a calităţii procesuale a unei alte părţi litigante, cerinţă prevăzută de art. 157 alin. (1) lit. f) NCPC, instanţa va respinge această cerere ca lipsită de interes, folosul practic urmărit de pârât nefiind personal.

Fiecare dintre cele patru condiţii de exerciţiu al acţiunii civile este analizată distinct de noul cod (capacitatea procesuală în art. 56-58, calitatea procesuală în art. 36-39, unele aspecte privind pretenţia/dreptul în art. 34-35, iar interesul în art. 33).

2. Condiţia formulării unei pretenţii. Formularea unei pretenţii este stipulată în mod expres printre condiţiile de exercitare a acţiunii civile, potrivit art. 32 alin. (1) lit. c) NCPC.

Legiuitorul a preferat redactarea condiţiei sub această formă în locul celei vizând afirmarea unui drept, pentru considerentele expuse în continuare. Pe de-o parte, dreptul subiectiv civil de care se prevalează partea nu reprezintă la data formulării acţiunii decât o pretenţie, existenţa acestuia fiind stabilită numai la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti, în urma analizării fondului pretenţiei, prin prisma raportării dispoziţiilor legale incidente la situaţia de fapt stabilită prin mijloacele probatorii administrate în cauză. Pe de altă parte, nu întotdeauna prin exercitarea acţiunii civile se urmăreşte protecţia judiciară a unui drept subiectiv civil, existând ipoteze în care partea tinde numai la realizarea unei situaţii juridice pentru care este obligatorie calea judecăţii (spre exemplu, divorţul pronunţat din culpa soţilor).

Prin urmare, pretenţia formulată vizează un drept subiectiv civil sau o situaţie juridică pentru care calea judecăţii este obligatorie, în raport de care instanţa este chemată să pronunţe o soluţie.

în ceea ce priveşte dreptul subiectiv civil, acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) sâ fie recunoscut şi ocrotit de lege, adică să nu intre în conţinutul unui raport juridic care să contravină normelor legale imperative sau regulilor de convieţuire socială.

Spre exemplu, acţiunea prin care un moştenitor rezervatar solicită reducţiunea donaţiei înaintea legatului vizează o pretenţie ce încalcă art. 1096 alin. (1) NCC, normă juridică cu caracter imperativ;

b) sâ fie exercitat în limitele sale externe, de ordin material şi juridic, precum şi în limitele sale interne, adică numai potrivit scopului economic şi social în vederea căruia este recunoscut de lege.

Limitele externe ale unui drept sunt condiţii de ordin material şi juridic, fixate de lege pentru exerciţiul său. De pildă, pentru a beneficia de protecţie juridică prin admiterea unei acţiuni în pretenţii, un drept de creanţă trebuie exercitat cu respectarea termenului de prescripţie extinctivă. în acelaşi context, o ipoteză în care dreptul subiectiv este exercitat în mod nelegal, cu încălcarea limitelor externe, o constituie, spre exemplu, introducerea de către un uzufructuar a unei acţiuni în revendicarea bunului asupra căruia există dreptul de uzufruct, acesta având deschisă pentru apărarea prerogativelor sale numai acţiunea confesorie.

Limitele interne ale unui drept vizează respectarea la momentul exercitării sale a scopului economic şi social pentru care a fost recunoscut de lege. Un exemplu în sensul exercitării abuzive a unui drept subiectiv civil îl reprezintă invocarea dispoziţiilor art. 582 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) NCC (solicitarea proprietarului unui teren adresată constructorului de rea-credinţă, care a edificat o lucrare pe acest teren, să o desfiinţeze pe cheltuiala sa şi să răspundă pentru contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului), în ipoteza în care proprietarul terenului a avut cunoştinţă de începerea lucrărilor, însă a aşteptat până la momentul finalizării integrale a acestora pentru a solicita desfiinţarea lor, dreptul fiind recunoscut de lege în scopul protecţiei atributelor dreptului de proprietate al proprietarului terenului, iar nu în cel al creării unui prejudiciu substanţial autorului lucrării;

c) sâ fie exercitat cu bunâ-credinţâ. Această condiţie semnifică convingerea titularului dreptului afirmat că este îndreptăţit să procedeze la exercitarea sa.

Exemplificând, nu există o exercitare a dreptului de creanţă cu rea-credinţă în ipoteza în care creditorul promovează o acţiune în pretenţii împotriva debitorului, fără a cunoaşte faptul achitării datoriei anterior introducerii cererii, întrucât debitorul emisese un ordin de plată în cuprinsul căruia a specificat în mod greşit numărul facturii în baza căreia a plătit, astfel încât creditorul nu a putut-o identifica, existând numeroase plăţi efectuate între părţi;

d) sâ fie actual. în primul rând, dreptul subiectiv civil nu este actual în ipoteza în care este afectat de un termen suspensiv, existenţa dreptului fiind certă, numai exerciţiul său fiind amânat, caz în care cererea se va respinge ca prematur formulată. Cu titlu de exemplu, se va respinge ca prematură acţiunea prin care creditorul solicită obligarea debitorului la plata preţului unui imobil în condiţiile în care termenul de executare a acestei obligaţii nu s-a împlinit potrivit stipulaţiilor contractuale.

Forma procedurală de invocare a prematurităţii dreptului o constituie excepţia procesuală cu aceeaşi denumire, aceasta fiind o excepţie de fond (vizează încălcarea cerinţelor pretenţiei - condiţie de exerciţiu a acţiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) şi peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluţionării fondului cererii). Excepţia prematurităţii poate fi invocată de parte sau de instanţă, în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel, prin raportare la art. 247 alin. (1) teza I NCPC.

în ipoteza în care dreptul este afectat de o condiţie suspensiva, având în vedere că însăşi existenţa dreptului depinde de realizarea condiţiei, dreptul neexistând în mod valabil în patrimoniul reclamantului, aceasta se va respinge ca neîntemeiată, iar nu ca prematură. Prematuritatea implică exercitarea unei drept subiectiv, a cărui existenţă este certă în patrimoniul părţii, înainte de împlinirea termenului suspensiv, în timp ce netemeinicia vizează chiar lipsa dreptului însuşi.

în cazul acţiunii prin care se tinde la valorificarea unui drept afectat de o condiţie suspensivă, soluţia de respingere a acesteia ca neîntemeiată, în considerarea celor menţionate mai sus, nu este de natură să confere autoritate de lucru judecat unei acţiuni având acelaşi obiect, dar care este promovată ulterior realizării condiţiei, din moment ce fundamentul cererilor este distinct, simpla respingere ca neîntemeiată a unei acţiuni neatrăgând de plano incidenţa autorităţii de lucru judecat.

Spre exemplu, în situaţia în care o parte solicită restituirea prestaţiei executate în temeiul unui act juridic, a cărui rezoluţiune judiciară nu a fost declarată până la momentul introducerii cererii, aceasta se va respinge ca neîntemeiată, neexistând vreun temei pentru repunerea părţii în situaţia anterioară încheierii unui act juridic valabil (obligaţia restituirii existând numai din momentul realizării condiţiei suspensive a desfiinţării actului juridic).

în al doilea rând, cerinţa ca dreptul pretins să fie actual se referă la ipotezele în care se solicită instanţei realizarea dreptului, nu şi atunci când se cere constatarea existenţei acestuia în starea în care se găseşte, şi anume afectat de un termen suspensiv. Cu titlu exemplificativ, o parte poate solicita instanţei să constate existenţa dreptului său de proprietate afectat de un termen suspensiv, însă nu poate pretinde revendicarea bunului.