Art. 438 Noul Cod de Procedură Civilă Condiţiile în care se poate lua act de tranzacţie Hotărârea prin care se încuviinţează învoiala părţilor Hotărârile judecătoreşti

Art. 438

Condiţiile în care se poate lua act de tranzacţie

(1) Părţile se pot înfăţişa oricând în cursul judecăţii, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfinţească tranzacţia lor.

(2) Dacă părţile se înfăţişează la ziua stabilită pentru judecată, cererea pentru darea hotărârii va putea fi primită chiar de un singur judecător.

(3) Dacă părţile se înfăţişează într-o altă zi, instanţa va da hotărârea în camera de consiliu.

Comentarii despre Art. 438 Noul Cod de Procedură Civilă Condiţiile în care se poate lua act de tranzacţie Hotărârea prin care se încuviinţează învoiala părţilor Hotărârile judecătoreşti

sandu radu 25.12.2013

1. Contractul de tranzacţie. Tranzacţia judiciară. Din punct de vedere substanţial, contractul de tranzacţie este reglementat de dispoziţiile art. 2267-2278 NCC, norme care prevăd condiţiile de formă şi de fond ale acestui act juridic.

Astfel, tranzacţia este contractul prin care părţile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunţări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă.

Noul Cod de procedură civilă reglementează, prin prevederile art. 438-441, aspectele de ordin procedural ale tranzacţiei judiciare, deci ale

Citește mai mult

tranzacţiei încheiate de părţi cu scopul stingerii unui litigiu aflat pe rolul instanţei, prin pronunţarea unei hotărâri de expedient.

Tranzacţia poate fi încheiată în orice etapă a procesului, în primă instanţă sau în căile de atac (astfel cum prevede art. 462 NCPC), dar şi în faza executării silite, această posibilitate fiind expres prevăzută în prezent de art. 2267 NCC.

2. Act procedural de dispoziţie. Tranzacţia, fiind un act procedural de dispoziţie, poate fi încheiată de părţi personal sau prin mandatar cu procură specială ori cu încuviinţarea prealabilă a instanţei sau a autorităţii administrative competente, sens în care dispune art. 81 alin. (1) NCPC.

Dacă cel reprezentat este minor, încheierea tranzacţiei nu poate avea loc prin tutore decât cu avizul consiliului de familie şi autorizarea instanţei de tutela, astfel cum prevede art. 144 alin. (2) NCC, după cum, în alte situaţii, în raport de temeiul reprezentării, este nevoie de încuviinţarea prealabila a instanţei de judecata [de exemplu art. 975 alin. (2) NCPC în cazul actelor de înstrăinare încheiate de administratorul-sechestru desemnat în cazul măsurii asigurătorii a sechestrului judiciar sau transferul - înstrăinarea - de drepturi de la o parte la cealaltă].

De asemenea, dacă mandatarul părţii este avocat, va trebui inserată în mod expres şi neechivoc în cuprinsul contractului de asistenţă juridică această abilitare a avocatului de a încheia acte de dispoziţie procesuală în numele părţii.

Pentru situaţiile de coparticipare procesuala, tranzacţia este permisă chiar şi numai unora dintre coparticipanţi, cu condiţia de a nu se prejudicia drepturile celorlalţi, dispoziţie înscrisă cu valoare de principiu în art. 60 alin. (1) NCPC.

3. Momentul depunerii în instanţă a tranzacţiei. Procedura de judecată. Astfel cum prevede art. 438 alin. (1) NCPC, legea îngăduie părţilor să se înfăţişeze oricând în cursul judecaţii, chiar fără să fi fost citate, pentru a solicita instanţei pronunţarea unei hotărâri care să consfinţească tranzacţia lor, iar alineatele următoare indică procedura de urmat în cazul în care acestea se înfăţişează în ziua stabilită pentru judecată ori între termene.

Dacă se prezintă la termenul stabilit, cererea de a se lua act de tranzacţie va putea fi primită de un singur judecător, în faţa căruia părţile vor pune concluzii, acesta făcând verificările ce se impun într-o astfel de situaţie: obiectul licit şi moral al tranzacţiei, consimţământul valabil exprimat al părţilor, existenţa mandatului special dacă s-a recurs la încheierea tranzacţiei prin reprezentant sau a celorlalte autorizări prevăzute de lege, existenţa în patrimoniul părţilor a drepturilor asupra cărora tranzacţionează.

Dacă părţile se înfăţişează într-o alta zi, judecata are loc în camera de consiliu, conform alin. (3) al art. 438, însă, în ambele situaţii, completul în compunerea prevăzută de lege este cel care va pronunţa hotărârea de expedient, în şedinţă publică, potrivit prevederilor art. 402 NCPC.

4. încuviinţarea învoielii părţilor. Condiţii. Pentru a produce efectul extinctiv al procesului este necesar ca instanţa să ia act de tranzacţie şi să o consfinţească prin pronunţarea unei hotărâri, tranzacţia urmând a alcătui dispozitivul hotărârii judecătoreşti.

în raport de termenii şi forma convenţiei părţilor, instanţa, în virtutea rolului activ astfel cum este reglementat de art. 22 alin. (2) NCPC, va fi în măsură să constate că nu poate pune capăt procesului prin simpla încuviinţare a învoielii lor, de exemplu în cazurile în care tranzacţia intervenită între părţi priveşte litigii aflate pe rolul altor instanţe; dacă aceasta conţine şi alte clauze ce prezintă interes pentru litigiul în care se solicită pronunţarea hotărârii de expedient, instanţa va putea valorifica înţelegerea părţilor ca un înscris al pricinii, potrivit forţei probante a acestuia, soluţie posibilă prin aplicarea în plan procesual a principiului conversiunii actelor juridice, aspect ce va trebui însă supus dezbaterii părţilor; la acest moment principiul enunţat are valoare normativă, date fiind dispoziţiile art. 1260 NCC.

Alteori, în aplicarea aceleiaşi conversiuni, tranzacţia va putea fi valorificată din perspectiva altui act procedural de dispoziţie al părţilor, anume renunţarea la calea de atac (sau achiesarea la hotărâre, conform art. 463 NCPC), renunţarea la cererea de chemare în judecată sau la însuşi dreptul pretins, reglementate de art. 406 şi art. 408 NCPC.

5. Hotărârea de expedient nu este înzestrată cu autoritate de lucru judecat. Hotărârile prin care se încuviinţează învoiala părţilor nu se bucură de autoritate de lucru judecat, întrucât instanţa nu realizează o verificare jurisdicţională a pretenţiilor deduse judecăţii, dezbaterile judiciare fiind substituite de contractul încheiat de părţi, care va constitui dispozitivul hotărârii; hotărârea judecătorească este doar forma pe care o îmbracă convenţia dintre părţi.

Răspunde