Art. 432 Noul Cod de Procedură Civilă Excepţia autorităţii de lucru judecat Dispoziţii generale Hotărârile judecătoreşti

Buna ziua, am urmatoarea situatie: am o hotarare definitiva de atragere a raspunderii in procedura insoloventei si o hotarare penala prin care se constata ca sunt nevinovat in ceea ce priveste acuzatiile ce au facut obiectul hotararii de atragere a raspunderii . Hotararea penala este ulterioara celei civile.
Ce as putea sa fac sa desfiintez hotararea de atragere a raspunderii? revizuirea nu mai este in termen. Va multumesc!

1. Regimul de invocare a excepţiei autorităţii de lucru judecat. Prima parte a textului reprezintă o reluare a dispoziţiilor art. 166 CPC 1865 şi statuează regimul juridic al excepţiei autorităţii de lucru judecat, aceasta fiind o excepţie procesuala de fond, absoluta, de ordine publică, peremptorie, reglementată prin dispoziţii cu caracter imperativ şi menită să asigure stabilitate raporturilor juridice şi eficienţă întregii activităţi judiciare.

Acest regim juridic decurge din aceea că, după rămânerea definitivă, hotărârea judecătorească dobândeşte valenţe noi care o deosebesc de toate

Citește mai mult

celelalte acte de procedură, situându-se în sfera actelor de autoritate publică menite să asigure ordinea juridică.

Ca atare, ea poate fi invocată de instanţă sau de părţi în orice stare a pricinii, chiar şi în faţa instanţelor de recurs.

Cu toate acestea, astfel cum prevede art. 247 alin. (1) teza a ll-a NCPC, ea poate fi invocată înaintea instanţei de recurs numai dacă, pentru soluţionare, nu este necesară administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi, ceea ce corespunde prevederilor art. 492 NCPC, în recurs nefiind admisibile alte probe. O atare limitare privind regimul de invocare a oricărei excepţii absolute este lipsită de relevanţă în ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, întrucât pentru soluţionarea acesteia întotdeauna se compară două hotărâri judecătoreşti definitive sau o hotărâre judecătorească definitivă cu ceea ce s-a dedus judecăţii în litigiul ulterior, în care se invocă excepţia. Apreciem, pe de altă parte, că nu reprezintă un impediment pentru însăşi invocarea excepţiei faptul că o excepţie procesuală absolută invocată în recurs ar necesita în vederea soluţionării şi administrarea altor probe decât înscrisuri, ci constituie un motiv pentru care aceasta nu ar putea fi admisă de instanţa de recurs, ci, eventual, în rejudecare, după casare.

2. Partea nu poate renunţa la beneficiul autorităţii de lucru judecat. Obligaţia instanţei de a invoca excepţia. Caracterul de ordine publică al normelor care o consacră, dar şi aplicarea consecventă a principiului autorităţii de lucru judecat au impus soluţia în sensul că partea interesată în invocarea ei nu poate renunţa la acest beneficiu, după cum şi judecătorul are posibilitatea de a „invoca din oficiu existenţa lucrului judecat într-o cauză ce-i revine spre soluţionare, chiar dacă partea angajată în noul proces nu invocă sau nu vrea să se prevaleze de hotărârea anterioară. Nu se poate face analogie cu situaţia în care partea care a obţinut câştig de cauză renunţă la executarea, înăuntrul termenului de prescripţie, a hotărârii pe care o obţinuse, această renunţare fiind o remitere de datorie".

Deşi textul foloseşte sintagma „poate fi invocată" de instanţă, judecătorului îi revine obligaţia de a respecta autoritatea lucrului judecat indiferent care este conduita procesuală a părţilor în raport cu excepţia analizată, astfel încât el va trebui să invoce autoritatea de lucru judecat, prin folosirea acestui instrument legal împiedicându-le să reia dezbaterea unei chestiuni litigioase, tranşate deja de o jurisdicţie anterioară şi asupra căreia judecătorul „a spus dreptul"; procedând astfel, judecătorul, în îndeplinirea rolului său în aflarea adevărului, aşa cum este reglementat prin dispoziţiile art. 22 NCPC, dar şi pentru asigurarea respectării unui adevăr judiciar anterior stabilit, contribuie la acurateţea circuitului juridic şi limitează excesele procesuale ale părţilor.

Chiar dacă este permis ca excepţia să fie supusă dezbaterii contradictorii a părţilor şi în instanţa de recurs, în virtutea caracterului său absolut, pentru evitarea unor probatorii şi cheltuieli inutile atât pentru aparatul judiciar, cât şi pentru părţi, aceasta ar trebui invocată la un moment cât mai apropiat de debutul procesului sau la data depunerii la dosar a hotărârii a cărei autoritate de lucru judecat trebuie respectată.

3. Reformatio in peius. Articolul 432 teza finală prevede, cu titlu de noutate, excepţia de la regula tradiţională aplicabilă în căile de atac - non reformatio in peius -, întrucât ca efect al admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat părţii i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată.

Deşi soluţia pare una radicală, este o înrăutăţire aparentă a situaţiei juridice a titularului căii de atac, întrucât acesta a beneficiat plenar de garanţiile regulii enunţate în cadrul procesului originar, finalizat prin hotărârea judecătorească definitivă peste a cărei autoritate de lucru judecat a intenţionat să treacă, iniţiind un nou proces asupra unei chestiuni tranşate de o instanţă anterioară.

în concordanţă cu caracterul de ordine publică al excepţiei autorităţii de lucru judecat, reformatio in peius este forma cea mai energică de a se impune respectarea funcţiei jurisdicţionale a hotărârii judecătoreşti şi mijlocul cel mai eficient de asigurare a coerenţei circuitului civil, precum şi de păstrare a ordinii juridice.