Art. 925 Noul Cod de Procedură Civilă Decesul unuia dintre soţi Dispoziţii comune
| Comentarii |
|
Dispoziţii comune
Art. 925
Decesul unuia dintre soţi
(1) Dacă în timpul procesului de divorţ unul dintre soţi decedează, instanţa va lua act de încetarea căsătoriei şi va dispune, prin hotărâre definitivă, închiderea dosarului.
(2) Cu toate acestea, când cererea de divorţ se întemeiază pe culpa pârâtului şi reclamantul decedează în cursul procesului, lăsând moştenitori, aceştia vor putea continua acţiunea, pe care instanţa o va admite numai dacă va constata culpa exclusivă a soţului pârât. În caz contrar, dispoziţiile alin. (1) rămân aplicabile.
(3) Pentru introducerea în cauză a moştenitorilor soţului reclamant, instanţa va face aplicarea art. 412 alin. (1) pct. 1.
(4) În cazul în care acţiunea este continuată de moştenitorii soţului reclamant, potrivit alin. (2), căsătoria se socoteşte desfăcută la data introducerii cererii de divorţ.
| ← Art. 924 Noul Cod de Procedură Civilă Împăcarea soţilor... | Art. 926 Noul Cod de Procedură Civilă Nemotivarea hotărârii... → |
|---|
Citește mai mult
Civil. Această soluţie constituie regula şi are la bază faptul că acţiunea de desfacere a căsătoriei constituie o cerere cu caracter strict personal.2. Excepţia. Condiţii. Dispoziţiile art. 925 alin. (2)-(4) NCPC (introduse deja, în parte, prin art. 219 pct. 13 din Legea nr. 71/2011, drept art. 6162 CPC 1865, pentru corelarea cu noile dispoziţii ale Codului civil), reglementează excepţia de la regula enunţată în primul alineat, dispunând că, în situaţia decesului soţului reclamant survenit în timpul procesului de divorţ pendinte, dacă cererea de divorţ se întemeiază pe culpa soţului pârât, moştenitorilor reclamantului li se recunoaşte dreptul de a continua acţiunea pornită de autorul lor. Acest drept este prevăzut şi de norma de drept substanţial conţinută în art. 380 Noul Cod Civil.
Dreptul de a continua acţiunea este recunoscut în următoarele condiţii:
a) cererea de divorţ să se întemeieze pe culpa pârâtului;
b) moartea reclamantului (fizic constatată sau declarată pe cale judecătorească) să survină pe parcursul judecăţii (adică în intervalul de timp cuprins între data înregistrării cererii de divorţ şi data rămânerii definitive a hotărârii de divorţ);
c) reclamantul să aibă moştenitori (legali sau testamentari) acceptanţi ai succesiunii sale.
Precizăm că, într-o astfel de situaţie, soţul pârât este şi el unul dintre moştenitorii legali ai soţului reclamant [deoarece, potrivit art. 970 Noul Cod Civil, „soţul-supravieţuitor îl moşteneşte pe soţul decedat dacă, la data deschiderii moştenirii (care este chiar data decesului conform art. 954 Noul Cod Civil), nu există o hotărâre de divorţ definitivă"], or, hotărârea instanţei de închidere a dosarului, deşi definitivă, survine - prin ipoteză - ulterior datei deschiderii moştenirii (datei decesului) şi nu produce efecte retroactive, legiuitorul nedispunând expres în acest sens decât în ipoteza de la art. 925 alin. (4) NCPC.
Cu toate acestea, într-o astfel de situaţie, deşi soţul pârât este unul dintre moştenitorii legali ai soţului reclamant, ar fi absurd să considerăm că textul art. 925 alin. (2) NCPC l-ar include şi pe acesta în categoria moştenitorilor care pot cere continuarea procesului în numele soţului decedat, chiar dacă norma legală nu îl exclude expres din categoria lor.
în ipoteza continuării acţiunii de către moştenitori, acţiunea de divorţ se admite numai în situaţia în care din probe se constată culpa pârâtului, în caz contrar se pronunţă
o hotărâre de închidere a dosarului ca urmare a constatării încetării căsătoriei prin decesul reclamantului.
De asemenea, din interpretarea dispoziţiilor art. 925 alin. (2) NCPC şi ale art. 380 alin. (1) Noul Cod Civil, considerăm că acţiunea de divorţ va putea fi continuată de către ceilalţi moştenitori şi în ipoteza în care divorţul se întemeiază pe culpa comună a soţilor, însă, atunci când din probele administrate instanţa nu va aprecia că este vorba despre o culpă exclusivă a soţului pârât, va lua act de încetarea căsătoriei şi va dispune, prin hotărâre definitivă, închiderea dosarului.
3. Suspendarea judecăţii. în cazul decesului reclamantului, instanţa va suspenda judecata în condiţiile art. 412 alin. (1) pct. 1 NCPC, exceptând situaţia în care pârâtul solicită acordarea unui alt termen de judecatâ pentru introducerea în cauză a moştenitorilor. în caz de suspendare, procesul se reia la cererea moştenitorilor reclamantului decedat.
însă instanţa nu este obligată să dispună suspendarea cauzei în toate cazurile în care reclamantul decedează pe parcursul soluţionării cererii de divorţ, ci raţiunea textului impune că suspendarea soluţionării divorţului este condiţionată de solicitarea divorţului din culpa exclusivă a pârâtului. în practică s-ar putea discuta următoarele probleme, asupra cărora legiuitorul nu dispune:
a) atunci când există şi cerere reconvenţională din partea soţului pârât, mai sunt aplicabile dispoziţiile art. 925 alin. (2)-(4) NCPC? Răspunsul ar trebui să fie pozitiv, unica condiţie necesară continuării procesului de divorţ fiind cea legată de culpa exclusivă a soţului pârât, care trebuie solicitată prin cererea principală de divorţ, iar mai apoi constatată de către instanţă.
în mod practic, instanţa va continua procesul la cererea moştenitorilor soţului reclamant, iar dacă în baza probelor administrate va rezulta culpa exclusivă a soţului pârât, va admite cererea principală de divorţ şi va respinge cererea reconvenţională ca neîntemeiată (în privinţa capătului de cerere privind divorţul, fiind posibilă, totuşi, admiterea altor capete de cerere accesorii). în ipoteza în care din probele administrate va rezulta fie culpa exclusivă a soţului reclamant (decedat), fie culpa comună a ambilor soţi la desfacerea căsătoriei, instanţa va pronunţa o hotărâre de închidere a dosarului ca urmare a constatării încetării căsătoriei prin decesul reclamantului;
b) pentru ipoteza în care s-a solicitat prin cererea introductivă desfacerea căsătoriei din culpa comună a ambilor soţi, nu mai sunt aplicabile dispoziţiile art. 925 alin. (2)-(4), ci cele ale art. 925 alin. (1) NCPC.
4. Introducerea în cauză a moştenitorilor. în ceea ce priveşte introducerea în cauză a moştenitorilor, apreciem că aceasta nu poate surveni decât la cererea directă a acestora (personal sau prin reprezentanţii lor legali), iar nu şi la cererea soţului pârât. în doctrina recentă s-a subliniat că interesul pârâtului de a formula o cerere de introducere în cauză a moştenitorilor ar putea consta în evitarea suspendării judecării divorţului şi a rămânerii în suspans a rezolvării stării sale civile, sens în care soţul pârât va introduce în cauză moştenitorii, cu eventualitatea de a obţine o hotărâre definitivă de constatare a încetării căsătoriei prin deces şi închiderea dosarului de divorţ.
în ceea ce ne priveşte, credem că interesul soţului pârât rezidă mai ales în aplicarea dispoziţiilor primului alineat al art. 925 NCPC, închiderea dosarului prin constatarea decesului survenind de drept, cât timp moştenitorii nu cer continuarea procesului de divorţ, iar folosul practic al soţului pârât este acela că nu îi vor mai fi aplicabile dispoziţiile art. 384 alin. (2) Noul Cod Civil (potrivit cărora soţul împotriva căruia a fost pronunţat divorţul pierde drepturile pe care legea sau convenţiile încheiate cu terţii i le atribuie acestuia), el fiind, la rândul său, moştenitor al soţului său (potrivit dispoziţiilor art. 970 Noul Cod Civil), la care se adaugă avantajul soluţionării imediate a procesului, în mod definitiv.
Mai mult, prin derogare de la dispoziţiile art. 412 alin. (1) pct. 1 NCPC, în cazul în care soţul reclamant decedează, instanţa nu va suspenda procesul[ ci va dispune închiderea dosarului, pronunţând o hotărâre definitivă în acest sens, aceasta fiind regula instituită de art. 925 alin. (1) NCPC. Doar în ipoteza în care moştenitorii doresc continuarea procesului, acesta va continua şi se aplică dispoziţiile art. 412 alin. (1) pct. 1. Nu vedem, astfel, un interes al soţului pârât de a se complica cu solicitarea introducerii în cauză a moştenitorilor.
Dimpotrivă, legiuitorul a prezumat tacit interesul moştenitorilor de a continua procesul, întrucât, în cazul în care acesta se finalizează cu admiterea cererii de divorţ formulate de autorul lor, vor fi aplicabile dispoziţiile art. 384 alin. (2) Noul Cod Civil, ori ei pot avea interesul de a dovedi că soţul pârât din culpa căruia s-a desfăcut căsătoria a încheiat acte în frauda autorului lor, în sensul art. 386 Noul Cod Civil, dar mai ales ar avea interesul de a elimina un posibil comoştenitor.
Potrivit dispoziţiilor art. 925 alin. (4) NCPC, câsâtoria se socoteşte desfăcută la data introducerii cererii de divorţ, care, prin ipoteză, corespunde unei date la care soţul reclamant era în viaţă. Pe cale de consecinţă, dacă se admite cererea de divorţ post-mortem, prin continuarea acţiunii de către moştenitori şi doar în condiţiile dovedirii culpei exclusive a soţului pârât, acesta din urmă nu va mai fi considerat moştenitor, întrucât legea derogă practic de la dispoziţiile de drept comun ale art. 970 Noul Cod Civil, stabilind o situaţie asemănătoare celei când divorţul precede decesului unuia dintre soţi.