Art. 10 Noul Cod de Procedură Civilă Obligaţiile părţilor în desfăşurarea procesului Principiile fundamentale ale procesului civil
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Principiile fundamentale ale procesului civil
Principiile fundamentale ale procesului civil
Art. 10
Obligaţiile părţilor în desfăşurarea procesului
(1) Părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să îşi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.
(2) Dacă o parte deţine un mijloc de probă, judecătorul poate, la cererea celeilalte părţi sau din oficiu, să dispună înfăţişarea acestuia, sub sancţiunea plăţii unei amenzi judiciare.
| ← Art. 9 Noul Cod de Procedură Civilă Dreptul de dispoziţie al... | Art. 11 Noul Cod de Procedură Civilă Obligaţiile terţilor... → |
|---|
Articolul 10 alin. (1) NCPC constituie o preluare cu modificări de redactare a textului art. 129 alin. (1) CPC 1865, potrivit căruia părţile aveau îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului, precum şi obligaţia de a-şi îndeplini actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, de a-şi exercita drepturile
Citește mai mult
procedurale cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi să-şi probeze pretenţii şi apărările.Astfel, obligaţia vizând urmărirea desfăşurării şi finalizării procesului a fost înlocuită, din perspectiva modalităţii de redactare, cu cea a contribuirii la desfăşurarea fără întârziere a procesului şi a urmăririi finalizării acestuia, cea de-a doua sintagmă constituind o dezvoltare a primei, punându-se accent pe celeritatea procedurilor judiciare, a cărei respectare incumbă atât organelor judiciare, cât şi celorlalţi participanţi la procesul civil.
Obligaţia exercitării drepturilor procedurale cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege face obiectul art. 12 NCPC, urmând a fi analizată în cadrul comentariului aferent acestuia.
în măsura în care părţile nu-şi respectă obligaţia de a-şi îndeplini actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, legea prevede o serie de sancţiuni, şi anume nulitatea, decăderea, perimarea, prescripţia dreptului de a obţine executarea silită, care pot conduce la pierderea procesului chiar şi în ipoteza în care, din punct de vedere al dreptului substanţial, pretenţia dedusă judecăţii ar fi fost întemeiată.
Obligaţia părţilor de a-şi proba pretenţiile şi apărările trebuie coroborată şi cu dispoziţiile art. 249 NCPC vizând sarcina probei, potrivit cărora cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile prevăzute de lege. Dacă cele susţinute nu sunt dovedite prin mijloace de probă, de principiu, ele nu vor fi avute în vedere de instanţă la pronunţarea soluţiei. Este de menţionat în acest context că atât cererea de chemare în judecată, cât şi întâmpinarea trebuie să cuprindă arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, respectiv a dovezilor cu care pârâtul se apără împotriva fiecărui capăt de cerere [art. 194 lit. e) şi art. 205 alin. (2) lit. d) NCPC].
2. Obligaţia de prezentare a unui mijloc de probă. Potrivit alin. (2) al articolului analizat, dacă o parte deţine un mijloc de probă, judecătorul poate, la cererea celeilalte părţi sau din oficiu, să dispună înfăţişarea acestuia, sub sancţiunea plăţii unei amenzi judiciare. în reglementarea anterioară, art. 172 alin. (1) CPC 1865 prevedea că atunci când partea învederează că partea potrivnică deţine un înscris privitor la pricină, instanţa putea ordona înfăţişarea lui.
Noul cod prevede în continuare în art. 293 alin. (1) obligaţia părţii adverse de a prezenta înscrisul deţinut, textul fiind similar celui din reglementarea precedentă, însă prin art. 10 alin. (2) a extins obligaţia părţii de a prezenta înscrisul deţinut la orice mijloc de probă susceptibil de a fi înfăţişat (spre exemplu, la mijloace materiale de probă). Se poate însă aprecia că această posibilitate de a obliga partea să prezinte şi un alt mijloc de probă în proces exista şi vechiul cod, întrucât art. 1081alin. (1) pct. 2 lit. e) CPC 1865 sancţiona cu amendă judiciară neprezentarea unui înscris sau a unui bun, de către cel care îl deţine, la termenul fixat în acest scop de instanţă, abatere judiciară care subzistă şi în actualul cod, fiind reglementată de art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. f) NCPC.