Art. 181 Noul Cod Penal Sistem informatic şi date informatice Dispoziţii comune

CAPITOLUL III
Dispoziţii comune

Art. 181

Sistem informatic şi date informatice

(1) Prin sistem informatic se înţelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relaţie funcţională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic.

(2) Prin date informatice se înţelege orice reprezentare a unor fapte, informaţii sau concepte într-o formă care poate fi prelucrată printr-un sistem informatic.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 181 Noul Cod Penal Sistem informatic şi date informatice Dispoziţii comune




Av. I. Diana Ionescu 14.07.2016
Prin textul art. 181 NCP, nou-introdus în legea penală generală (lipsit de corespondent în Codul penal din 1969), se preiau dispoziţii legale inserate anterior în cuprinsul unei legi speciale, anume Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei11' - art. 35 alin. (1) lit. a) şi d). Motivaţia includerii acestei norme explicative a sensului în care trebuie descifrată în spectrul penal de referinţă semnificaţia termenilor sistem informatic, respectiv
Citește mai mult date informatice reiese din includerea de către noul legiuitor, în cuprinsul legii penale generale, a unor norme de incriminare incidente în mod direct şi nemijlocit într-un domeniu care reprezintă o veritabilă platformă modernă aparte de manifestare a unei direcţii specific contemporane a fenomenului infracţional: criminalitatea informatică. Astfel, în Titlul II (infracţiuni contra patrimoniului) din partea specială a noului Cod penal, s-a inserat Capitolul IV, denumit „Fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice" (art. 249-252), cuprinzând norme de incriminare în cadrul cărora se utilizează noţiunile descrise la art. 181 NCP (dispoziţii preluate din unele legi speciale, unde normele anterioare de incriminare au fost abrogate); tot în partea specială a noului Cod penal, în Titlul VII (infracţiuni contra siguranţei publice), a fost introdus Capitolul VI, intitulat „Infracţiuni contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor informatice", cuprinzând art. 360-366 (cu aceeaşi precizare efectuată şi anterior)151. Aceste expresii nu sunt utilizate însă doar în aceste norme penale, ci şi în altele, precum art. 325 sau art. 374 NCP.

Textul atingându-şi în mod corespunzător scopul (explicativ), credem că suntem dispensaţi de necesitatea unor detalieri suplimentare. în mod evident, expresiile au în vedere, în mod generic, aspectele care ţin de mijloacele moderne, computerizate de lucru (ori chiar de agrement) şi/sau comunicare la distanţă (calculatoare sau orice alte dispozitive electronice capabile a stoca şi/sau rula diverse date şi informaţii în format specific: tablete, telefoane mobile, stick-uri de memorie, cititoare de cârduri ş.a., programele informatice care permit rularea unor aplicaţii sau conversia/reconversia, redarea sau prelucrarea în sistem binar a unor date/ informaţii), precum şi conexiunile specifice acestora (internet, intranet - reţea de domiciliu sau loc de muncă etc.), fie ele publice (deschise) ori private (închise, securizate).
Răspunde
defara 3.02.2014
Legislaţie conexă: Titlul III - „Prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice” - din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei (M. Of. nr. 279 din 21 aprilie 2003).

legeaz.net/legea-161-2003-asigurare-transparenta-demnitati-publice-functii-sanctionarea-coruptiei/
Răspunde