Art. 359 Noul Cod de Procedură Civilă Condiţii de admisibilitate Probele Judecata
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Judecata
SUBSECŢIUNEA a 3-a
Probele
Judecata
SUBSECŢIUNEA a 3-a
Probele
Art. 359
Condiţii de admisibilitate
(1) Oricine are interes să constate de urgenţă mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor bunuri, mobile sau imobile ori să obţină recunoaşterea unui înscris, a unui fapt sau a unui drept, dacă este pericol ca proba să dispară ori să fie greu de administrat în viitor, va putea cere, atât înainte, cât şi în timpul procesului, administrarea acestor probe.
(2) În cazul în care partea adversă îşi dă acordul, cererea poate fi făcută, chiar dacă nu există urgenţă.
| ← Art. 358 Noul Cod de Procedură Civilă Neprezentarea la... | Art. 360 Noul Cod de Procedură Civilă Soluţionarea cererii... → |
|---|
Dacă persoana interesată ar fi limitată la administrarea acestei probe pe calea obişnuită, adică în cursul desfăşurării procesului, este posibil ca ea să nu mai fie în măsură să-şi dovedească pretenţia sau, după caz, apărarea. Pentru a
Citește mai mult
preveni o astfel de situaţie, legea a reglementat procedura asigurării dovezilor (art. 359-365 NCPC), care mai este cunoscută şi sub denumirea de „anchetă infuturum", procedură care are ca scop conservarea unei probe necesare într-un eventual proces sau chiar într-un proces pendinte.1. Condiţia urgenţei. Această dispoziţie trasează o condiţie de admisibilitate a cererii de asigurare a dovezilor, şi anume condiţia urgenţei.
Procedura de asigurare a dovezilor este condiţionată de urgenţa impusă de existenţa unui pericol de dispariţie a probei sau de îngreunare a administrării ei în viitor.
Urgenţa determinată de acest pericol este o chestiune de fapt, lăsată la aprecierea instanţei. Ea trebuie să privească proba (atât ca mijloc - integritate a probei -, cât şi ca procedură de administrare - anumite situaţii excepţionale pot justifica administrarea interogatoriului în procedura asigurării dovezilor), iar nu părţile litigiului şi va fi justificată şi demonstrată prin intermediul cererii (într-o speţă, s-a stabilit că dispoziţiile legale care reglementează procedura asigurării dovezilor nu conferă posibilitatea instituirii obligaţiei de conservare a lucrurilor supuse asigurării în sarcina adversarului; reţinerea nejustificată a documentelor contabile de către un asociat impune admiterea cererii, dar nu şi obligarea acestuia la predarea lor către celălalt asociat, măsură ce nu poate fi dispusă printr-o asemenea procedură).
Lipsa urgenţei, fiind o condiţie de procedură, nu trebuie sesizată de către instanţă pe cale de excepţie, astfel încât neîndeplinirea acesteia să ducă la respingerea cererii ca inadmisibilă.
Astfel, urgenţa nu va fi evaluată ca o condiţie de admisibilitate, iar proba va fi administrată/ara alte verificări daca partea adversa (este vorba de partea care, într-un existent ori eventual litigiu cu autorul cererii de asigurare a dovezilor, ar putea sta pe poziţia procesuală opusă cu acesta) îşi dă acordul de administrare a probei în condiţiile excepţionale ale acestei proceduri.
Acordul trebuie să fie expres, lipsa întâmpinării sau a opoziţiei efective a părţii adverse citate în această procedură neavând semnificaţie. Din această perspectivă, chiar dacă urgenţa este impusă prin situaţia particulară a probei, şi nu a părţilor, acordul administrării probei în lipsa urgenţei trebuie dat în caz de coparticipare procesuală de toate persoanele, în caz contrar încălcându-se regula contradictorialităţii.
2. Formularea cererii. Cererea de asigurare a dovezilor poate fi formulată atât pe cale principală, adică atunci când procesul care impune administrarea probei în discuţie nu a început încă, dar şi incidental, respectiv în timpul procesului deja început, situaţie în care are caracterul de cerere incidentală, cu toate consecinţele atrase prin art. 123 NCPC.
în cazul în care cererea este făcută în cursul procesului care deja a început, aceasta poate fi formulată oricând, inclusiv odată cu cererea de chemare în judecată, dar, desigur, înainte ca în litigiu să se fi ajuns la administrarea probelor, situaţie în care evaluarea urgenţei administrării probei nu mai prezintă interes.
Cererea poate fi făcută de oricare dintre părţile litigiului în care proba urmează să fie administrată, însă invocarea sa în acel litigiu nu este obligatorie. Cu toate acestea, dacă partea care a cerut asigurarea dovezii nu mai doreşte folosirea sa în litigiul principal, ea poate fi însuşită de către adversar în condiţiile art. 363 alin. (3) NCPC.
3. Natura procedurii. Cu privire la natura procedurii, vom pleca de la analiza scopului acesteia, sens în care apreciem că prin asigurarea dovezilor se urmăreşte conservarea unei probe pentru a putea fi folosită într-un litigiu în curs sau viitor'21. Este deci un mijloc de asigurare a administrării unei probe, fără a pune în dispută între părţile care participă la această procedură „stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană", sens în care aceasta este încadrabilă în categoria cererilor necontencioase, potrivit art. 527 NCPC (într-o speţă, s-a considerat că simpla cerere pentru asigurarea dovezilor, introdusă în conformitate cu art. 235 CPC 1865, nu este de natură să conducă la întreruperea cursului prescripţiei deoarece o asemenea cerere nu are caracter contencios).
O cerere de asigurare a dovezilor nu ar putea niciodată să conducă instanţa care administrează proba în aceste condiţii la evaluarea probei, adică la deliberarea asupra situaţiei de fapt pe care partea tinde să o demonstreze.
Evaluarea probei va fi făcută numai de către instanţa care judecă procesul propriu-zis şi care va putea să stabilească în ce măsură puterea ei doveditoare duce la demonstrarea dreptului afirmat în acel litigiu (o cerere de asigurare a dovezilor care tinde la demonstrarea faptului că accidentul a fost provocat din vina exclusivă a pârâtului trebuia declarată inadmisibila şi motivată pe împrejurarea că în cadrul procedurii asigurării dovezilor nu s-ar putea prejudeca fondul).
Există, însă, şi opinia că procedura se încadrează la categoria procedurilor conten-cioase, în primul rând datorită faptului că atunci când proba este solicitată, instanţa se pronunţă asupra admisibilităţii (utilităţii, pertinenţei, concludenţei) sale, iar cum etapa încuviinţării şi administrării dovezilor este una contencioasă, această procedură nu capătă caracter necontencios doar pentru motivul că este declanşată înaintea judecăţii propriu-zise sau în timpul acesteia, dar anterior termenului la care se încuviinţează probele. în al doilea rând, s-a arătat că procedura contencioasă se caracterizează prin existenţa unui litigiu, a unui conflict de interese, chiar şi a unuia doar posibil, astfel că cererea de asigurare de dovezi se încadrează în această categorie - fie că este vorba de o cerere anterioară litigiului, fie contemporană acestuia -, şi nu în cea a procedurilor necontencioase, care se caracterizează prin absenţa unui conflict ori litigiu şi, implicit, a unui adversar care ar avea interesul să se opună cererii.
Evaluarea admisibilităţii probei în procedura asigurării dovezilor este o chestiune procedurala, distincta de stabilirea unui drept - în sensul art. 527 NCPC -, care nu are în vedere drepturi cu conţinut procesual. în plus, deosebit faţă de vechea reglementare, art. 363 alin. (1) NCPC arată că probele asigurate vor fi cercetate sub aspectul admisibilităţii şi concludenţei lor de instanţa care judecă procesul, ceea ce lipseşte de autoritate încheierea de încuviinţare a cererii întemeiate pe art. 359 şi art. 362 cu privire la aceste evaluări.
în al doilea rând, nu natura şi procedura de administrare a probelor trasează caracterul contencios al procesului - de altfel, administrarea probelor în condiţii de contradictorialitate nu este străină procedurii necontencioase -, ci obiectul litigiului, dreptul subiectiv material valorificat prin acest mijloc.