Art. 948 Noul Cod de Procedură Civilă Nulitatea hotărârii Declararea morții
| Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Divorţul din culpa soţilor
Divorţul din culpa soţilor
Art. 948
Nulitatea hotărârii
(1) Cererea de constatare a nulităţii hotărârii declarative de moarte în cazul în care persoana este în viaţă se face la instanţa care a pronunţat hotărârea. Tot astfel se va proceda când se înfăţişează certificatul de stare civilă prin care se constată decesul celui declarat mort.
(2) Judecarea cererii se face cu citarea persoanelor care au fost părţi în procesul de declarare a morţii şi cu participarea procurorului.
(3) Dispozitivul hotărârii de constatare a nulităţii hotărârii, cu menţiunea că aceasta a rămas definitivă, se comunică serviciului de stare civilă pentru anularea înregistrării.
| ← Art. 947 Noul Cod de Procedură Civilă Situaţii speciale... | Art. 949 Noul Cod de Procedură Civilă Rectificarea datei morţii → |
|---|
Potrivit art. 54 Noul Cod Civil: „(1) Dacă cel
Citește mai mult
declarat mort este în viaţă, se poate cere, oricând, anularea hotărârii prin care s-a declarat moartea. (2) Cel care a fost declarat mort poate cere, după anularea hotărârii declarative de moarte, înapoierea bunurilor sale în natură, iar dacă aceasta nu este cu putinţă, restituirea lor prin echivalent. Cu toate acestea, dobânditorul cu titlu oneros nu este obligat să le înapoieze decât dacă, subîn ceea ce priveşte colitoteo procesuală activă în prima situaţie vizată de art. 948 alin. (1) teza I NCPC şi de art. 54 Noul Cod Civil, opinăm că cererea de anulare a hotărârii de declarare a morţii se introduce de cel declarat mort sau de reprezentantul său legal ori convenţional. în ceea ce priveşte cererea de anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 55 Noul Cod Civil şi pe teza a ll-a a art. 948 alin. (1) NCPC, va avea legitimare procesuală activă „orice persoană interesată", aşa cum stabileşte expres legiuitorul, interesul fiind analizat prin prisma condiţiei specifice de exerciţiu al acţiunii civile, creându-se o corelaţie de tipul interes-calitate procesuală activă asemănătoare celei unei acţiuni în nulitate absolută de drept comun. Practic, orice persoană care va justifica interesul cerut de lege va avea legitimare procesuală activă. Oricum, cel care formulează acţiunea trebuie să înfăţişeze certificatul de stare civilă prin care se constată decesul celui declarat mort.
Instanţa competentă va fi aceeaşi care a pronunţat hotărârea declarativă de moarte, norma art. 948 alin. (1) teza I fiind, în primul rând, o normă de competenţă absolută, atât din punct de vedere material, cât şi teritorial.
în ceea ce priveşte procedura de judecată, aceasta se face obligatoriu cu citarea aceloraşi părţi din procedura declarativă de moarte, dar şi cu participarea obligatorie a procurorului [norma art. 948 alin. (2) fiind, totodată, şi o normă de organizare judecătorească, privind constituirea instanţei]. Remarcăm că, asemănător punerii sub interdicţie, există o simetrie procedurală logică pentru care optează legiuitorul în astfel de cazuri în care operează, practic, o repunere în situaţia anterioară existenţei hotărârii asupra căreia se revine.
Cererea de anulare a hotărârii de declarare a morţii se poate face oricând, acţiunea fiind imprescriptibilă extinctiv, aspect care rezultă din interpretarea art. 54 alin. (1) Noul Cod Civil.
Dispozitivul hotărârii de anulare, cu menţiunea că aceasta a rămas definitivă, se va comunica serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor, pentru a se opera anularea înregistrării în registrul special.
2. Efectele constatării nulităţii hotărârii. Dacă persoana declarată moartă este în viaţă, anularea hotărârii declarative de moarte produce următoarele efecte:
a) din punct de vedere nepatrimonial, se înlătură, cu efect retroactiv, încetarea capacităţii de folosinţă a persoanei în cauză1'1; de asemenea, se „reactualizează" căsătoria, a cărei existenţă încetase (dacă între timp soţul supravieţuitor s-a recăsătorit şi a fost de bună-credinţă, căsătoria lui cu soţul declarat mort se consideră că a încetat la data încheierii noii căsătorii; dacă soţul supravieţuitor a fost de rea-credinţă - adică a ştiut că cel declarat mort este în viaţă -, el este considerat bigam);
b) din punct de vedere patrimonial, cel declarat mort poate cere, după anularea hotărârii, înapoierea bunurilor sale în natură, iar dacă aceasta nu este cu putinţă, restituirea lor prin echivalent.
Se observă, astfel, că sunt reglementate, practic, două categorii de raporturi: între cel ce a fost declarat mort (şi care ulterior a reapărut) şi moştenitorii acestuia şi între cel ce a fost declarat mort şi subdobânditorul anumitor bunuri din succesiunea celui ce a fost declarat mort prin hotărârea judecătorească ulterior anulată.
Prin anularea hotărârii declarative de moarte se mai produce un efect specific, anume, se desfiinţează cu caracter retroactiv titlul de moştenitor al celor care au cules moştenirea, ei fiind obligaţi să restituie bunurile pe care le-au primit în această calitate. Restituirea bunurilor se va face în mod diferit, după cum moştenitorul a fost sau nu de bună-credinţă. Moştenitorul de bunâ-credinţa (cel care credea că într-adevăr cel declarat mort nu mai este în viaţă şi că este îndreptăţit să îl moştenească) este obligat faţă de cel reapărut: să restituie bunurile în natură, dacă este posibil; să le restituie prin echivalent, adică să restituie preţul primit prin vânzarea acelor bunuri către un terţ; în ceea ce priveşte fructele bunurilor respective, le va păstra. Moştenitorul de rea-credinţâ (cel care ştia că cel declarat mort este în viaţă) este obligat: să restituie bunurile în natură, dacă este posibil; să restituie fie preţul obţinut, dacă le-a înstrăinat, fie valoarea lor actuală, dacă aceasta este mai mare decât preţul încasat; să restituie toate fructele produse de bunuri pe care le-a cules, precum şi contravaloarea acelora pe care a omis să le culeagă. Cu toate acestea, dacă cel reapărut nu solicită restituirea bunurilor şi a fructelor, moştenitorul aparent de bună-credinţă va păstra posesia bunurilor şi va dobândi fructele acestora.
Dacă în intervalul de timp scurs între momentul rămânerii definitive a hotărârii declarative de moarte şi momentul rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a anulat hotărârea declarativă de moarte moştenitorul (aparent) a înstrăinat cu titlu oneros un bun din succesiune către un terţ de bună-credinţă, atunci cel declarat mort prin hotărârea judecătorească ulterior anulată nu va mai putea cere şi obţine obligarea terţului la restituirea acelui bun, urmând a exercita o acţiune personală (în despăgubire) împotriva moştenitorului care a contractat cu terţul de bună-credinţă1'1. Dobânditorul cu titlu oneros, dar de rea-credinţă, va restitui în natură bunurile respective, actul juridic de înstrăinare desfiinţându-se. Acesta va avea dreptul la restituirea preţului plătit moştenitorului aparent, putând formula o acţiune în despăgubire împotriva moştenitorului aparent pentru a primi preţul plătit.
Dobânditorul cu titlu gratuit, indiferent dacă a fost de bună-credinţă sau de rea-credinţă, va restitui bunurile în natură, de exemplu, cel căruia moştenitorul aparent i-a donat un imobil din succesiune.