Art. 440 Noul Cod de Procedură Civilă Calea de atac Hotărârea prin care se încuviinţează învoiala părţilor Hotărârile judecătoreşti

1. Recurs. Motive procedurale. Textul instituie două limitări în privinţa exercitării căilor de atac, şi anume că hotărârea este supusă numai recursului la instanţa ierarhic superioară şi că prin exercitarea căii de atac pot fi valorificate doar motive procedurale.

în consecinţă, hotărârea de expedient nu este susceptibilă de apel; acest text nu exclude de plono exercitarea revizuirii sau a contestaţiei în anulare, însă acestea pot fi declanşate numai dacă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate specifice fiecăreia dintre ele.

Astfel, contestaţia în anulare nu va putea fi promovată decât

Citește mai mult

împotriva unei hotărâri definitive sau a unei instanţe de recurs [art. 503 alin. (1) şi (2)] şi, în plus, contestaţia în anulare propriu-zisă [art. 503 alin. (1)] este inadmisibilă dacă motivul putea fi invocat pe calea recursului [art. 504 alin. (1)].

Pe de altă parte, în cazul revizuirii cerinţa de admisibilitate prevăzută de art. 509 alin. (1) este aceea ca hotărârea supusă revizuirii să fie pronunţată asupra fondului (ca urmare a verificării jurisdicţionale realizate de instanţă) sau să evoce fondul; or, hotărârea prin care se încuviinţează învoiala părţilor este doar forma convenţiei părţilor, iar nu o hotărâre pronunţată pe baza evaluării jurisdicţionale realizate de judecător.

Prin promovarea recursului vor putea fi valorificate doar neregularitâţi de ordin procedural, anume motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-6 NCPC, restul motivelor de casare fiind incompatibile cu recursul posibil a fi exercitat în acest caz; încălcarea autorităţii de lucru judecat [art. 488 alin. (1) pct. 7] nu se poate produce prin hotărârea care consfinţeşte învoiala părţilor, întrucât ea însăşi este lipsită de autoritate de lucru judecat, iar motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 presupune posibilitatea dezvoltării unor critici de ordin substanţial, care sunt excluse în mod expres de această normă specială.

2. Atacarea contractului de tranzacţie. Contractul de tranzacţie va putea fi însă atacat pe calea acţiunii în nulitate sau în rezoluţiune ori reziliere, după cum poate fi atacat cu acţiunea revocatorie sau în declararea simulaţiei, astfel cum prevede în mod expres art. 2278 alin. (1) NCC.

Ca atare, admiterea acţiunii îndreptate împotriva tranzacţiei va determina lipsirea de efecte a hotărârii judecătoreşti (caducitatea ei), sens în care dispune art. 2278 alin. (2) NCC, ceea ce constituie un argument în plus pentru negarea autorităţii de lucru judecat ca fiind ataşată unei hotărâri de expedient.

Lipsirea de efecte a unei hotărâri judecătoreşti înzestrate cu autoritatea lucrului judecat nu s-ar putea produce în acest fel dacă hotărârea ar fi rezultatul judecăţii (stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea normelor de drept incidente), regula în materie fiind aceea că reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate opera decât prin intermediul căilor legale de atac.