Art. 947 Noul Cod de Procedură Civilă Situaţii speciale Declararea morții
| Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Divorţul din culpa soţilor
Divorţul din culpa soţilor
Art. 947
Situaţii speciale
(1) Cererea de declarare a morţii unei persoane a cărei încetare din viaţă este sigură, dar cadavrul nu poate fi găsit ori identificat, se poate introduce şi la instanţa în a cărei circumscripţie a decedat acea persoană.
(2) Cererea se poate introduce de îndată ce s-a cunoscut faptul morţii, pe baza cercetărilor făcute de organele competente. Instanţa va putea dispune şi administrarea altor probe. Dispoziţiile art. 944 alin. (1) şi (2) şi art. 945 alin. (1) nu sunt aplicabile.
| ← Art. 946 Noul Cod de Procedură Civilă Comunicarea hotărârii... | Art. 948 Noul Cod de Procedură Civilă Nulitatea hotărârii... → |
|---|
Citește mai mult
de cale ferată ori aeriană, naufragiu, în cursul unor fapte de război sau într-o altă împrejurare asemănătoare. în consecinţă, instanţa va analiza împrejurările în care persoana a dispărut şi va stabili dacă acestea au un caracter „deosebit", care presupune decesul. Deşi enumerarea făcută de legiuitor este enunţiativă (nu limitativă), interpretarea textului nu poate fi decât restrictivă, limitată numai la situaţii asemănătoare celor exemplificate; analogia nu este îngăduită. Totodată, de la data împrejurării dispariţiei persoanei trebuie sâ fi trecut cel puţin 6 luni.Articolul 50 alin. (3) Noul Cod Civil vizează ipoteza în care moartea este sigurâ, dar nu a fost găsit cadavrul sau nu a putut fi identificat, caz în care nu mai este necesar să se aştepte vreun termen de la dispariţie pentru a se putea declara moartea prin hotărâre judecătorească, ipoteză la care se referă şi primul alineat al art. 947 NCPC.
De fapt, art. 947 alin. (1) NCPC instituie o normă specială de competenţă teritorială alternativă, derogatorie de la art. 943 din acelaşi cod, stabilind că, pe lângă instanţa de la ultimul domiciliu cunoscut al persoanei a cărei moarte urmează să se declare, mai este competentă şi instanţa în a cărei circumscripţie a decedat acea persoană.
Raţiunea legiuitorului este firească, având la bază premisa că în această locaţie, în care este sigur că moartea persoanei s-a produs (de regulă, este vorba despre catastrofe naturale sau provocate fie de fapta omului, fie de defecţiuni tehnice etc., de un câmp de război sau de revoluţie ori alte împrejurări asemănătoare etc.), există cele mai multe probe, indicii, informaţii necesare pronunţării hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii, inclusiv stabilirea datei morţii.
Pentru că sunt chestiuni de fapt, împrejurarea deosebită şi data ei pot fi dovedite cu orice mijloc de proba. în situaţia în care nu s-ar putea dovedi ziua în care s-a produs împrejurarea în care a avut loc dispariţia, termenul de 6 luni începe să curgă de la sfârşitul lunii în care s-a produs această împrejurare, iar în cazul în care nu se poate stabili nici luna, de la sfârşitul anului calendaristic.
Practic, prevederile art. 947 prevăd o procedura simplificata de declarare a morţii persoanei, aplicabilă doar în situaţia premisă descrisă în primul alineat. Derogările de la procedura propriu-zisâ prevăzută de articolele anterioare constau în eliminarea termenului prohibitiv de 2 luni (legiuitorul folosind sintagma „de îndată"), precum şi eliminarea masurilor speciale prevăzute de art. 944 alin. (1) şi (2). Astfel, cererea de declarare a morţii unei persoane a cărei încetare din viaţă este sigură, dar cadavrul nu poate fi găsit ori identificat, se poate introduce de îndată ce a fost cunoscut faptul morţii, pe baza cercetărilor făcute de organele competente, însă, în baza rolului său activ, instanţa va putea dispune şi administrarea altor probe. Probele nu privesc exclusiv verificarea faptului morţii, ci şi stabilirea datei la care aceasta s-a produs, eventual stabilirea existenţei comorienţilor sau codecedaţilor (în funcţie de sesizarea făcută prin cererea introductivă, desigur) etc.