Art. 929 Noul Cod de Procedură Civilă Depunerea cererii Divorţul prin acordul soţilor Divorţul remediu

Art. 929

Depunerea cererii

(1) În cazul în care cererea de divorţ se întemeiază, în condiţiile prevăzute de Codul civil, pe acordul părţilor, ea va fi semnată de ambii soţi sau de către un mandatar comun, cu procură specială autentică. Dacă mandatarul este avocat, el va certifica semnătura soţilor, potrivit legii.

(2) Atunci când este cazul, în cererea de divorţ soţii vor stabili şi modalităţile în care au convenit să fie soluţionate cererile accesorii divorţului.

(3) Primind cererea formulată în condiţiile alin. (1), instanţa va verifica existenţa consimţământului soţilor, după care va fixa termen pentru soluţionarea cererii în camera de consiliu.

Comentarii despre Art. 929 Noul Cod de Procedură Civilă Depunerea cererii Divorţul prin acordul soţilor Divorţul remediu

Mary Hailean 21.07.2014

1. Semnarea cererii de divorţ. în cazul în care de comun acord soţii consimt la încetarea căsătoriei, divorţul acestora poate fi pronunţat de instanţa de judecată prin acordul lor. Ca element de noutate faţă de reglementarea anterioară [art. 6131 alin. (1) CPC 1865], cererea de divorţ poate fi semnată nu doar de către soţi, ci aceasta ar putea fi semnată chiar şi de un mandatar comun, avocat sau neavocat, dacă acesta are o procura speciala autentica din partea mandanţilor (cei doi soţi). Atunci când mandatarul are şi calitatea de avocat, acesta va proceda, totodată, la certificarea semnăturii

Citește mai mult

celor doi soţi pe care îi reprezintă, potrivit Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Atunci când soţii optează pentru desfacerea căsătoriei prin acord, cererea de divorţ nu trebuie motivată, deoarece nu prezintă relevanţă motivele de divorţ, care nici nu trebuie indicate, fiind suficient simplul acord de voinţă al soţilor.

2. Condiţii. Raportat la dispoziţiile art. 373 Noul Cod Civil, divorţul prin acordul soţilor poate fi consensual „propriu-zis", adică cel care are loc la cererea formulată de ambii soţi, sau consensual „imperfect", când are loc la cererea unuia dintre soţi, acceptată de celălalt.

Un astfel de divorţ nu este condiţionat de o anumită durată în timp a căsătoriei şi nici nu este supus condiţiei lipsei copiilor minori rezultaţi din căsătorie, spre deosebire de reglementarea anterioară, în care textul art. 38 C. fam., în forma anterioară modificării prin Legea nr. 202/2010, prevedea posibilitatea divorţului prin acordul soţilor numai dacă erau îndeplinite următoarele condiţii: a) dacă până la data cererii de divorţ a trecut cel puţin 1 an de la data încheierii căsătoriei (la calculul termenului de 1 an nu se lua în considerare ziua încheierii căsătoriei, dar se lua în calcul ziua de împlinire a termenului);

b) nu existau copii minori rezultaţi din căsătorie.

Divorţul prin acordul soţilor este condiţionat, aşadar, doar de existenţa voinţei comune a soţilor de a pune capăt relaţiei lor de căsătorie, liber exprimată şi neviciată, divorţul pronunţându-se indiferent de intervalul de timp scurs de la data căsătoriei şi până la data introducerii cererii de divorţ (interval care poate fi de numai câteva zile, săptămâni, luni) şi chiar în condiţiile în care din căsătorie au rezultat copii minori.

Prin urmare, divorţul prin acordul soţilor se pronunţă de instanţa de judecată dacă:

a) există o cerere în acest sens formulată de ambii soţi sau doar de unul dintre ei, acceptată însă de celălalt;

b) soţii au deplină capacitate de exerciţiu;

c) ambii soţi îşi exprimă personal consimţământul pentru desfacerea căsătoriei lor;

d) consimţământul fiecăruia este liber exprimat, neviciat;

e) de asemenea, este necesar ca niciunul dintre soţi să nu fie pus sub interdicţie judecătorească la data sesizării instanţei (altfel sunt incidente dispoziţiile art. 917 NCPC).

3. Cererile accesorii divorţului. Textul art. 929 alin. (2) vizează ipoteza în care părţile au învestit instanţa nu doar cu soluţionarea cererii de divorţ, ca unic capăt de cerere, ci şi cu alte cereri accesorii. Dacă cei doi soţi au căzut de acord şi în privinţa celorlalte cereri accesorii (cu privire la nume, la copiii minori, la stabilirea domiciliului minorilor şi la exercitarea autorităţii părinteşti în privinţa acestora, la pensia de întreţinere datorată minorilor sau unuia dintre soţi, la programul de vizită a minorilor, eventual şi la partajul bunurilor comune ale soţilor ori la prestaţia compensatorie etc.), atunci vor preciza modalitatea de rezolvare a acestora chiar în cuprinsul cererii lor comune de divorţ, astfel că instanţa va lua act şi de tranzacţia lor privind aceste cereri, în condiţiile legii.

Pentru ipoteza în care soţii nu cad de acord în privinţa tuturor celorlalte cereri accesorii divorţului, în funcţie şi de natura acestora, văzând şi dispoziţiile art. 930 NCPC, instanţa fie va continua judecata asupra acestora (dacă sunt cereri asupra cărora instanţa este ţinută să se pronunţe chiar şi din oficiu, simultan cu divorţul), pentru a pronunţa o unică hotărâre, dar cu specificul că, la solicitarea ambilor soţi, nu va mai motiva soluţia dată asupra capătului principal de cerere privind divorţul, fie va disjunge cererile unde nu există acord (cele privind partajul) şi, eventual, le va suspenda până la rămânerea definitivă a hotărârii de divorţ - soluţie care, deşi nu este prevăzută expres de legiuitor, nu este nici interzisă.

Mai mult, art. 930 alin. (3) NCPC dispune că, „dacă va fi cazul, cu privire la celelalte cereri accesorii instanţa va continua judecata (...)", ceea ce înseamnă că, atunci când instanţa va aprecia că nu este cazul, mai exact atunci când ar aprecia că soluţionarea cererii principale şi a unora dintre cererile accesorii ar fi întârziată de soluţionarea altor cereri accesorii (de pildă, cererea de partaj), va pune în discuţia părţilor oportunitatea disjungerii celor din urmă.

4. Soluţionarea cererii în camera de consiliu. La primirea cererii de divorţ prin acordul soţilor, instanţa trebuie să verifice consimţământul acestora, după care va stabili termen de soluţionare a cererii în camera de consiliu.

Deşi art. XII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă prevede că „Dispoziţiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, privind cercetarea procesului şi, după caz, dezbaterea fondului în camera de consiliu se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016", apreciem că această normă nu are aplicabilitate în alte cazuri decât cele prevăzute de art. 240 alin. (1) (locul cercetării procesului) şi art. 244 NCPC (terminarea cercetării procesului sau dezbaterea fondului), în condiţiile unei proceduri contencioase ce se derulează potrivit dreptului comun, nefiind incidenţă în alte cazuri în care codul, în cuprinsul unor norme speciale, prevede soluţionarea unei cereri în camera de consiliu.

Verificarea consimţământului la primirea cererii nu presupune contactul direct cu ambii soţi, care trebuie să se legitimeze cu actele de identitate la înregistrarea cererii la registratura instanţei, ca în reglementarea precedentă, deoarece noua lege procedurală prevede şi posibilitatea formulării acesteia prin mandatar avocat sau neavocat, cu procură specială. într-o astfel de ipoteză, la primirea cererii va fi legitimat mandatarul comun (legitimaţia de avocat sau, după caz, cartea de identitate) şi se va verifica existenţa procurii speciale autentice. Oricum, la primul termen de judecată, instanţa va verifica consimţământul celor doi soţi la desfacerea căsătoriei prin acord, după ce le va da sfaturi de împăcare.

Răspunde