Art. 33 Noul Cod de Procedură Civilă Interesul de a acţiona Aplicarea legii de procedură civilă

1. Noţiunea interesului, condiţie a acţiunii civile. Prin interes se înţelege folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă, indiferent de forma concretă de manifestare a acesteia - cerere în justiţie sau apărare de fond ori procedurală.

Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acţiunii civile, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate.

Interesul trebuie apreciat la momentul formulării cererii sau al invocării apărării, faptul că ulterior acesta nu mai

Citește mai mult

subzistă fiind de natură să atragă eventual rămânerea fără obiect a cererii sau a apărării.

Spre exemplu, în ipoteza promovării unei acţiuni în pretenţii, dacă pe parcursul desfăşurării procesului pârâtul plăteşte reclamantului suma solicitată, cererea se va respinge ca rămasă fără obiect, iar nu ca lipsită de interes, reclamantul justificând un folos practic la momentul iniţierii acţiunii. Similar, dacă cererea de încuviinţare a executării silite este respinsă, apelul declarat împotriva încheierii respective nu se va respinge ca lipsit de interes în ipoteza în care creditorul a obţinut de la un alt complet de judecată al aceleiaşi instanţe de executare încuviinţarea executării silite solicitate, ci calea de atac se va admite, încheierea atacată va fi schimbată în tot în sensul respingerii cererii de încuviinţare a executării silite ca rămase fără obiect.

Modalitatea expusă de respingere a cererii ca rămasă fără obiect, iar nu ca lipsită de interes prezintă relevanţă şi prin prisma suportării cheltuielilor de judecată. Astfel, de principiu, dacă cererea este respinsă ca lipsită de interes, reclamantul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată avansate de partea adversă, în timp ce dacă cererea rămâne fără obiect în cursul judecăţii, pârâtul ar putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, cu observarea însă a prevederilor art. 454 NCPC.

în ipotezele în care calitatea procesuală activă aparţine oricărei persoane interesate, excepţia procesuală ce se impune a fi invocată şi soluţionată este cea a lipsei de interes, iar nu aceea a lipsei calităţii procesuale active, întrucât elementul esenţial asupra căruia statuează instanţa vizează condiţia interesului, calitatea existând în mod automat în prezenţa acestei cerinţe (spre exemplu, situaţia promovării unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic).

în ceea ce priveşte cerinţele legale ale condiţiei interesului de a acţiona, acesta trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

2. Condiţia interesului determinat. Condiţia determinării interesului vizează stabilirea folosului practic ce poate fi realizat de parte în concret în eventualitatea admiterii formei procedurale exercitate, fiind echivalentă cu cerinţa existenţei interesului însuşi.

Spre exemplu, în actuala reglementare, simplul fapt al declarării căii de atac de către partea căreia i s-a admis cererea de chemare în judecată în primă instanţă nu este de natură să conducă în mod absolut necesar la respingerea căii de atac ca lipsită de interes, întrucât există posibilitatea legală a atacării doar a considerentelor unei hotărâri judecătoreşti, chiar şi în ipoteza în care soluţia cuprinsă în dispozitiv este favorabilă părţii care exercită calea de atac. Astfel, potrivit art. 461 alin. (2) NCPC, în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt care prejudiciază partea, instanţa va admite calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.

Nu prezintă interes acţiunea având ca obiect obligarea pârâtului la plata unei sume de bani, în condiţiile în care reclamantul deţine un titlu executoriu valabil împotriva pârâtului vizând aceeaşi sumă de bani reclamată, întrucât există posibilitatea demarării directe a procedurii executării silite, reclamantul neobţinând vreun folos practic în demersul său pentru constituirea unui nou titlu executoriu. Astfel, un cabinet de avocatură, care a încheiat un contract de asistenţă juridică cu o persoană în calitate de client, nu are interes să promoveze o acţiune în pretenţii îndreptată împotriva clientului având ca obiect plata onorariului avocaţial, întrucât poate proceda la punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de contractul de asistenţă juridică.

Totodată, de principiu, nu prezintă interes acţiunea în constatarea nulităţii absolute a actului juridic de care se prevalează actualul proprietar al unui imobil, promovată de către o persoană care a încheiat anterior cu o altă persoană un contract de închiriere în privinţa acestui bun, al cărui termen contractual de închiriere a expirat, din moment ce, printr-o eventuală desfiinţare a titlului de proprietate, această parte nu ar obţine vreun folos practic, situaţia sa juridică de persoană fără titlu locativ fiind aceeaşi.

Instanţa va respinge ca lipsită de interes şi acţiunea oblică exercitată de creditor în ipoteza în care debitorul este solvabil, existând în patrimoniul acestuia elemente de activ suficiente pentru valorificarea creanţei creditorului.

3. Condiţia interesului legitim. Interesul este legitim atunci când nu contravine normelor imperative ale legii sau regulilor de convieţuire socială.

O astfel de cerinţă trebuie deosebită de condiţia legalităţii pretenţiei formulate, ce ar implica examinarea fondului acesteia.

Spre exemplu, o acţiune privind executarea unui contract având ca obiect săvârşirea unei infracţiuni de către pârât, act juridic a cărui existenţă este contestată de către acesta, se va respinge ca lipsită de interes, iar nu ca neîntemeiată. Soluţia se impune prin prisma faptului că instanţa nu trebuie să administreze probe pentru a lămuri existenţa obligaţiilor ce îi incumbau pârâtului (temeinicia pretenţiei), pentru că şi în ipoteza în care părţile ar fi încheiat în realitate un astfel de contract, acesta ar fi fost lovit de nulitate absolută, ca atare neputându-se oricum dispune obligarea pârâtului la executarea sa.

4. Condiţia interesului personal. Interesul trebuie să fie personal, în sensul că cel care recurge la această formă procedurală urmăreşte să obţină, direct sau indirect, un folos practic pentru sine. Este de menţionat faptul că noul Cod de procedură civilă a specificat printre cerinţele interesului numai condiţia ca acesta să fie personal, iar nu în mod necesar şi direct, folosul putând fi realizat şi indirect.

Spre exemplu, cererea prin care un pârât invocă nulitatea procedurii de citare, decurgând din inserarea eronată în cuprinsul citaţiei a calităţii procesuale a unei alte părţi, nu respectă cerinţa interesului personal pentru exerciţiul său, din moment ce persoana ce ar putea suferi un prejudiciu procesual prin nelegala sa citare este cea vizată de această procedură, iar nu altcineva.

Atunci când forma procedurală nu este promovată de titularul dreptului, ci de alte persoane sau organe cărora legea le recunoaşte legitimare procesuală activă, folosul practic obţinut se produce tot asupra titularului (ipoteza acţiunii oblice, de pildă).

5. Condiţia interesului născut şi actual. Această cerinţă vizează faptul că interesul trebuie să existe în momentul în care se exercită acţiunea civilă, independent de forma sa concretă de manifestare, în sensul că partea nu ar mai obţine folosul practic urmărit dacă nu ar recurge în acel moment la acţiune, fiind ca atare prejudiciată.

Cu toate acestea, potrivit art. 33 teza a ll-a NCPC, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.

Astfel, în ipoteza cererii reconvenţionale cu caracter subsidiar, chiar dacă la momentul introducerii acesteia, nefiind soluţionată cererea principală, aparent s-ar putea considera că nu există interesul promovării sale, acest interes există în realitate prin prisma eventualităţii admiterii cererii principale. Spre exemplu, dacă cererea principală are ca

obiect revendicarea unui imobil, iar cererea reconvenţională are ca obiect obligarea reclamantului la plata contravalorii îmbunătăţirilor necesare şi utile aduse imobilului, pârâtul are interesul promovării acesteia, prin prisma prefigurării soluţiei de admitere a cererii principale.

6. Excepţia lipsei de interes. Forma procedurală de invocare a lipsei de interes o constituie excepţia procesuală cu aceeaşi denumire, aceasta fiind o excepţie de fond (vizează încălcarea cerinţelor interesului - condiţie de exerciţiu a acţiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) şi peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluţionării fondului cererii).

Excepţia lipsei de interes poate fi invocată de parte sau de instanţă, în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel, prin raportare la prevederile art. 247 alin. (1) teza I NCPC. Instanţa se pronunţă prin încheiere dacă lipsa de interes vizează invocarea unei excepţii procesuale sau a unui incident procedural ori dacă lipsa de interes priveşte promovarea unei cereri în justiţie, iar excepţia procesuală corespunzătoare a fost respinsă sau, dimpotrivă, a fost admisă, în acest ultim caz numai cu condiţia ca instanţa să fi rămas în continuare învestită cu soluţionarea cauzei. Totodată, instanţa se va pronunţa prin sentinţă sau decizie, după caz, dacă lipsa de interes priveşte o cerere în justiţie, iar excepţia procesuală corespunzătoare a fost admisă, instanţa dezînvestindu-se de soluţionarea cauzei.

între excepţia procesuală a lipsei de interes şi cea a lipsei obiectului, ca element al acţiunii civile înseşi, în ceea ce priveşte ordinea de soluţionare, apreciem că prevalează excepţia lipsei obiectului, acţiunea urmând a fi anulată, prin raportare la dispoziţiile art. 196 alin. (1) NCPC. Dacă cererea rămâne fără obiect pe parcursul soluţionării cauzei, aceasta se va respinge ca rămasă fără obiect, iar nu se va dispune anularea sa, întrucât art. 196 alin. (1) NCPC vizează lipsa obiectului la data formulării cererii.