Art. 435 Noul Cod de Procedură Civilă Obligativitatea şi opozabilitatea hotărârii Dispoziţii generale Hotărârile judecătoreşti

1. Relativitatea hotărârii judecătoreşti. Efectele obligatorii pentru părţi. Opozabilitate. Hotărârea produce drepturi şi obligaţii doar faţă de părţi şi succesorii acestora, obligativitatea hotărârii judecătoreşti fiind cea care impune ca părţile să se supună efectelor lucrului judecat şi să îşi conformeze conduita corespunzător. Relativitatea efectelor hotărârii judecătoreşti reprezintă o transpunere în plan procesual a raportului de drept substanţial, fiind just şi echitabil ca hotărârea judecătorească să producă efecte numai între părţile litigante; ea nu trebuie să creeze situaţii

Citește mai mult

avantajoase pentru terţi, dar nici să dăuneze acestora; în acest context, în doctrină, se menţionează dubla relativitate a hotărârii judecătoreşti: aceea a lucrului judecat şi aceea a efectului obligatoriu (comună convenţiilor).

în categoria părţilor sunt incluşi reclamantul, pârâtul şi intervenientul voluntar sau forţat, potrivit distribuţiei procesuale de la data finalizării judecăţii prin pronunţarea hotărârii, indiferent dacă aceştia au stat în proces personal sau prin mandatar, indiferent dacă a fost vorba despre o prezenţă fizică sau juridică (ceea ce presupune însă legala citare), după cum nu are importanţă nici izvorul reprezentării în proces - mandat legal, convenţional sau cu caracter judiciar.

Hotărârea judecătorească nu este opozabila procurorului, întrucât acesta nu dobândeşte calitatea de parte în proces în cazul în care participă la judecată, în condiţiile permise de art. 92 NCPC, rămânând străin de raportul juridic de drept substanţial soluţionat prin hotărârea judecătorească.

De asemenea, ea rămâne inopozabilâ şi altor categorii de participanţi la procesul civil - martori, experţi, minori audiaţi în pricinile de dreptul familiei, autorităţi sau persoane care deţin un înscris privitor la pricină şi care îl prezintă instanţei în urma unei dispoziţii în acest sens, astfel cum prevăd art. 293 şi art. 298 NCPC.

în plus, există cazuri când o hotărâre este opozabilă unor persoane care nu au participat la procesîn calitate de parte-spre exemplu tutorele desemnat de instanţa de tutelă în condiţiile art. 118 NCC -, dar şi hotărâri judecătoreşti opozabile erga omnes, cum sunt hotărârile pronunţate în materia contenciosului constituţional, astfel cum prevede art. 147 alin. (4) din Constituţia României, cele pronunţate în contencios administrativ prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ (art. 23 din Legea nr. 554/2004), dar şi în materia stării civile (de exemplu anularea sau nulitatea căsătoriei, divorţul, anularea, nulitatea sau desfacerea adopţiei) sau capacităţii persoanei (de exemplu declararea judecătorească a dispariţiei şi a morţii, punerea sub interdicţie, decăderea din drepturile părinteşti).

Succesorii cărora hotărârea le este opozabilă, indicaţi de art. 435 alin. (1) partea finală NCPC sunt avânzii-cauză (habentes causam), şi anume: succesorii universali, cu titlu universal, cu titlu particular şi creditorii chirografari, o categorie intermediară între părţile procesului şi terţii veritabili (penitus extranei).