Art. 324 Noul Cod de Procedură Civilă Aprecierea probei cu martori Probele Judecata

în aprecierea probei prin declaraţiile martorilor există anumite particularităţi, judecătorul având de rezolvat succesiv două probleme: în primul rând, dacă martorul este sincer, iar, presupunând că martorul este de bună-credinţă, va avea în vedere împrejurările în care martorul a luat cunoştinţă de faptele ce fac obiectul declaraţiei respective, adică va evalua dacă declaraţia lui corespunde realităţii.

Sinceritatea martorului se apreciază cu ajutorul unor aspecte de fapt variabile de la o speţă la alta, precum măsura în care martorul este interesat în proces, afecţiunea sau duşmănia dintre

Citește mai mult

martor şi una din părţi, gradul de rudenie sau afinitate, izvorul informaţiilor martorului, dar şi prin confruntarea depoziţiei martorului cu împrejurările de fapt ale speţei stabilite suficient de precis prin alte mijloace de probă.

Astfel, simpla legătură de rudenie dintre martor şi una din părţi nu creează prezumţia de lipsă de obiectivitate, la o astfel de concluzie putându-se ajunge numai din analiza declaraţiilor martorului în complexul întregului material probator, cu atât mai mult cu cât în unele procese (divorţ, stabilirea paternităţii etc.) este greu de produs alte probe în afară de depoziţiile rudelor părţilor.

în situaţia în care instanţa ajunge la concluzia că mărturia nu este sinceră, o va înlătura din proces, înlăturare integrată procesului de deliberare asupra probelor, după închiderea dezbaterilor.

De aceea, avem rezerve faţă de opinia conform căreia instanţa trebuie să dea posibilitatea părţii care a propus martorul respectiv de a cere eventual şi audierea altor martori care ar putea să confirme susţinerile considerate ca nesincere, dar şi părţii potrivnice posibilitatea de propune noi martori în combaterea celor ce se vor declara de către martorii adversarului.

După ce a stabilit sinceritatea martorului, instanţa trebuie să aprecieze în ce măsură depoziţia acestuia reflectă realitatea.

Această problemă se rezolvă prin efectuarea unui examen asupra facultăţilor fizico-psihice ale martorului. Astfel, instanţa trebuie să se raporteze la cele trei momente ale mărturiei: perceperea faptului, memorizarea faptului perceput şi reproducerea faptului perceput şi memorizat.

Gradul în care un fapt este perceput de o persoană depinde de unele elemente obiective (distanţa dintre martor şi faptul perceput, gradul de vizibilitate, locul, timpul şi condiţiile în care s-a făcut percepţia, anumite infirmităţi fizice care nu permit percepţia într-un anumit mod etc.), dar şi de elemente subiective (intensitatea cu care faptul respectiv a trecut în conştiinţa martorului, starea sufletească în care se găsea în acel moment martorul, preocupările sale obişnuite, profesia etc.).

Cât priveşte memorizarea şi stocarea faptului perceput, instanţa trebuie să ţină cont de factorul timp, care uneori şterge din memoria martorului detalii sau chiar şi împrejurări esenţiale, precum şi de faptul că în memoria martorului sunt imagini succesive în timp, care se pot suprapune, deformând imaginea iniţială. De asemenea, în mod involuntar, martorii adaugă frecvent la faptele percepute şi propriile lor concluzii.

Cel de-al treilea moment (relatarea) prezintă o importanţă deosebită, fiind numeroase cazurile în care o persoană, deşi a perceput bine faptul şi l-a conservat nealterat în memorie, nu este în măsură să îl redea corect, mai ales când martorul este o persoană cu pregătire inferioară ori este foarte emotiv. Din acest punct de vedere, un rol foarte mare îl are judecătorul (preşedintele completului), care ar trebui să îl lase pe martor

să se exprime aşa cum poate, fără să îl întrerupă, să evite sau să înlăture întrebările ce sugerează răspunsurile martorului, toate aceste împrejurări urmând a fi apreciate în funcţie de inteligenţa martorului, gradul său de cultură, obişnuinţa de a se exprima etc.

Forţo probanta a mărturiei este lăsată la aprecierea instanţei, care, după ce evaluează critic declaraţiile martorilor, se va pronunţa asupra faptelor şi împrejurărilor relatate de martori, statuând cu privire la măsura în care au fost dovedite.