Art. 36 Noul Cod Penal Pedeapsa pentru infracţiunea continuată şi infracţiunea complexă Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni
| Comentarii |
|
CAPITOLUL V
Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni
Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni
Art. 36
Pedeapsa pentru infracţiunea continuată şi infracţiunea complexă
(1) Infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii.
(2) Infracţiunea complexă se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune.
(3) Infracţiunea complexă săvârşită cu intenţie depăşită, dacă s-a produs numai rezultatul mai grav al acţiunii secundare, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea complexă consumată.
| ← Art. 35 Noul Cod Penal Unitatea infracţiunii continuate şi a... | Art. 37 Noul Cod Penal Recalcularea pedepsei pentru... → |
|---|
Citește mai mult
text, lipsa trimiterii legale la regimul sancţio-nator al instituţiei concursului de infracţiuni, în privinţa sporului aplicabil (căruia, în reglementarea actuală a concursului, i se conferă un caracter obligatoriu).Prevederea analizată stabileşte modul de sancţionare în cazul infracţiunii continuate, având în vedere infractorul persoană fizică majoră; în cazul infractorului persoană juridici, potrivit art. 147 alin. (1) NCP, se dispune aplicarea aceluiaşi regim existent pentru persoana fizică (cu specificul limitării doar la pedeapsa principală a amenzii); cât priveşte infractorul persoană fizică minoră, potrivit art. 128 NCP, forma continuată, ca stare de agravare, va fi avută în vedere la alegerea măsurii educative, producându-şi efectele între limitele prevăzute de lege pentru acestea.
în caz de concurs între infracţiunea continuată şi alte cauze de agravare sau cauze de atenuare, vor fi incidente dispoziţiile art. 79 alin. (2) şi (3) NCP.
Mecanismul de aplicare a pedepsei pentru comiterea unei infracţiuni în formă continuată rămâne similar celui care era recunoscut şi care funcţiona anterior, astfel încât pedeapsa se va stabili şi aplica uno ictu, deodată, într-o singură etapă (în limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cu luarea în considerare a unui maxim special potenţial extins conform prevederilor exprese ale legii), iar nu în stadii succesive.
Din punct de vedere al legii penale mai favorabile, este de observat că, spre deosebire de aspectul referitor la condiţiile de reţinere a infracţiunii continuate (mai drastice în reglementarea actuală), noul Cod penal se legitimează ca o reglementare mai puţin severă decât Codul penal din 1969 în privinţa regimului sancţionator al infracţiunii continuate. Astfel, în timp ce, conform art. 42 CP 1969, pedeapsa pentru infracţiunea continuată se stabilea potrivit regimului de sancţionare aplicabil (şi) în cazul concursului de infracţiuni, în prezent, pedeapsa concretă care se poate stabili pentru o infracţiune continuată nu poate depăşi decât cu cel mult 3 ani maximul special al pedepsei închisorii prevăzute de lege pentru acea infracţiune, respectiv cu cel mult o treime din valoarea acestuia maximul special al pedepsei amenzii.
Referitor la tranziţia legislativă punctuală dintre Codul penal din 1969 şi noul Cod penal, în legătură cu fapte care întruneau condiţiile de existenţă a infracţiunii continuate în viziunea legiuitorului penal anterior, dar nu mai respectă cerinţele corespunzătoare instituite în acest sens de legiuitorul penal român din 2009, avem în vedere două ipoteze. Astfel, dacă s-a pronunţat deja, anterior intrării în vigoare a noului Cod penal, o hotărâre definitivă de condamnare la o infracţiune continuată, reîncadrarea ansamblului faptic potrivit exigenţelor noii legislaţii penale nu mai este posibilă. în schimb, dacă nu există o asemenea hotărâre definitivă, iar ansamblul faptic săvârşit (epuizat) anterior cade în cadrul reglementării concursului de infracţiuni conform viziunii legiuitorului actual, considerăm că - în principiu - instanţa va trebui să efectueze o comparaţie între rezultatul aplicării virtuale, la specificul cazului concret, a prevederilor anterioare referitoare la infracţiunea continuată şi rezultatul aplicării virtuale, în considerarea aceleiaşi speţe determinate, a dispoziţiilor actuale privind concursul de infracţiuni. Soluţia mai favorabilă pe caz concret va indica legea mai favorabilă, aplicabilă potrivit art. 5 NCP (de unde rezultă că este posibil, chiar ulterior intrării în vigoare a noului Cod penal, să se mai pronunţe condamnări pentru fapte reţinute ca infracţiuni continuate, deşi nu este respectată condiţia unităţii de subiect pasiv, dacă în acele cauze rezolvarea din vechiul cod se va prezenta ca fiind mai blândă pentru infractor). însă, atunci când cel puţin una dintre acţiunile sau inacţiunile care întrunesc conţinutul aceleiaşi infracţiuni, săvârşite de acelaşi subiect activ, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, dar împotriva unor subiecţi pasivi diferiţi (activitate începută anterior intrării în vigoare a noului cod), ar avea loc ulterior datei intrării sale în vigoare, epuizarea ansamblului faptic considerându-se situată în perioada de activitate a legislaţiei actuale, se va aplica exclusiv regimul instituit de aceasta, fiind exclusă reţinerea unităţii legale de infracţiune, în forma infracţiunii continuate, şi aplicându-se soluţia concursului de infracţiuni potrivit art. 38 şi urm. NCP (în temeiul principiului activităţii legii penale).
în ceea ce priveşte textul art. 36 alin. (2) NCP privind regimul sancţionator al infracţiunii complexe, textul nu are corespondent în Codul penal din 1969, dispoziţia expresă fiind în acord cu principiul legalităţii sancţiunilor de drept penal (principiul legalităţii pedepselor), normele speciale care cuprind incriminări complexe prevăzând şi pedepsele corespunzătoare gravităţii ansamblului unic infracţional.
Spre deosebire de infracţiunea continuată, în acest caz nu se ridică problema unei cauze generale de agravare a pedepsei, gravitatea sporită fiind valorificată oricum de legiuitor (în mod firesc) prin instituirea unor limite de pedeapsă superioare prin comparaţie cu cele instituite pentru faptele incriminate absorbite în structura infracţiunii complexe absorbante.
în ceea ce priveşte art. 36 alin. (3) NCP, textul nu are corespondent în Codul penal din 1969, sub imperiul căruia rezolvările teoretice şi jurisprudenţiale ale situaţiilor în care rezultatul praeterintenţionat s-a produs pe linia acţiunii adiacente a infracţiunii complexe absorbite din structura infracţiunii praeterintenţionate complexe absorbante au generat o doctrină controversată şi o practică judiciară neunitară.
După cum s-a arătat chiar în Expunerea de motive la Proiectul noului Cod penal, „în privinţa pedepsei în cazul infracţiunii complexe praeterintenţionate, s-a instituit regula că, «dacă s-a produs numai rezultatul mai grav al acţiunii secundare, se aplică numai pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată». Această soluţie legislativă vine să confirme ceea ce practica judiciară şi doctrina penală au promovat, în urma unui efort de interpretare a normei de incriminare a unor astfel de fapte.
Deşi unii autori în doctrină susțin că această problemă controversată îşi găseşte astfel rezolvare, prin introducerea prevederilor art. 36 alin. (3) NCP (uneori în absenţa oricărui comentariu explicativ în acest sens)111, alţi autori121 apreciază că rezolvarea adusă astfel este doar una parţială şi inconsecventă. Observăm că, prin norme penale speciale, se menţine incriminarea expres prevăzută a tentativei, de către legiuitor, doar la unele infracţiuni complexe pe conţinut calificat săvârşite cu intenţie depăşită şi doar în cazul în care rezultatul praeterintenţionat constă în vătămarea corporală a victimei - spre exemplu, în caz de viol [art. 218 alin. (3) lit. e) NCP]; la fel, în caz de tâlhărie calificată [art. 234 alin. (3) NCP] -iar nu şi atunci când acesta ar consta în deces, „deşi structura acestor infracţiuni praeterintenţionate este identică cu cea a tentativei la infracţiunile care au avut ca urmare vătămarea corporală a victimei"1*1. Se ajunge astfel, practic, la revi-talizarea controversei privind maniera de rezolvare a unor asemenea ipoteze (cel puţin pentru situaţiile în care norma specială care prevede incriminarea tentativei la respectiva infracţiune nu acoperă toate variantele agravate complexe praeterintenţionate), până în punctul în care s-a emis chiar propunerea de reţinere a concursului de infracţiuni (prin ruperea unităţii legale complexe) în asemenea cazuri141.
Pornind de la împrejurarea că prin Expunerea de motive a Proiectului noului Cod penal s-a descris soluţia inserată prin art. 36 alin. (3) NCP drept o „regulă" în materie, se pune întrebarea dacă aceasta cunoaşte sau nu şi excepţii. în sensul celor arătate în această expunere de motive, am identificat unele dintre soluţiile jurisprudenţiale promovate constant de către instanţa supremă în această materie (la care face trimitere şi expunerea de motive, vorbind despre efortul de interpretare depus), care sunt unitare în rezolvarea problemei, din punct de vedere al tratamentului penal sancţionator, dar care rămân divergente în identificarea precisă a încadrării juridice a ansamblului faptic (ca tentativă la infracţiunea complexă praeterintenţionată ori ca infracţiune fapt consumat)151. Ca atare, în lipsa unei intervenţii lămuritoare exprese a legiuitorului în această materie (care ar fi de dorit), anticipăm, cu regret, în continuare, o practică neunitară privind acurateţea stabilirii temeiului soluţiilor de condamnare pentru ipotezele de acest gen. Aceasta, cu atât mai mult cu cât confuzia şi imprecizia acestor rezolvări tind a caracteriza şi doctrina, în ciuda întreprinderii unor eforturi meritorii de interpretare a legii.
Astfel, identificăm (cel puţin) următoarele categorii principale de soluţii posibile:
I. în cazul infracţiunilor complexe săvârşite cu intenţie depăşită - spre exemplu, viol sau tâlhărie -, dar numai atunci când urmarea praeterintenţionată mai gravă constă în vătămarea corporală a victimei, fără a se mai consuma fapta de viol sau tâlhărie [art. 218 alin. (3) lit. e), art. 234 alin. (3) NCP], soluţia lipsită de echivoc ar trebui să fie aceea a tentativei [prin coroborarea textelor din art. 32 alin. (1), art. 36 alin. (3) şi norma specială care incriminează explicit tentativa în cazul acelor infracţiuni].
II. în cazul aceloraşi infracţiuni complexe săvârşite cu intenţie depăşită (viol, tâlhărie), dar atunci când urmarea praeterintenţionată mai gravă constă în moartea victimei, fără a se mai consuma fapta de viol sau tâlhărie [art. 218 alin. (4), art. 236 NCP], se pot avansa următoarele rezolvări posibile:
a) fie asimilarea tentativei cu faptul consumat, dar numai sub aspectul tratamentului sancţionator aplicabil [parificarea de pedeapsă, ca excepţie de la regula sancţionării tentativei - art. 33 alin. (2) NCP - prin diversificare de pedeapsă], menţinându-se însă formal calificarea ansamblului faptic săvârşit drept o tentativă de viol sau tâlhărie care a dus la moartea victimei [soluţie legal atinsă ca urmare a coroborării normei speciale în cauză - pentru care nu există deocamdată prevedere expresă de incriminare a tentativei - direct cu art. 32 alin. (1) şi art. 36 alin. (3) NCP];
b) fie asimilarea tentativei cu faptul consumat, din punct de vedere atât al naturii juridice, cât şi al tratamentului sancţionator aplicabil [ca urmare a coroborării directe a normei speciale în cauză - pentru care nu există deocamdată prevedere expresă de incriminare a tentativei - cu dispoziţia din art. 36 alin. (3) NCP].
III. Rezolvarea unora dintre aceste ipoteze (doar acelea asupra cărora nu se extinde prevederea unei norme speciale de incriminare a tentativei) în sensul ruperii unităţii legale de infracţiune şi al promovării soluţiei concursului de infracţiuni (de exemplu, între o tentativă de viol sau tâlhărie, pe de o parte, şi o lovire sau vătămare cauzatoare de moarte, pe de altă parte).
Cât priveşte chestiunea identificării legii penale mai favorabile, în această materie, între stadiul anterior şi legislaţia actuală, nu apreciem că se vor ridica probleme de delimitare, din moment ce soluţia prevăzută expres în art. 36 alin. (3) NCP era oricum îmbrăţişată constant în practica penală.
Citește mai mult
maximului".NCP renunţă la tratamentul sancţionator diferenţiat între persoana fizică şi cea juridică care săvârşeşte o infracţiune în formă continuată.
Alineatul (3) consfinţeşte o opinie jurisprudenţială existentă şi sub imperiul C. pen. 1969. Astfel, în cazul unui viol rămas în forma tentativei, care a avut ca urmare moartea victimei, se va reţine tentativă la infracţiunea de viol prevăzută de art. 218 alin. (4) NCP, însă regimul sancţionator nu va fi cel al tentativei, ci cel al infracţiunii consumate, instanţa urmând să aplice o pedeapsă cuprinsă între 7 şi 18 ani.
Pentru infracțiunile continue sau continuate incriminate pentru prima oară de legea nouă (de ex., infracţiunea de violare a vieţii private prevăzută de art. 226 NCP) a căror executare a început sub imperiul C. pen. 1969 şi s-a epuizat sub legea nouă, instanţa va avea în vedere numai actele săvârşite după intrarea în vigoare a NCP.
Aplicarea art. 5 NCP
• în cazul infracţiunii continuate care s-a epuizat înainte de intrarea în vigoare a NCP, legea penală mai favorabilă va fi determinată în două etape121, cea de-a doua etapă putând fi realizată în modalităţi alternative:
(i) Compararea limitelor de pedeapsă prevăzute de cele două legi şi stabilirea pedepsei conform legii mai favorabile [de ex., în cazul unui furt realizat în timpul nopţii, va fi comparată pedeapsa prevăzută de art. 208-209 alin. (1) lit. g) C. pen. 1969 [3-15 ani] cu pedeapsa prevăzută de art. 228-229 alin. (1) lit. b) [1-5 ani], legea nouă fiind mai favorabilă];
(ii) Atunci când, potrivit C. pen. 1969, faptele ar atrage regimul sancţiona-tor al infracţiunii continuate, iar conform NCP faptele ar constitui concurs de infracţiuni (de ex., două fapte materiale de sustragere a unor bunuri în timpul nopţii la diferite intervale de timp, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, din patrimonii diferite), determinarea legii mai favorabile se va realiza prin compararea instituţiilor incidente pentru sancţionarea activităţii infracţionale - concurs sau infracţiune continuată - şi regimul sancţionator al acestora. în acest caz, legea mai favorabilă va fi determinată in concreto prin aplicarea teoretică a pedepsei conform infracţiunii continuate (C. pen. 1969) şi compararea cu pedeapsa ce ar urma să fie aplicată conform regimului sancţionator al concursului (NCP). în exemplul oferit mai sus, potrivit primului pas instanţa ar stabili o singură pedeapsă de 1 an închisoare, dacă fapta ar fi încadrată ca infracţiune continuată, respectiv două pedepse de câte 1 an închisoare, dacă fapta ar fi încadrată ca fiind concurs131. La al doilea pas, sub legea veche instanţa nu ar mai considera necesară aplicarea unui spor, iar sub imperiul legii noi, în urma aplicării sporului obligatoriu ar hotărî o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 4 luni, legea mai favorabilă fiind C. pen. 1969 cu privire la regimul sancţionator, deşi NCP a fost ales lege mai favorabilă pentru stabilirea pedepsei;
sau
(ii) Faptele urmează să fie calificate ca infracţiuni continuate conform ambelor legi- determinarea legii mai favorabile se va realiza prin compararea regimului sancţionator al infracţiunii continuate din cele două legi (de ex., sustragerea unor bunuri la diferite intervale de timp, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, din acelaşi patrimoniu).
• în cazul infracţiunii complexe, determinarea legii penale mai favorabile va fi realizată într-o singură etapă, care poate implica următoarele modalităţi alternative:
(i) Fapta este calificată ca infracţiune complexă potrivit ambelor legi - determinarea legii mai favorabile va fi efectuată prin compararea pedepselor principale prevăzute de ambele legi [de ex., infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 233 NCP şi art. 211 alin. (1) C. pen. 1969];
(ii) Fapta este calificată drept infracţiune complexă potrivit legii vechi şi concurs de infracţiuni conform legii noi - determinarea legii mai favorabile va fi realizată prin compararea pedepsei principale prevăzute de C. pen. 1969 cu pedeapsa ce ar rezulta în urma aplicării regimului sancţionator al concursului de infracţiuni conform NCP [de ex., uciderea din culpă săvârşită de conducătorul unui vehicul ce are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, care va fi încadrată drept concurs între infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) NCP şi cea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului prevăzută de art. 336 NCP];
(iii) Fapta este calificată drept concurs de infracţiuni potrivit legii vechi şi infracţiune complexa conform legii noi - legea mai favorabilă va fi determinată prin compararea pedepsei ce ar rezulta din aplicarea regimului sancţionator al concursului de infracţiuni prevăzut de C. pen. 1969 cu pedeapsa principală prevăzută de NCP [de ex., furtul din locuinţă, care devine infracţiunea complexă de furt calificat prevăzută de art. 229 alin. (2) lit. b) NCP].
Aplicarea art. 6 NCP
• în cazul infracţiunii continuate, spre deosebire de ipoteza art. 5 NCP, determinarea legii penale mai favorabile va fi realizată într-o singură etapă121, prin compararea pedepsei aplicate cu maximul care poate fi aplicat infracţiunii săvârşite în formă continuată conform legii noi şi va fi redus, după caz, la acest maxim. Această soluţie este valabilă atât dacă faptele urmează să fie calificate ca infracţiuni continuate conform ambelor legi, cât şi atunci când infracţiunea continuată urmează să fie calificată drept concurs potrivit legii noi, întrucât art. 6 alin. (1) NCP limitează aplicarea legii mai favorabile faptelor definitiv judecate la limitele de pedeapsă;
• în cazul infracţiunii complexe, determinarea legii mai favorabile va fi realizată într-o singură etapă, în următoarele modalităţi alternative:
(i) Fapta este calificată infracţiune complexă potrivit ambelor legi - prin compararea pedepsei aplicate cu maximul special prevăzut de legea nouă şi reducerea pedepsei la acest maxim, dacă este cazul;
(ii) Potrivit legii noi infracţiunea nu mai constituie infracţiune complexă, ci este calificată concurs de infracţiuni - prin compararea pedepsei aplicate pentru infracţiunea complexă cu pedeapsa rezultantă maximă ce poate fi stabilită în urma aplicării tratamentului sancţionator al concursului prevăzut de NCP;
(iii) Potrivit legii noi infracţiunea nu mai constituie concurs de infracţiuni, ci infracţiune complexă - prin compararea pedepsei aplicate pentru concursul de infracţiuni cu pedeapsa maximă ce poate fi aplicată infracţiunii complexe prevăzute de NCP.