Art. 8 Noul Cod de Procedură Civilă Egalitatea Principiile fundamentale ale procesului civil

Egalitatea părţilor în procesul civil constituie un principiu fundamental al acestuia şi, totodată, o garanţie a unui proces echitabil.

Constituţia României prevede în art. 16 alin. (1) regula că, fără privilegii şi fără discriminări, cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, printre care se enumera, bineînţeles, şi cea judecătorească. Principiul egalităţii este reluat în cadrul art. 124 alin. (2) din Constituţie, prevăzându-se faptul că justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.

Principiul egalităţii a fost statuat în cuprinsul art. 7 din Declaraţia Universală a

Citește mai mult

Drepturilor Omului, potrivit căruia toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul fără deosebire la o protecţie egală a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar încălca Declaraţia şi împotriva oricărei provocări la o astfel de discriminare.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, toate persoanele sunt egale în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, iar conform alineatului al doilea al aceluiaşi articol, justiţia se realizează în mod egal pentru toţi, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, avere, origine ori condiţie socială sau de orice alte criterii discriminatorii. Este de menţionat faptul că enumerarea din art. 7 alin. (2) al legii nu are caracter limitativ.

Egalitatea părţilor în procesul civil are semnificaţia faptului că acestea au dreptul să fie judecate de către aceleaşi organe al puterii judecătoreşti, după aceleaşi reguli de drept procedurale, beneficiind de drepturi procesuale egale, în raport de cauza concretă dedusă judecăţii, independent de caracterul contencios sau necontencios al procedurii. Prin urmare, în situaţii identice, părţilor nu li se poate acorda un tratament diferit.

Existenţa unor instanţe specializate sau instituirea unor reguli de procedură diferite în anumite materii nu încalcă acest principiu, deoarece respectivele instanţe soluţionează toate litigiile ce intră în competenţa lor specializată, fără nicio discriminare din punctul de vedere al părţilor, iar regulile de procedură specială se aplică oricărei persoane care este parte într-un litigiu suspus regulilor derogatorii respective. Astfel, în jurisprudenţa constituţională sau a instanţelor europene, s-a subliniat că diferenţa de tratament devine discriminare atunci când se induc distincţii între situaţii analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.

în jurisprudenţa instanţei europene a fost consacrat principiul egalitâţii armelor, care are semnificaţia tratării egale a părţilor pe toată durata desfăşurării procedurii în faţa unui tribunal, fără ca una dintre ele să fie avantajată în raport cu cealaltă sau cu celelalte părţi din proces.

Astfel, tuturor părţilor le sunt comunicate actele de procedură pentru care legea impune obligaţia comunicării, fiind încălcat principiul egalităţii armelor, spre exemplu, când instanţa comunică numai unuia dintre pârâţi cererea de chemare în judecată. Acelaşi principiu este nesocotit în situaţia în care, de pildă, în dovedirea, respectiv în combaterea aceleiaşi teze probatorii, instanţa încuviinţează proba cu martori numai uneia dintre părţi, respingându-i-o însă părţii adverse.