Art. 940 Noul Cod de Procedură Civilă Comunicarea hotărârii Divorţul din culpa soţilor
| Comentarii |
|
Divorţul din culpa soţilor
Art. 940
Comunicarea hotărârii
(1) După ce hotărârea de punere sub interdicţie judecătorească a rămas definitivă, instanţa care a pronunţat-o va comunica, de îndată, dispozitivul acesteia în copie legalizată, după cum urmează:
a) serviciului de stare civilă la care naşterea celui pus sub interdicţie judecătorească este înregistrată, pentru a se face menţiune pe marginea actului de naştere;
b) serviciului sanitar competent, pentru ca acesta să instituie asupra celui pus sub interdicţie judecătorească, potrivit legii, o supraveghere permanentă;
c) biroului de cadastru şi publicitate imobiliară competent, pentru notarea în cartea funciară, când este cazul;
d) registrului comerţului, dacă persoana pusă sub interdicţie judecătorească este profesionist.
(2) Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi instanţelor învestite cu judecarea căilor de atac prevăzute de lege.
(3) În cazul în care cererea de punere sub interdicţie judecătorească a fost respinsă, curatela instituită pe durata procesului încetează de drept.
| ← Art. 939 Noul Cod de Procedură Civilă Judecata Divorţul din... | Art. 941 Noul Cod de Procedură Civilă Numirea tutorelui... → |
|---|
Efectele hotărârii de punere sub interdicţie a persoanei se produc numai de la data rămânerii definitive a acesteia. Punerea sub interdicţie produce două efecte:
Citește mai mult
lipsirea de capacitate civilă de exerciţiu şi instituirea tutelei interzisului, de la data la care hotărârea a rămas definitivă. Astfel, începând cu data la care hotărârea judecătorească prin care s-a admis cererea de punere sub interdicţie rămâne definitivă, persoana vizată va intra în categoria persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu, cu toate consecinţele ce decurg din acest fapt. Este şi motivul pentru care instanţa judecătorească numeşte imediat un tutore, conform art. 941 NCPC.Prin excepţie, efectele hotărârii de punere sub interdicţie sunt opozabile terţilor numai de la efectuarea formalitâţilor de publicitate prevăzute de noul Codul de procedură civilă. Opozabilitatea faţă de terţi a stării de incapacitate - cu consecinţele ce decurg din aceasta - rezultată din punerea unei persoane sub interdicţie este condiţionată fie de transcrierea hotărârii judecătoreşti ce dispune interdicţia în registrul anume destinat, fie de cunoaşterea, pe orice altă cale, a existenţei stării de punere sub interdicţie. Numai în aceste condiţii le poate fi opusă terţilor şi poate produce efecte în contra lor punerea altuia sub interdicţie, ele apărând ca limitative, deci cu consecinţa că în nicio altă circumstanţă de fapt nu sar putea reţine că terţilor le poate fi opusă o asemenea stare.
Prin art. IX din Legea nr. 60/2012 s-a dispus înlocuirea în toate actele normative în vigoare a sintagmei „serviciul/serviciile de stare civilă" cu sintagma „serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor/serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor".
în practică s-a arătat că, până la rămânerea definitivă a hotărârii de punere sub interdicţie, persoana este prezumată ca având deplină capacitate de exerciţiu, inclusiv de ordin procesual, fiind parte în cauză. Hotărârea de punere sub interdicţie trebuie să fie comunicată şi bolnavului, întrucât, până la rămânerea definitivă a hotărârii de punere sub interdicţie, acesta este prezumat ca având deplină capacitate de exerciţiu, inclusiv de ordin procesual, fiind parte în cauză (C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., min. şi fam., dec. nr. 1724/2009, în E. Roşu, D.A.T. Râdulescu, op. cit., p. 350, citată de M. Papureanu, op. cit., p. 196).
Deşi este de principiu că dobânditorul de bunăcredinţă şi cu titlu oneros al unui imobil trebuie protejat prin menţinerea actului juridic la care a participat, tot de principiu este şi că cel pus sub interdicţie trebuie protejat, iar faţă de lipsa unei ierarhizări legale a acestor principii, este mai just a prevala ocrotirea celui incapabil decât a aceluia care, capabil fiind, a fost de bunăcredinţă şi a subdobândit cu titlu oneros, acestuia din urmă rămânându-i posibilitatea de aşi restabili cantitativ patrimoniul prin repunerea în situaţia anterioară încheierii actului anulat.
Potrivit art. 940, după ce hotărârea de punere sub interdicţie judecătorească a rămas definitivă, instanţa care a pronunţat-o va comunica, de îndată, dispozitivul acesteia în copie legalizată serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor la care naşterea celui pus sub interdicţie judecătorească este înregistrată, pentru a se face menţiune pe marginea actului de naştere, serviciului sanitar competent, pentru ca acesta să instituie asupra celui pus sub interdicţie judecătorească, potrivit legii, o supraveghere permanentă, biroului de cadastru şi publicitate imobiliară competent, pentru notarea în cartea funciară, când este cazul, registrului comerţului, dacă persoana pusă sub interdicţie judecătorească este profesionist.
în ipoteza în care se probează că terţul a cunoscut pe altă cale statutul de persoană pusă sub interdicţie, potrivit art. 169 alin.(2) Noul Cod Civil, lipsa capacităţii de exerciţiu a acesteia îi va fi opozabilă de la data rămânerii definitive a hotărârii. Potrivit art. 902 alin. (2) pct. 1 Noul Cod Civil, în scopul opozabilităţii erga omnes, punerea sub interdicţie judecătorească este supusă notării în cartea funciară.
Potrivit art. 940 alin. (2) NCPC, prevederile primului alineat privind obligaţia instanţei de a comunica dispozitivul hotărârii de punere sub interdicţie tuturor instituţiilor enumerate la lit. a)-d) sunt deplin aplicabile şi instanţei de apel, după caz, instanţei învestite cu eventuala contestaţia în anulare sau revizuire. De fapt, ceea ce a dorit să accentueze legiuitorul este ca, în situaţia în care s-au exercitat căi de atac, comunicarea dispozitivului hotărârii de punere sub interdicţie să se facă „de îndată", imediat, chiar de către acea instanţă de control. Raţiunea ar fi să nu se mai piardă un timp important cu retrimiterea dosarului, pe cale administrativă, la prima instanţă de fond, iar abia aceasta să facă comunicările, fiind într-un domeniu special de ocrotire a persoanei fizice prin măsuri specifice. Omisiunea comunicării hotărârii instanţei locului unde actul de naştere al celui pus sub interdicţie a fost înregistrat nu constituie motiv de reformare a hotărârii de punere sub interdicţie, ea putând avea, eventual, consecinţe în legătură cu efectele hotărârii, după rămânerea ei definitivă.
Pentru ipoteza în care cererea de punere sub interdicţie se respinge ca neîntemeiată, legiuitorul a prevăzut că va înceta de drept şi curatela instituită pe durata procesului. Acest caz special de încetare de drept a curatelei se adaugă celor generale prevăzute de art. 185 Noul Cod Civil.