Art. 952 Noul Cod de Procedură Civilă Condiţii de înfiinţare Dispoziţii generale Sechestrul asigurător
| Comentarii |
|
Sechestrul asigurător
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Art. 952
Condiţii de înfiinţare
(1) Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este constatată în scris şi este exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, dacă dovedeşte că a intentat cerere de chemare în judecată. El poate fi obligat la plata unei cauţiuni în cuantumul fixat de către instanţă.
(2) Acelaşi drept îl are şi creditorul a cărui creanţă nu este constatată în scris, dacă dovedeşte că a intentat acţiune şi depune, odată cu cererea de sechestru, o cauţiune de jumătate din valoarea reclamată.
(3) Instanţa poate încuviinţa sechestrul asigurător chiar şi atunci când creanţa nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească averea. În aceste cazuri, creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute la alin. (1) şi să depună o cauţiune, al cărei cuantum va fi fixat de către instanţă.
| ← Art. 951 Noul Cod de Procedură Civilă Noţiune Dispoziţii... | Art. 953 Noul Cod de Procedură Civilă Procedura de... → |
|---|
Articolul cere existenta unei creante exigibile si constata in scris. Unde scrie ca aceasta trebuie sa fie certa, si lichida?
1. Creanţă certă, lichidă, exigibilă şi constatată în scris. Creditorul poate solicita înfiinţarea sechestrului asigurător dacă face dovada că a declanşat procesul împotriva debitorului, prin intentarea cererii de chemare în judecată; o asemenea dovadă va putea fi făcută prin ataşarea unei copii de pe cererea de chemare în judecată care să poarte
Citește mai mult
data certă a depunerii la instanţă ori printr-un certificat de grefă eliberat de instanţa la care cererea de chemare în judecată a fost înregistrată; în cel din urmă caz, creditorul nu este scutit a depune copia cererii de chemare în judecată pe baza căreia instanţa va putea verifica îndeplinirea cerinţelor pentru încuviinţarea măsurii. Creanţa trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă, în sensul dispoziţiilor de la art. 662 alin. (2)-(4) NCPC, dar şi constatată într-un înscris care, potrivit legii, nu constituie titlu executoriu [art. 662 alin. (2) şi urm. NCPC], întrucât, pentru ipoteza în care creditorul deja se află în posesia unui titlu executoriu, cererea de încuviinţare a măsurii asigurătorii ar fi lipsită de interes, deoarece el ar putea trece la executarea silită a titlului însuşi.Cauţiune la aprecierea instanţei. Pentru înfiinţarea sechestrului asigurător, creditorul va putea fi obligat la plata unei cauţiuni, în cuantumul stabilit de instanţă.
Prin urmare, obligarea titularului cererii la plata unei cauţiuni nu este o condiţie obligatorie în această situaţie, ci reprezintă o măsură ce se va dispune dacă instanţa apreciază că se impune. La stabilirea cauţiunii instanţa va avea în vedere dispoziţiile art. 1056 alin. (2) NCPC, şi anume, dacă legea nu prevede altfel, cauţiunea nu va reprezenta mai mult de 20% din valoarea obiectului cererii, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani (ipoteză exclusă în cazul sechestrului asigurător, care se poate cere într-un litigiu având ca obiect plata unei sume de bani), nu va putea depăşi suma de 10.000 lei.
Valoarea obiectului cererii la care se va aplica procentul stabilit de instanţă, în limita celui maxim prevăzut de art. 1056 alin. (2), va fi valoarea creanţei exigibile a creditorului, constată în scris.
2. Creanţă certă, exigibilă, care nu este constatată în scris. A doua situaţie în care este posibilă solicitarea înfiinţării sechestrului asigurător este cea în care creditorul, deşi are o creanţă exigibilă, aceasta nu este constatată în scris, caz în care, de asemenea, va fi ţinut să facă dovada iniţierii cererii de chemare în judecată pentru declanşarea litigiului pe fond, dar şi să depună odată cu cererea de sechestru o cauţiune de jumătate din valoarea reclamată.
Cauţiune obligatorie. Dovada consemnării ei odatâ cu formularea cererii. în ceea ce priveşte obligaţia de a depune cauţiune, în acest caz ea este stabilită în termeni imperativi de art. 952 alin. (2), normă specială în materie, iar cuantumul ei se va determina pe baza unui criteriu legal, ceea ce exclude aprecierea instanţei, precum şi aplicarea limitei prevăzute de norma de drept comun în materia cauţiunii - art. 1056 alin. (2) NCPC (cel mult 20% din valoarea obiectului cererii).
Suma datorată cu titlu de cauţiune, prohibitivă, de altfel, va fi de jumătate din valoarea reclamată, iar valoarea reclamată este, şi de această dată, valoarea creanţei de care creditorul se prevalează, în absenţa unui înscris constatator, iar nu în funcţie de valoarea bunurilor a căror sechestrare o urmăreşte. Pentru identificarea valorii reclamate (pretinse), instanţa va trebui să cerceteze copia cererii de chemare în judecată prin care s-a iniţiat procesul pe fond împotriva debitorului.
Dovada achitării cauţiunii se va ataşa încă de la depunerea cererii de sechestru asigurător, fiind o condiţie de admisibilitate, astfel încât ea nu va putea fi complinită prin acordarea unui termen în vederea depunerii dovezii consemnării; pe de altă parte, aceasta având un cuantum determinabil anterior depunerii ei pe baza unor criterii care se află la dispoziţia creditorului, nu este nevoie de mijlocirea aprecierii instanţei pentru a se indica părţii cuantumul său.
Obligativitatea depunerii cauţiunii, ca şi momentul dovedirii îndeplinirii acestei obligaţii reprezintă garanţii stabilite prin dispoziţiile legii în vederea ocrotirii intereselor debitorului împotriva exercitării abuzive, cu rea-credinţă, de către creditor a drepturilor sale procesuale, plata cauţiunii constituind o condiţie de fond pentru însăşi înfiinţarea sechestrului asigurător, iar nu de procedură, de natură a obstrucţiona accesul la justiţie.
în cazul în care instanţa învestită cu cererea de înfiinţare a sechestrului asigurător constată neîndeplinirea obligaţiei de plată a cauţiunii, va respinge cererea ca inadmisibilă; ulterior, dacă se conformează dispoziţiilor legale şi consemnează cauţiunea stabilită de lege, creditorul va putea recurge la o nouă cerere prin care să solicite aplicarea măsurii sechestrului asigurător, fără a i se putea opune autoritatea lucrului judecat.
3. Creanţă certă, lichidă, constatată în scris, neexigibilă. Conduita debitorului. Cea de-a treia ipoteză reglementată de lege [art. 952 alin. (3)] priveşte cazul în care creditorul nu este în posesia unei creanţe exigibile, potrivit art. 662 alin. (4) NCPC.
Creanţa exigibilă este creanţa ajunsă la termen sau pentru care nu a intervenit decăderea din beneficiul termenului ca modalitate a actului juridic civil, în condiţiile art. 1417 Noul Cod Civil, dar şi cea în legătură cu care nu s-a renunţat la beneficiul termenului (exigibilitatea anticipată), astfel cum prevede dreptul comun (art. 1418 Noul Cod Civil).
însă, pentru accesul creditorului la această măsură asigurătorie, este nevoie de o anumită conduită a debitorului pe care va trebui să o dovedească sau să o justifice într-un mod temeinic, şi anume: acesta a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească averea.
Regula în materie de executare silită este că o creanţă cu termen nu poate fi pusă în executare, astfel cum prevede art. 662 alin. (5) NCPC. Or, sechestrul asigurător nu constituie decât o măsură de prevedere sau de conservare a creditorului diligent, nefiind o măsură de executare silită; pe de altă parte, nu orice creanţă certă, lichidă, constatată în scris, dar neexigibilă deschide vocaţia creditorului la o cerere legitimă de încuviinţare a sechestrului asigurător asupra bunurilor debitorului în condiţiile art. 952 alin. (3), ci doar o anumită conduită a debitorului îndreptăţeşte o atare solicitare.
De asemenea, este posibil a se recurge la cererea de înfiinţare a unui sechestru asigurător şi în cazul formulării unor cereri în condiţiile art. 34 NCPC, pentru că această normă nu conferă exigibilitate anticipată unor drepturi afectate de termen, ci deschide doar posibilitatea formulării unei cereri de chemare în judecată înainte de împlinirea termenului (înlăturându-se astfel riscul prematurităţii cererii), dar pentru a se dispune exe-cutarea la termen a obligaţiei [art. 34 alin. (1) şi (2)], după cum pot fi încuviinţate, înainte de împlinirea termenului, şi alte cereri pentru executarea la termen a unor obligaţii, ori de câte ori se va constata că acestea pot preîntâmpina o pagubă însemnată pe care reclamantul ar încerca-o dacă ar aştepta împlinirea termenului [art. 34 alin. (3)], în cea din urmă categorie înscriindu-se şi sechestrul asigurător prevăzut de art. 952 alin. (3).
Astfel, micşorarea prin fapta proprie a asigurărilor date creditorului sau când debitorul nu a dat asigurările promise ori există pericol ca acesta să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească averea reprezintă cele patru variante normative enumerate de text care permit creditorului o cerere de înfiinţare a sechestrului asigurător.
După cum se poate constatata, atare conduită a debitorului reprezintă împrejurări de natură a conduce la decăderea din beneficul termenului contractual, sancţiune de drept material reglementată de art. 1417 alin. (1) Noul Cod Civil, după cum textul din Codul civil prevede şi alte cazuri în care se poate dispune decăderea din beneficiul termenului - când debitorul se află în stare de insolvabilitate sau, după caz, de insolvenţă declarată în condiţiile legii, diminuarea prin fapta debitorului a garanţiilor constituite în favoarea creditorului sau neconstituirea garanţiilor promise -, acestea fiind ipoteze comune normei de drept substanţial şi normei procesuale; în plus, Codul civil prevede şi cerinţa atitudinii subiective a debitorului, anume vinovăţia sub forma intenţiei sau a culpei grave.
Articolul 1417 alin. (2) Noul Cod Civil defineşte starea de insolvabilitate a debitorului (stare de fapt), care, dacă prin lege nu se prevede altfel, se constată de instanţă, care, în acest scop, poate ţine seama de anumite împrejurări precum dispariţia intempestivă a debitorului, neplata unor datorii devenite scadente, declanşarea împotriva sa a unei proceduri de executare silită şi altele asemenea; faţă de formularea normei, reiese că aceasta are un caracter exemplificativ, iar nu limitativ; în plus, ea vine să elucideze ipoteza sustragerii de la urmărire a debitorului prevăzută de art. 952 alin. (3) NCPC, dar şi pe cele privind ascunderea ori risipirea averii sale.
în consecinţă, toate ipotezele normative enumerate de art. 952 alin. (3) NCPC se circumscriu noţiunii de insolvabilitate a debitorului susceptibile a conduce la pronunţarea decăderii din beneficiul termenului, astfel cum aceasta este reglementată de art. 1417
alin. (2) Noul Cod Civil şi care completează dispoziţia de drept procesual, astfel că, alături de cele indicate de norma analizată, trebuie reţinută şi starea de insolvenţâ a debitorului (stare de drept) enunţată de art. 1417 alin. (1) Noul Cod Civil, declarată în condiţiile Legii nr. 85/2006, după cum vor trebui observate şi prevederile art. 1417 alin. (3) Noul Cod Civil.
Ca atare, pentru determinarea domeniului de aplicare al art. 952 alin. (3) Noul Cod Civil, este nu numai utilă, dar şi necesară raportarea la dispoziţiile dreptului comun.
Mai trebuie precizat că se poate recurge la formularea unei cereri pentru înfiinţarea sechestrului asigurător în condiţiile art. 952 alin. (3) NCPC înainte de o se dispune decăderea debitorului din beneficiul termenului contractual (care nu intervine de drept, ci la cererea creditorului, conform art. 1417 Noul Cod Civil), pentru că, în cazul în care s-a dispus deja decăderea, creanţa creditorului a devenit exigibilă, potrivit art. 662 alin. (4) NCPC, astfel că temeiul sechestrului va putea fi doar art. 952 alin. (1); totodată, textul trebuie delimitat şi de prevederile art. 674 NCPC care reglementează decăderea, la cererea creditorului, din beneficiul termenului de plată (de graţie) acordat de instanţă, în condiţiile art. 397 alin. (3) NCPC, întrucât sechestrul asigurător este o măsură ce se poate înfiinţa înainte de obţinerea unui titlu executoriu de către creditor, astfel cum prevede art. 951 NCPC; or, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale, termenul de graţie se acordă de instanţă în vederea executării hotărârii, prin chiar hotărârea care dezleagă pricina, arătându-se şi motivele pentru care termenul a fost acordat, pe baza unei solicitări a debitorului (pârât) ce poate fi formulată de acesta chiar la momentul concluziilor pe fond în faţa primei instanţe, după cum termenul de graţie poate fi solicitat şi în căile de atac, nu însă şi în faţa instanţei de executare.
Cauţiune obligatorie. Cuantum fixat de instanţa. Textul mai stabileşte că, în acest caz, creditorul trebuie să dovedească şi îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de alin. (1) şi să depună o cauţiune într-un cuantum fixat de instanţă.
Or, celelalte condiţii stabilite la alin. (1) privesc cerinţa creanţei constatate în scris, ca şi pe cele privitoare la obiectul sechestrului şi iniţierea procesului pe fondul litigiului împotriva debitorului prin care se pretinde plata unei sume de bani.
în plus, în acest caz, plata cauţiunii este obligatorie [spre deosebire de alin. (1), când este lăsată la aprecierea instanţei], dar cuantumul ei va fi cel fixat de instanţă, iar pentru determinarea acestuia instanţa va recurge la aceleaşi limite stabilite prin prevederile art. 1056 alin. (2) NCPC.
însă, având în vedere că, în condiţiile art. 952 alin. (2) - ipoteza creanţei exigibile care nu este constatată în scris -, legea însăşi îl obligă pe creditor la un cuantum al cauţiunii de jumătate din valoarea reclamată, în ipoteza de la alin. (3) redevin incidente dispoziţiile de drept comun din materia cauţiunii, anume art. 1056 alin. (2) NCPC - cel mult 20% din valoarea obiectului cererii; în acest sens, după stabilirea cuantumului cauţiunii, instanţa va acorda creditorului un termen pentru a se face dovada achitării ei.